Dan Byron aniverseaza 20 de ani de cariera muzicala printr-un concert la Clubul Taranului

Prima pagină » Noutăţi » Evenimente » Dan Byron aniverseaza 20 de ani de cariera muzicala printr-un concert la Clubul Taranului

Sâmbătă seara, pe 12 decembrie 2015, Dan Byron va susține un set acustic la Clubul Țăranului din București (str. Monetăriei, nr. 3). În repertoriu se vor regăsi piese din toată cariera sa muzicală, atât aparținând trupei byron cât și din perioadele Urma, Kumm sau chiar mai vechi. Concertul va începe după ora 21:00 iar intrarea va fi 30 de lei.

“În ziua aceea polițiștii ne tot goniseră de peste tot, amenințându-ne sau chiar scriindu-ne amenzi pentru deranjarea liniștii publice, și în cele din urmă ajunsesem să cântăm la ieșirea spre Intercontinental a metroului de la Universitate. Bătea un vânt de nu puteai ține ochii deschiși, lumea trecea nepăsătoare și zgribulită, iar după o vreme și nervii și plămânii ne-au cedat. Ne-am apucat să strângem și în clipa aia am avut revelația: vreau să îmi fac trupă, să cânt pe o scenă, nu în frig la metrou alergat de poliție.
Aveau să mai treacă alți patru ani plini de încercări, câteva reușite și o grămadă de eșecuri până la primul album înregistrat, dar pentru mine totul a început atunci, în toamna lui 1995, la metrou la Universitate.Sâmbătă seară la Clubul Țăranului mă voi prezenta singur-singurel, cu o chitară și un microfon, ca să îmi aduc aminte de cei 20 de ani care au trecut.” – Dan Byron, www.danbyron.ro

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 18 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9754 RON
GBP 1 x GBP = 5,8294 RON
USD 1 x USD = 4,6739 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 18 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
9 °C

Cer senin

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner