Site icon E-Zine

André Rieu a ajuns astazi la Bucureşti

André Rieu a fost întâmpinat de o „armată” de jurnalişti pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Amabil, zâmbitor, celebrul violonist olandez a răspuns întrebărilor jurnaliştilor şi a făcut fotografii alături de câţiva fani norocoşi.

“Abia aştept să mă întâlnesc cu publicul din Romania. Am pregătit ceva special, nu vă spun, e o surpriză”, le-a spus André Rieu jurnaliştilor.

De asemenea, Rieu a declarat că scena din Piaţa Constituţiei este una specială, “am folosit-o doar în concertele din Maastricht şi acum la Bucureşti. Este impresionantă, nimeni nu mai are o astfel de scenă, este un fel de emblemă a show-ului meu”.

André Rieu a anunţat că în această seară vor avea loc repetiţii şi că i-ar plăcea ca în zilele următoare, când va avea “două-trei zile libere”, să viziteze oraşul Bucureşti.
Pe parcursul celor 7 zile de concert maestrul Gheorghe Zamfir va fi parte a show-ului lui André Rieu, avand inclus un moment artistic de excepție.

Începând cu ora 20.30, regele valsului va urca pe scena din Piața Constituției, spre a le dărui românilor un concert de neuitat!


Mai sunt bilete disponibile pentru concertele din zilele de 5 şi 7 iunie, iar acestea pot fi achiziţionate atât de la punctele de vânzare amplasate în dreptul celor două intrări principale ale spectacolului, cât şi prin intermediul reţelei Eventim şi a platformei online www.eventim.ro .

SURSA FOTO: Ioan Big (artasunetelor.ro)

Exit mobile version