Festivalul ARTmania este pentru mine cel mai asteptat eveniment al verii. In primul rand este o ocazie foarte buna pentru intalnirea cu prietenii din toata tara, facilitata de localizarea excelenta a Sibiului in centrul tarii. In al doilea rand, cam in fiecare an line-up are ceva special, cel putin pentru mine.
Si anul acesta, organizarea a fost excelenta. Nu am dus lipsa de nimic in incinta festivalului, a fost merch de la majoritatea trupelor, dar si al festivalului, mancare pentru toate gusturile (inclusiv optiuni vegane). Cu toate ca editia de anul acesta a fost aproape sold out, nu mi s-a parut ca au fost cozi la standurile de bautura. Au fost si activitati adiacente impreuna cu fundatiile “Act for tomorrow”, “Music saves UA” si “Hope and Homes for Children” care au strans donatii pentru cauzele pe care le sustin. Imi place ideea ca un festival da si ceva inapoi comunitatii, in afara de placerea muzicii.
Festivalul a debutat in forta, in compania formatiei elvetiene Samael. Trupa abordeaza in prezent un stil de metal cu influente de electronic – industrial. Chestia interesanta legata de trupa este ca nu au tobar si folosesc atat in concerte cat si in studio un sintetizator pentru sunetele de toba. O mare parte din public a fost entuziasmat ca i-a putut vedea live.
Anul acesta a avut parte de o scena mica mai mare si, in general, formatiile din line-up au alternat intre scena mica si scena mare. Prima formatie de la scena mica a fost trupa de progressive-rock romaneasca Asemic, care a fost o surpriza foarte placuta pentru mine, mi-a placut foarte mult sound-ul lor care pare ca are si ceva influente de jazz.
La scena mare au urmat Pain of Salvation si o sa va marturisesc ca eu ii asteptam cu sufletul la gura inca de anul trecut (trebuiau sa fie prezenti la editia de anul trecut, dar din pacate au anulat). Am avut norocul sa ma intalnesc cu ei pe strazile din Sibiu in timpul zilei (un alt avantaj al festivalului este ca te poti intalni cu artistii prin centru) si au fost foarte prietenosi, iar dupa vocalul, Daniel Gildenlow, cred ca au suspinat multe doamne in tinerete. Dar sa revenim si la partea muzicala. Setlistul a fost in principal de pe albumele “Panther” si “In the Passing Light of Day”, cele mai recente, dar si cele cu piese cu o incarcatura emotionala mare, in opinia mea. Piesele Pain of Salvation impletesc versuri destul de puternice pe teme interesante cu o linie melodica progressive. Membrii trupei sunt buni instrumentisti si compozitori, ceea ce a rezultat intr-un show foarte bun (cu de toate as spune eu).
Revenind la scena mica, au urmat brasovenii de la W3 4R3 NUM83R5, care abordeaza un stil metalcore. Pe mine personal nu m-au prins, dar publicul a parut foarte entuziasmat.
Headlinerii primei seri au fost cei din trupa norvegiana de black metal “Emperor”, considerati una din cele mai influente trupe de gen. Cu un trecut destul de tumultos, marcat de multe intreruperi si schimbari de componenta, acestia au ajuns pentru prima oara in Romania. Nu sunt eu un fan al genului (recunosc ca vin la ARTmania pentru partea de prog), dar au pus in scena un show excelent. Vocea solistului Ihsahn domina piesele si luminile au creeat o atmosfera interesanta intre cladirile din Piata Mare din Sibiu. Pot spune ca am descoperit o trupa interesanta care imbina elementele de black metal cu cele de progressive.
Ziua 2 de festival a debutat la scena mare cu trupa Vulture Industries, o trupa norvegiana de progressive metal. Vocalul este punctul central al show-urilor lor, avand un timbru vocal destul de distinctiv si o prezenta scenica teatrala. A venit pe scena imbracat la costum, cu vesta, sacou, joben si un baston (in ciuda faptului ca era foarte cald in ziua respectiva).
In continuare pe scena mica au urcat sarbii de la Koi Koi, care abordeaza un stil indie-rock. Ceva total diferit fata de ce am vazut pana acum in festival. Componenta trupei include o alternanta vocala intre o voce feminina si o voce masculina, ceea ce a sunat foarte bine. Versurile pieselor au fost in limba sarba, dar asta nu i-a impiedicat sa sune si sa se simta foarte bine. A fost un fel de mini petrecere cu dans la scena mica.
