Alexander Bălănescu semnează muzica celui mai nou film de animație semnat de Anca Damian, Muntele Magic

Prima pagină » Noutăţi » Actualităţi » Alexander Bălănescu semnează muzica celui mai nou film de animație semnat de Anca Damian, Muntele Magic

Alexander Bălănescu este compozitorul muzicii originale a filmului de animație Muntele Magic, semnat de Anca Damian.

Filmul Muntele Magic va deschide anul acesta festivalul Anim’est (2-10 octombrie 2015), aflat la cea de-a zecea ediție, iar înainte de proiecția filmului de la Cinema Studio, publicul va asista la un recital susținut de Alexander Bălănescu.

Alexander Bălănescu este un compozitor prolific şi, de asemenea, unul dintre cei mai vizionari şi mai incitanţi violonişti ai vremurilor noastre.

Alexander Balanescu_photo Roza ZahS-a născut în România, iar la vârsta de 7 ani începe să urmeze cursurile Şcolii Speciale de Muzică din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe Dolly Koritzer, Garabet Avakian şi Ştefan Gheorghiu. Apoi îşi continuă studiile la Academia Rubin de la Ierusalim alături de Iair Kless, la Trinity College din Londra alături de Bela Katona şi la Julliard School din New York în perioada 1975-1979 alături de Dorothy Delay, luând de asemenea parte la cursuri cu Pinchas Zukerman. În 1979 Bălănescu devine liderul Ansamblului Michael Nyman alături de care susţine turnee mondiale vreme de 15 ani, ocupând în acelaşi timp şi poziţia de lider al Ansamblului Gavin Bryars.

În 1987, Alexander Bălănescu îşi formează propriul cvartet. Bălănescu Quartet a lucrat îndeaproape atât cu Michael Nyman, Gavin Bryars şi Kevin Volans, cât şi cu muzicieni din lumi muzicale diferite precum John Lurie, David Byrne, Keith Tippett, Carla Bley, Rabih Abou Khalil, Spiritualized şi the Pet Shop Boys. Dinamismul cvartetului şi abordarea sa inovatoare a repertoriului duc la spectacole pe 4 continente în diferite locaţii, de la cluburi intime la stadioane.

„Pentru mine muzica de film este inima, respirația filmului. Muzica lui Alexander Bălănescu pentru filmul Muntele Magic se dizolvă în corpul filmului și rămâne să ne bântuie după ce proiecția s-a terminat. Colaborarea cu el este în sine un act de creație de neuitat.“, a declarat Anca Damian.

“A fost emoționat și interesant să compun muzica pentru acest extraordinar film de animație. Imaginile minunate și unicitatea poveștii acestui aventurier au fost sursele mele de inspirație. A fost o mare provocare să combin influențele musicale Est Europene cu cele din Orientul Mijlociu. Am avut privilegiul de a alege muzicieni straluciți cu care am lucrat de multe ori și de a înregistra în atmosfera unui studio creativ foarte drag mie. Filmele de animație reprezintă de cele mai multe ori colaborările artistice care mă împlinesc cel mai mult, pentru că dau valoare și scop creației muzicale. Acest lucru s-a confirmat în cazul filmului de animație Muntele Magic.“ , a declarat compozitorul Alexander Bălănescu.

Muntele Magic a fost distins în urmă cu câteva zile cu Mențiunea Specială a Juriului în cadrul celei de-a 39-a ediție a Festivalului Internațional de Animație de la Ottawa, Canada (16-20 septembrie) și cu Mențiunea Specială a Juriului Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia (3-11 iulie).

Muntele magic, „o frumoasă și curajoasă abordare, magică chiar” (Cinemablographer, Canada), va avea premiera în cinematografele din țară pe 9 octombrie. Aparte Film, distribuitorul român al filmului vă invită să urmați îndemnul prestigiosului website canadian Cinemablographer: „Lăsați puterea animației din Muntele Magic să vă ducă într-o călătorie unică și încântătoare în jurul lumii.”

Coproducția româno-polonezo-franceză este proiectată zilele acestea în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, Spania (18-26 septembrie) și își va continua traseul festivalier cu Festivalul Internațional de Film de la Helsinki, Finlanda (17-27 septembrie), Haifa IFF, Israel (26 septembrie – 5 octombrie) și Busan IFF, Korea de Sud (1-10 octombrie).

