Site icon E-Zine

Angela Gheorghiu pe scena Salii Palatului

Binecunoscuta soprana Angela Gheorghiu revine dupa 3 ani pe scena Salii Palatului cu un recital extraordinar. Concertul va include arii si duete din opera celebre. Acest recital se va desfasura sub titlul “Angela Gheorghiu si prietenii”, initiind astfel seria de concerte anuale pe care soprana le va oferi admiratorilor sai romani. Ea va evolua de fiecare data alaturi de prietenii sai, invitati celebri din intreaga lume. De aceasta data, invitatul sau este Massimo Giordani, unul dintre cei mai promitatori tenori ai momentului, alaturi de care Angela Gheorghiu a evoluat in spectacolul aniversar sustinut la Scala din Milano cu “La Traviata” de Giuseppe Verdi.

Impreuna cu Orchestra Nationala Radio si sub bagheta prestigiosului Marco Armilliato, Angela Gheorghiu va oferi un recital de neuitat, pe 20 decembrie 2007, pe scena Salii Palatului. Angela Gheorghiu a vandut peste 10 mii de albume in Romania, fiind cel mai vandut artist de muzica clasica. Cea mai recenta inregistrare , "Live at La Scala", a aparut  in mai 2007 sub egida casei de discuri EMI Classics.

Spectacolul este organizat de Asociatia Culturala Dracula si EMI Romania/Media Services.

Exit mobile version