Starbuck – viata dupa BSG aka Battlestar Galactica

Deseori atunci cand un actor joaca pentru mult timp un rol intr-un serial de succes, cum este Battlestar Galactica, ii este dificil pe urma sa gaseasca roluri la fel de bune sau chiar mai bune decat cel din serial. Katee Sackhoff, care interpreteaza unul din rolurile principale in BSG, si anume Kara “Starbuck” Thrace, s-ar putea gasi si ea in aceasta situatie la finalul sezonului 4 si in acelasi timp si al serialului. Ea este ingrijorata ca urmatoarele ei roluri nu vor fi la fel de interesante si puternice. Intr-un interviu acordat SciFi Wire, Katee a declarat: “Este extrem de dificil. Rolurile viitoare sunt cu siguranta o ingrijorare pentru mine. Oamenii ma intreaba daca nu mi-e teama ca ma voi plafona in genul SF. Asta nu e o problema pentru mine, nu ma tem deloc de asta. Singura mea teama este ca nu voi gasi roluri puternice, amuzante si interesante ca Starbuck. Pentru ca, desi plina de defecte si iesiri emotionale, Kara este un personaj care inspira, si cel mai important, o femeie puternica. Asta ma tem cel mai tare ca nu voi mai gasi.” Cel mai recent rol al lui Katee Sackhoff este cel din Bionic Woman, Sarah Corvus, rol episodic dar puternic. Sarah Corvus a fost un personaj mult mai interesant si mai bine interpretat decat cel al personajului principal din serial, Jaime Sommers, interpretat de britanica Michelle Ryan.

Ingrijorarea ei nu este una fara baza. Si alti actori au trecut prin aceeasi experienta si rezultatul final nu a fost unul foarte bun. Cel mai la indemana exemplu este aproape intreaga distributie a serialului Buffy the Vampire Slayer. Nici macar Buffy insasi, Sarah Michelle Gellar nu a scapat de acest “blestem”. Ea si-a gasit intotdeauna roluri, dar mai ales in filme horror care nu au insemnat mare lucru pentru public sau chiar in filme de-a dreptul penibile, gen Scooby Doo 2, filme in care nu a reusit niciodata sa-si dezvolte talentul actoricesc pana la adevarata valoare. Alti actori in aceeasi situatie sunt Leonard Nimoy (Spock) sau Brent Spiner (Data), care dupa succesul avut cu seriile Star Trek in care au jucat, nu au reusit sa-si duca mai departe carierele la nivelul la care, cu siguranta, si-ar fi dorit.

Sackhoff nu crede ca o va mai interpreta pe Starbuck vreodata, dupa sfarsitul serialului. “Nu cred ca vom reveni, intr-un serial nou sau intr-un film. Cred ca si un final curat trebuie apreciat asa cum se cuvine.”

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 19 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9763 RON
GBP 1 x GBP = 5,8158 RON
USD 1 x USD = 4,6625 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 19 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
14 °C

Cer senin

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner