5 filme Aristoteles Workshop se pregătesc pentru întâlnirea cu juriul – Care vor fi câștigătorii acestei ediții?

Prima pagină » Noutăţi » Evenimente » 5 filme Aristoteles Workshop se pregătesc pentru întâlnirea cu juriul – Care vor fi câștigătorii acestei ediții?

Cea de-a XII-a ediție Aristoteles Workshop își va desemna câștigătorii vineri, pe 4 august 2017, după proiecția celor cinci filme realizate în ultilmele cinci săptămâni, în cadrul atelierului de film documentar. Evenimentul va avea loc la Arad și va fi găzduit de Cinema Arta, începând cu ra 18:30. După această primă vizionare, juriul format din experți internaționali va decide titlul câștigător și va înmâna echipei filmului un premiu în valoare de 1.500 de euro.

Invitați de onoare la Arad, cineastul portughez Miguel Ribeiro, criticul francez Leo Soesanto, cineastul Laurențiu Damian, scenaristul Răzvan Rădulescu și regizorul Titus Muntean vor fi prezenți la proiecția specială, alături de toți cei 12 participanți Aristoteles Workshop, veniți din Croația, Franța, Iran, Israel, Olanda, România, Turcia, Ungaria și Vietnam. Doi dintre tutorii lor, regizoarea de origine georgiană Nino Kirtadze, distinsă de Academia Europeană de Film și câștigătoare a unui premiu la Sundance, precum și regizorul olandez John Appel, lector la Academia Olandeză de Film şi Televiziune din Amsterdam îi vor însoți la această primă vizionare, împreună cu producătorii atelierului – Dan Nuțu și Cristina Hoffman.

Accesul la eveniment va fi gratuit, în limita locurilor disponibile, iar numele filmului câștigător va fi anunțat în aceeași seară pe pagina de Facebook a evenimentului și pe www.aworkshop.org, la scurt timp după ce juriul va delibera.

Miguel Ribeiro a studiat Științele Comunicării la Universitatea Nova din Lisabona și coordonează programul Festivalului Internațional de Film Doclisboa încă din 2012. Este membru al consiliului director AporDoc – Asociația Portugheză de Film Documentar și conduce Filmes do Asfalto, compania care a produs recent António Um Dois Três (2017), filmul semnat de Leonardo Mouramateus.

Jurnalist și critic de film, expertul francez Leo Soesanto a colaborat, de-a lungul timpului, cu publicații importante ca Les Inrockuptibles, Libération sau Grazia. De asemenea, este director de programare al Festivalului Internațional de Film de la Bordeaux încă din 2012 și programator senior la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam. Este coordonatorul selecției de scurt metraj la Cannes – Semaine de la Critique.

Regizor și scenarist român, Laurențiu Damian este profesor universitar doctor în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” Bucureşti, Secţia: Regie de Film şi Televiziune, încă din 1991. Din 1998 este director la Editura Video, din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, iar din 2013 ocupă funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din România. Mare parte din activitatea sa artistică și publicistică s-a concentrat, de-a lungul vremii, pe sfera filmului documentar, performanțele sale fiind recompensate cu distincții și premii importante.

Scenaristul și regizorul român Răzvan Rădulescu este autorul scenariilor ce stau la baza unora dintre cele mai apreciate filme ale generaţiei tinere de regizori români: Marfa şi banii (2001, în colaborare cu Cristi Puiu), Moartea domnului Lăzărescu (2005, în colaborare cu Cristi Puiu), Hârtia va fi albastră (2005, în colaborare cu Alexandru Baciu şi Radu Muntean), Marţi, după Crăciun (2010) sau Un etaj mai jos (2015), în regia lui Radu Muntean. A regizat lungmetrajul Felicia, înainte de toate (2009), alături de Melissa de Raaf și predă dramaturgie la HFG Karlsruhe în Germania.

Titus Muntean a studiat regie de film la U.N.A.T.C. și a lucrat ca asistent de regie alături de cineaști multi-premiați precum Maár Gyula și Gothár Péter. A regizat În derivă, serialul de televiziune produs de HBO care a cucerit publicul din România și a semnat regia lungmetrajelor Examen (2003) și Caravana Cinematografică (2009). Pe lângă filmele de ficțiune scrise și regizate de lungul carierei sale, cineastul și-a îndreptat atenția și către filmul documentar.

Program anual dedicat tinerilor cineaști, Aristoteles Workshop a fost creat în 2006 de către producătorii Dan Nuțu și Cristina Hoffman, cu sprijinul televiziunii franco-germane Arte. Ediția din acest an este organizată cu sprijinul AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), CNC (Centrului Național al Cinematografiei), UCIN (Uniunii Cineaștilor din România), DACIN SARA și sponsorii privați Farmexim, Cabinetul de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, NouMax, Mandragora și Opel Grup West. Ediția a 12-a Aristoteles Workshop este susținută de către Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Primăria Comunei Șiria și Asociația “Cetatea Șiria”.

Evenimentul găzduit de Cinema Arta este organizat cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad.

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 19 martie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9715 RON
GBP 1 x GBP = 5,8088 RON
USD 1 x USD = 4,5614 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 19 martie 2024

Acum la Bucureşti
3 °C

Ploaie ușoară

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner