Pentru mulți dintre cei din generația mea (30+) albumul Sevraj a fost pe repeat în anii de liceu, alături de alte albume precum cele ale trupelor Anonim, Paraziții (inclusiv cele solo ale lui Ombladon și Cheloo), B.U.G. Mafia, C.T.C. La Familia și altele. Între timp am crescut, au crescut și ei, unii au continuat să scoată albume, solo sau împreună, și-au mai schimbat stilul, dar la fel de puternică a rămas plăcerea de a rosti cuvinte care să spună ceva, să transmită un mesaj, atât pe scenă cât și în studio. Pe 10 noiembrie 2024, în clubul Quantic, Bitză a sărbătorit, alături de prieteni precum Ombladon, Cheloo, Freakadadisk, Bvcovia, Adrian Despot, Vlad Dobrescu, Vali Umbră, 20 de ani de la lansarea albumului „Sevraj”.
Ar mai fi trebuit să vină și Puya, Phunk B și alții, dar nu au mai ajuns. Oricum, clubul a fost plin, nu aveai unde să arunci un cap de ață, iar atmosfera a fost una chiar de tovărășie. Am văzut oameni de toate vârstele, de la puștani de 15-16 ani la adulți în toată firea, toți veniți cu scopul de a se bucura de „cântecul și povestea lui”. Din păcate artiștii nu au venit cu merchandise, chiar mi-aș fi luat ceva, și sigur nu doar eu, dar se poate comanda ușor de tot pe internet. Sunetul a fost excelent, nu au existat probleme tehnice. Evenimentul a fost organizat de BestMusic.
În deschidere a fost Dan Gerosu, ajutat de prietenul său mai tânăr, Chely. Ei au făcut atmosferă încă de la început: „Eu strig Sevraj voi strigați Bitză”, ne-a îndemnat Dan Gerosu și publicul s-a conformat. Aproape de finalul recitalului, colegul său de scenă a avut un moment solo: „Îl las pe fratele mai mic ca să prezinte o piesă nouă, par diplomat, de fapt doar mă odihnesc”, a zis el. Piesele au sunat bine, pe unele le-au mai cântat live și la alte concerte. Nu le lipsește deloc talentul și experiența își spune și ea cuvântul.
Bitză a urmat, alături de invitații pe care-i menționam mai sus. Fiecare dintre ei a adus ceva, a îmbogățit experiența concertistică. Am remarcat, de asemenea, câțiva oameni care purtau niște bannere cu colaje de poze cu Bitză, ca un fel de omagiu adus atât omului, cât și muzicii sale. Mi s-a părut un gest drăguț, venit de la niște fani adevărați. În timpul concertului, Bitză a mai avut parte de o surpriză, a primit discul de platină de la casa de discuri Roton pentru albuml Sevraj. Nu e lucru puțin, mai ales că acest album încă se mai vinde după atâția ani și este descoperit constant de noile generații, alături de celelalte materiale discografice ale rapperului.
Vlad Dobrescu, invitat pe piesa All star part one, ne-a anunțat că va lansa un album nou pe 7 decembrie, veste primită cu entuziasm de către fani, ținând cont că artistul nu se prea grăbește cu albumele. Și Bitză va scoate un album nou, de pe care a prezentat live câteva piese alături de invitații săi, Vali Umbră, „fratele” Keed si „fratele” Advok, alături de Bvcovia, dar și de Adi Despot, cu care a mai colaborat în trecut, chiar pe Sevraj, pe piesa Punk 4 life, pe care au și cântat-o împreună. Evident, nu au lipsit glumele cu „trei”. Pentru o vreme, adică șase ani, Bitză a locuit în Spania, dar s-a întors și a ne-a cântat piesa Locul de unde vin. Un moment mult așteptat a fost acela în care a cântat probabil cel mai mare hit al său, Vorbește vinul, dar nu am înțeles de ce nu l-a chemat și pe Cheloo pentru partea lui, ar fi fost fain, dar acesta a urcat pe scenă pentru un alt hit, Vicii.
Pe scenă s-au alăturat și ceilalți doi membri Paraziți, Ombladon și FDD, alături de care Bitză a mai cântat unele piese, dar Alan. Artistul a trecut prin mai mute albume, a mai cântat piese precum 10 degete, Sinuciderea unui înger, Bagaboanta – „despre jumătatea noastră mai bună”, Arme ascunse, a făcut și un mash-up cu Cântecul si povestea lui, Memento Mori și Tânăr cât mai târziu. A revenit și șa bis, unde a mai cântat odată, printre altele, Vorbește vinul și apoi, după cum am aflat, a început petrecerea cu adevărat. A fost o seară cu de toate, cu amintiri, cu piese noi și vechi, cu voie bună.
Autor: Valentin Ion Ceaușescu.