Kate Moss si-a dat iubitul afara

Sirul de necazuri de care a avut parte Kate Moss a culminat cu despartirea de iubitul ei, Jamie Hince. Modelul i-a spus adio rockerului, satula de reprosurile care ii erau aduse privind stilul ei de viata, petrecaret.„Kate crede ca nu mai exista sanse de impacare si i-a spus lui Jamie sa o lase in pace. Desi a mai procedat astfel, niciodata nu a parut atat de afectata, iar certurile nu au fost pana acum atat de rele”, a declarat un apropiat.

Barfele legate de destramarea cuplului au inceput sa apara saptamana trecuta, cand englezoaica a lipsit de la London Fashion Week. Singura aparitie in public a avut-o joi seara, la prezentarea colectiei lui Vivienne Westwood, prietena apropiata cu Moss. Desi a zambit in fata camerelor de luat vederi, modelul a fost ulterior surprins de fotografi cu lacrimi pe fata, fumand singura. Totusi, mai tarziu, Kate, a fost incantata cand un barbat misterios a abordat-o. Vedeta a petrecut pana dimineata alaturi de Allegra Versace si de fiica lui Rod Stewart, Kimberly. „Moss le-a spus unor prieteni ca totul s-a terminat intre ea si iubitul ei. Hince i-a spus ca s-a saturat de refuzul ei de a renunta la petreceri si de a se concentra asupra unei vieti normale. Cand relatia lor merge bine e uimitoare, dar cand merge rau e o tragedie”, a marturisit un prieten. Incheierea relatiei a avut loc luni, dupa o cearta in toata regula. Tristetea a impiedicat-o pe diva sa mearga marti la expozitia fotografica a fiicei lui Paul McCartney, Mary. De asemenea, atat starul, cat si rockerul nu au putut sa ajunga miercuri la prezentarea lui Naomi Campbell, organizata in scopuri caritabile. „Moss s-a simtit prost fiindca nu a putut sa isi sustina prietenii”, a dezvaluit o sursa.

Se pare ca un tatuaj nu e de ajuns sa tina impreuna doi oameni. Dar cine stie? Cum nimic nu e sigur in lumea vedetelor, poate vom avea parte, totusi, de o impacare. Cu Hince sau chiar cu Doherty.