Cel mai așteptat thriller românesc al anului, Câini, regizat de Bogdan Mirică, va avea o proiecție specială, în avanpremieră, la Teatrul de Vară din Herăstrău joi, 22 septembrie 2016, de la 20:30. Regizorul, o parte din echipa filmului și actorii din rolurile principale, Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, se vor întâlni cu publicul și vor povesti despre experiența de la filmări, emoțiile de la Cannes, TIFF și Sarajevo, unde Câini a avut proiecții cu casa închisă și a câștigat premii importante. Biletele pot fi cumpărate în avans de pe www.eventbook.ro.
Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul a fost premiat la Festivalul de la Cannes, a câștigat Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului. În această toamnă, filmul va fi proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.
Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.
În distribuție, alături de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, apar Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Andrei Ciopec.
Bogdan Mirică, recunoscut pentru serialul Umbre (HBO), semnează regia și scenariul. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul a fost realizat de Roxana Szel, de sunet s-au ocupat Sam Cohen, Sebastian Zsemlye și Hervé Buirette, scenografia îi aparține Augustinei Stanciu, iar costumele – Elenei Stoyanova. Muzica a fost compusă de Codrin Lazăr și Sorin Romanescu.
Filmul va fi distribuit în România, din 23 septembrie 2016, de Transilvania Film.
Detalii, pe: www.caini-filmul.ro
Pagina de Facebook a filmului.
Parteneri media: Kiss FM, Kiss TV, TVR, Zile și nopți, CineMAP, Gazeta Sporturilor, Cinemagia, Cațavencii, Vice, Beau Monde, Decât o revistă, Ziarul Metropolis, Revista FILM, Urban.ro, Iqool.ro, Cinefan.ro, Aarc.ro