A treia formatie a zile a 2-a a fost Tesseract, britanici care canta progressive metal. Progressive metal with a twist as zice, deoarece este combinat cu pasaje djent. Stilul vocal contine o imbinare de pasaje clean si harsh. Piesele contin si pasaje atmosferice care mie mi se pare ca aduc ceva linistitor pe langa partea de metal. Pentru mine a fost o placere sa ii ascult live.
Headlinerul celei de-a doua zi, si cel asteptat de toata lumea, a fost trupa de progressive Porcupine Tree. Majoritatea fanilor din Romania nu mai sperau sa ii vada vreodata pe la noi, deoarece trupa a fost in pauza, membrii fiind toti implicati in proiecte personale. Tin minte cum un prieten mi-a zis toamna trecuta ca ar vrea sa ii vada pe Porcupine Tree live la noi, deci acum as putea zice ca niciodata nu stii cand ti se indeplinesc visele. Pe Steven Wilson (vocalul si creierul trupei) si pe Gavin Harrison i-am mai vazut in alti ani, tot la ARTmania, pe cel dintai in proiectul sau solo si pe cel de-al doilea impreuna cu The Pineapple Thief. Cumva, editia festivalului de anul acesta cred ca a indeplinit visele multor fani.
Stilul Porcupine Tree nu cred ca poate fi descris foarte usor, mai ales ca Wilson s-a ferit tot timpul sa incadreze muzica lor intr-un anumit gen. Dintr-un interviu cu el imi amintesc cum povestea ca muzica lor este de obicei trista si melancolica cu toate ca el este o persoana destul de vesela in general. Atmosfera show-ului a fost impresionanta, lasand muzica sa vorbeasca de la sine, ajutata de proiectiile video sincronizate cu piesele. Wilson a fost destul de vorbaret cu publicul pe durata show-ului, iar inainte de ultima piesa cu care au incheiat (“Trains”) ne-a povestit cum ca ei nu au un anume hit, gen un “Stairway to heaven” al lor, dar ca poate “Trains” este cea mai cunoscuta piesa a lor. Si nici nu cred ca ar avea cum sa aiba un hit, din moment ce piesele lor suna fiecare intr-un mod foarte special si diferit.
Prima trupa din ziua a treia de festival a fost Port Noir, care isi definesc stilul ca un mix de progressive rock, hip hop si r’n’b care nu a fost neaparat pe gustul meu. La scena mica au urmat RoadkillSoda, o trupa romaneasca de stoner rock, de care publicul a fost foarte entuziasmat.
La scena mare, ultima seara a continuat cu Haken (progressive metal), pe care i-am mai vazut tot la Sibiu in 2018. Intre timp au mai lansat doua albume noi, “Virus” si „Fauna“, cel de-al doilea chiar in 2023. Asa ca setlistul a fost compus in mare parte din piese de pe cele doua albume, dar nu a lipsit nici piesa “Cockroach king”. Membrii trupei au fost imbracati toti in camasi la fel.
Sirenia (gothic metal, Norvegia) a fost penultima trupa de la scena mica. Am vazut si niste fani dedicati cu tricouri care au stat pregatiti in primul rand. Eu am fost dezamagita de sunet, vocea solistei s-a auzit foarte incet, si per total nu m-au impresionat. Intre timp a inceput si o ploaie destul de puternica.
Ultima seara de festival s-a incheiat cu trupa norvegiana Wardruna. Eu nu ii mai vazusem live pana acum si rau am facut. Spectacolul a fost, as putea spune fara rezerve, magic. Trupa se foloseste de instrumente traditionale norvegiene si au un sound unic, iar piesele sunt inspirate de teme din mitologia nordica. Show-ul se bazeaza mult pe lumini si umbre, ceea ce creeaza un spectacol unic. Costumele de scena sunt si ele traditionale. Iar Piata Mare din Sibiu a fost locul perfect pentru a vedea asa ceva. Ploaia destul de puternica a contribuit si ea la atmosfera de poveste (si nu a speriat deloc publicul care a venit sa-I vada).
Cred ca a fost una dintre cele mai reusite editii ale festivalului ARTmania la care am participat eu, a fost un mix interesant de genuri si trupe, am vazut trupe ce care imi doream sa le vad, dar am si descoperit trupe noi. Pentru noi va ramane editia care ne-a indeplinit visele.
1 x EUR
1 x GBP
1 x USD
