Peste câteva zile, marele violinist ANDRÉ RIEU revine la București

Prima pagină » Noutăţi » Evenimente » Peste câteva zile, marele violinist ANDRÉ RIEU revine la București

Pe 11 și 12 iunie, faimosul violonist André Rieu acompaniat de membrii Johann Strauss Orchestra vă invită în Piața Constituției, să vizionați un nou concert de înaltă ținută.
De această dată, André Rieu revine la București cu un spectacol  nou, diferit de cel care a strălucit anul trecut pe aceeași scenă, dar care abundă de cântece frumoase, dans, invitați speciali, distracție și multe surprize de neuitat!

„Sunt nerăbdător să revin pe scena din Piața Constituției și să mă reîntâlnesc cu publicul fantastic din România.  Scena folosită doar în concertele din Maastricht va ajunge din nou “în centrul Universului”.  Este impresionantă, nici un alt artist nu mai are o astfel de scenă, este un fel de emblemă a show-ului meu.” – a transmis André Rieu.
André Rieu (VIDEO)

Spectatorii vor petrece trei ore de magie, pe ritmul muzicii de cea mai bună calitate. Marele artist ne-a obișnuit cu seri de concert sold-out, iar spectacolul anunțat pentru ziua de sâmbătă, 11 iunie 2016, se înscrie în aceeași serie.
Timpul nu este încă pierdut pentru cei care doresc să asiste la cel mai important eveniment concertistic al anului. Persoanele care doresc să fie cât mai aproape de scenă, să se bucure din plin de experiența unică a unui concert marca André Rieu, își pot procura bilete pentru reprezentația ce va avea loc duminică, 12 iunie, începând cu ora 20:30.
Acestea sunt disponibile la prețuri variabile, în funcție de categoria de loc, atât online prin www.eventim.ro, precum și la magazinele partenere Eventim – Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV.
În iunie 2015, celebrul violonist André Rieu a susținut la București, nu mai puțin de șapte concerte în acompaniamentul orchestrei sale, sub privirile a peste 85.000 de spectatori.  Cu acest succes uriaș, André Rieu a înregistrat un nou record pe piața evenimentelor din România.

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 19 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9763 RON
GBP 1 x GBP = 5,8158 RON
USD 1 x USD = 4,6625 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 19 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
14 °C

Cer senin

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner