“Cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc mizează pe cultură în procesul de reabilitare. Deschidem spații alternative, în care comunitățile creative își întâlnesc publicul și folosesc arta și dialogul ca modalități de chestionare a societății”.Emil Cristian Ghiță, co-organizator al festivalului Despre exploatarea etică și coerentă a potențialului turistic, dezvoltare sustenabilă și oportunități de creștere prin cultură va vorbi, la Eforie Sud, și jurnalistul britanic Charlie Ottely, cunoscut pentru seria documentarelor Flavours of Romania sau Wild Carpathia, invitat special al festivalului în cadrul unui colocviu cu proiecție de film programat în luna august. Reunind genuri diferite și viziuni multidisciplinare în arta contemporană, programul celei de-a doua ediții a festivalului de ecologie și artă Eforie Colorat cuprinde o suită de 200 de evenimente, găzduite de Grădina de Vară din Eforie Sud. Este o încercare de a vorbi despre simplitate și natură într-o eră în care tehnologia schimbă totul, de la rolul și sensul actului artistic, la materia sensibilă cu care acesta operează. Dezvoltat în parteneriat cu institute culturale europene, misiuni diplomatice și festivaluri de film interne și internaționale, Eforie Colorat propune zilnic, pe durata celor două luni de vară, filme, concerte, dezbateri, vernisaje, ateliere și acțiuni de ecologizare, evenimente gândite pentru a șterge barierele dintre artiști și mulțimi și granițele dintre spațiile de expunere convenționale și spațiul public. Recitalurile de poezie sau expozițiile de fotografie întregesc oferta culturală a verii, alături de seri cu muzică clasică, experimentală și alternativă, concerte blues și jazz sau momente CineConcert. Vizitatorii se vor bucura de o zonă de drinks, spații de joacă pentru copii și de o bibliotecă pop-up. Festivalul debutează luni, 4 iulie, de la ora 18:00, cu un concert acustic: Alexandra (Focșa) & Rosta Man Acoustic Night, urmat de scurtmetrajul „Tu, ăla cu mustaţă”, o poveste despre ce a însemnat fotbalul pentru fiecare băiat crescut în România anilor ’90.
„Cred că un oraș fără cinematograf e un oraș trist. Și cred că cei de la Eforie Colorat sunt plini de ambiții romantice în eforturile pe care le fac pentru a ține deschis cinematograful pe durata întregului sezon estival”Aida Economu, actriță
„Eforie Colorat tratează subiecte importante, subiecte care se dezbat global, deci locul acesta este sincron cu ce se întâmplă acum în toată lumea responsabilă”.Dan Perjovschi, artist vizual
MUZEUL LITORALULUI. Reabilitarea Arhivelor Carmen Sylva. De la întemeierea ei, în 1889, și până astăzi, stațiunea Eforie Sud a trecut prin schimbări de nume și regim, care și-au lăsat, cu toate, amprenta asupra comunității și asupra infrastructurii. Proiectul Arhivele Litoralului este o colaborare a unui grup interdisciplinar de artiști și teoreticieni, antropologi, biologi cunoscători ai florei endemice, specialiști în arhivare, digitalizare, conservare a documentelor și patrimoniu. “Am documentat peste 50 de imobile cu valoare arhitecturală deosebită, am adunat peste 300 de artefacte care ne-au permis să studiem felul în care s-a dezvoltat orașul de-a lungul timpului. În cursul cercetării, am descoperit povești și istorii fermecătoare, alături de documente care ne permit să recompunem istoria familiei care a întemeiat orașul și etapele specifice ale dezvoltării acestuia. Pe termen lung, dorim să extindem această cercetare și în celelalte stațiuni. Avem nevoie de un partener puternic, astfel încât Muzeul Litoralului să devină realitate”, spun organizatorii festivalului. Muzeul Litoralului, care cartografiază istoricul stațiunii de la finalul secolului al XIX-lea, până în perioada comunistă și post-comunistă, este parte dintr-un plan mai larg de consolidare a ecosistemului cultural propriu al litoralului românesc și redefinire a sa ca zonă strategică, cu valențe economice, multiculturale și turistice. Eforie Colorat. Festivalul Eforie Colorat a fost lansat, în anul 2021, ca un program cultural complex, dedicat atât turiștilor și membrilor comunității locale, cât și comunității artistice sau grupurilor de ecologie. Cu toții au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative la Eforie Sud. Organizat de Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh și primăria Orașului Eforie, programul Eforie Colorat își propune revitalizarea spațiilor culturale de la malul Mării Negre prin artă contemporană. Cândva centrul elitelor bucureștene și una dintre cele mai vizitate stațiuni din Europa, Eforie Sud a rămas un loc marginalizat, aproape abandonat în cursul aventurii consumeriste. Grădina de Vară, cel mai mare teatru regional, cu cel mai mare ecran de proiecție de pe litoral, s-a deteriorat în cursul ultimelor decade și în cele din urmă a ajuns o ruină. Curățată prin efortul organizatorilor, grădina își revendică acum funcția inițială de spațiu cultural și loc de întâlnire comunitar. Eforie Colorat reunește comunitatea artistică, decidenții din administrațiile locale și centrale, alături de grupurile activiste, într-un efort comun de a formula soluțiile actuale de reabilitare, pentru a-i oferi stațiunii Eforie Sud o alternativă în oferta culturală și o nouă șansă de dezvoltare.
„Probabil unul dintre cele mai fresh festivaluri la care am fost. Eforie Colorat mi-a plăcut, dincolo de organizarea mișto, și pentru ideea în sine de a aduce publicul înapoi la forme de expresie culturală și artistică ancorate în contemporan”Robert Obert – artist vizual Echipa: Fondatori: Emil Cristian Ghiță și Alexandra Dumitrescu | Curator: Raluca Oancea Nestor | Grafică: Andrei Turenici | Fotografie: Alexandra Dumitrescu | Comunicare: Evantia Barca | Logistică: Ionuț Cosmin Idu | Proiecție: Theodor Sârbu | Voluntari: Andreea Solba, Alexandra Ghiță, Cristina Idu, Andrei Stupariu Informații despre programul Eforie Colorat sunt disponibile online, pe Facebook, Instagram, YouTube. Participarea la toate evenimentele programate anul acesta în cadrul festivalului este gratuită.
EFORIE COLORAT AggressiON/OFF: public, privat, natural* Arhivele Litoralului* Secțiuni co-finanțate de AFCN Organizat de Asociația Forumul Artelor Vizuale Susținut de: Primăria Orașului Eforie, Centrul Ceh București, Institutul Francez, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Suediei în România, Ambasada Olandei în România, Centrul Cultural Turc Yunus Emre Constanța, Institutul Polonez, EUNIC România, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Short Film Breaks, Educab România, E T A J on Wheels, Animest, Asociația CineCultura, Caravana Filmului Românesc, Asociația D3M Sponsor principal: Kaufland Sponsori: Policolor, Stinghe & Popovici Architecture, Diesel Mecanica, Karma Audio, Pattern Media, Buzz Events, Casa cu Smochin *Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării”