Muntele Magic face parte împreună cu filmul Crulic – drumul spre dincolo dintr-o trilogie despre eroism, nuanțând raportul individului cu istoria prin perspectiva morții și a faptelor sale. Realizat într-un stil postmodern, cu o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hârtie, desen animat, fotografie și film, Muntele Magic prezintă povestea reală a unui polonez, Adam Jacek Winkler, refugiat politic la Paris. Povestea lui este cea a unui ‚cavaler rătăcitor’, pierdut în secolul al XX-lea ale cărui origini sunt adânc înrădăcinate în istoria omenirii. A vrut să dea un sens vieţii sale luptând împotriva ‚răului’. Pentru el, moartea este singura măsură pentru faptele eroice.

Artist, fotograf, dar și un experimentat alpinist, Adam Jacek Winkler (pe numele de luptă Adam Khan) este cel care a escaladat vârful Mont Blanc unde a ridicat un steag al solidarității cu poporul afgan. Dușman declarat al bolșevismului, în timpul invaziei sovietice în Afganistan, el luptă alături de comandantul Massoud. Adam Jacek moare in 2002, în timpul unei ascensiuni solitare pe masivul Mont Maudit.

De-a lungul vieții sale, Adam Jacek Winkler s-a hrănit cu multe încercări artistice, deși el însuși şi-a distrus marea majoritate a operelor create. Desenele și picturile naive care i-au supravieţuit ne oferă o lectură inedită asupra existenței sale. Aceste tablouri, fotografiile făcute de el însuși în Afganistan au fost o mare sursă de inspirație pentru Muntele Magic. O mare parte dintre ele au fost utilizate în film.

Muntele Magic este, la fel ca viaţa lui Adam Jaceck Winkler, un film comic, poetic, cinic, amuzant şi tragic oferind o serie de emoţii complexe şi valori arhetipale care se regăsesc în esenţa umanităţii.

Părțile animate din film au fost lucrate în două studiouri din România, Abis si DSG, și într-un studio în Polonia echipele fiind formate din Theodore Ushev, Sergiu Negulici, Raluca Popa, Dan Panaitescu, Tomek Ducki. Muzica originală este semnată de Alexandru Bălănescu. Filmul este o coproducţie România (Aparte Film) – Franța (Arizona Production) – Polonia (Filmograf) și se bucură de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Cinema du Monde și Polish Film Institute având un buget de producție de 865.366 euro.

În 2014 proiectul a fost prezentat în cadrul sesiunii de Proiecte în producție din cadrul Cartoon Movie Lyon, unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei de filme de animație din întreaga lume, unde originalitatea producției  a fost primită cu entuziasm. Anul acesta filmul a avut premiera în  selecția oficală a Festivalului Internațional de Film de Animație de la Annecy (Franța) și în competiția internațională de la Karlovy Vary, Cehia fiind ulterior prezentat în cadrul Milano FF, Italia și Gdynia IFF, Polonia.

Muntele Magic vine după marele succes pe care l-a avut Crulic – drumul spre dincolo (2011), care a strâns peste 35 premii și un număr impresionant de participări internaţionale (140), la festivaluri de film de prim rang, cum ar fi Locarno, BFI London Film Festival, Pusan sau Annecy. Crulic a fost lansat pe marile ecrane în România precum şi Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Belgia, Ungaria, Estonia, Argentina sau Canada.

Partenerii de promovare ai filmului sunt: Cinemagia, Music Channel, Urban.ro, CinemaRx, 220.ro, Cinefan, Sub 25, Orasul Meu, Film Reporter, AARC – All About Romanian Cinema, Veioza Arte și Cooperativa Urbană.
________________________________________

Anca Damian - regizorDespre Anca Damian

Cel mai recent titlu semnat de Anca Damian, O vară foarte instabilă, a avut premiera în cinematografele din România în noiembrie 2013 și a fost selectat la Varsovia IFF, Goteborg IFF și Febiofest. Un alt titlu produs, scris și regizat de Anca Damian este filmul de animație Crulic – Drumul spre dincolo (2011) a fost selectat la peste 140 de festivaluri.care a obtinut Cristalul (premiul pentru cel mai bun film de lung metraj) in Annecy si alte 35 de premii internationale.

A regizat, scris și co-produs filmul Întâlniri încrucișate (2008), selectat la Pusan​​, Chicago, Goa, Cottbus, Goteborg și Roma.
Înainte de aceasta, a lucrat ca regizoare, scenaristă și producătoare la mai multe documentare despre artă, și, de asemenea, ca director de imagine la două lungmetraje.

 

 

Evenimente Recomandate
Ciornă automată
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 29 martie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9730 RON
GBP 1 x GBP = 5,8167 RON
USD 1 x USD = 4,6085 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 29 martie 2024

Acum la Bucureşti
21 °C

Câțiva nori

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner