Anul trecut, pe 8 decembrie, se lansa proiectul România Veritabilă, o emisiune dedicată excelentei, geniului, valorii și tradiției. Pe parcursul a patru episoade, realizatoarea Cristina Șoloc a avut câte o “călăuză” responsabilă să-i dezvăluie oamenii care dau valoare unei Românii veritabile, precum și locurile care degajă energie și inspiră la genialitate. Succesul de care s-a bucurat primul sezon a atras după sine apariția celui de-al doilea sezon, care va începe pe 24 decembrie, de la ora 17.00 și va continua pe 25, 26 și 27 decembrie, de la aceeași oră.
Cristina Șoloc a fost pe urmele marilor povești și a călcat pe cărările bătătorite de Avram Iancu, Iancu Jianu sau Liviu Rebreanu, a atins la propriu bucăți din cea mai veche istorie românească, a cunoscut și tezaure umane vii, a fost în casele unde mari scriitori români și-au găsit inspirația, a stat de vorbă cu profesori doctori, cercetători, avocați, poeți, actori, scriitori, artiști, etnologi, compozitori, dirijori, a vizitat gospodari de seamă, apicultori, viticultori, ciobani și meșteri populari.
Drumul a purtat echipa emisiunii de la vest la nord și de la nord la sud, cercetând nu mai puțin de 13 locuri: Valea Pai, Eftimie Murgu (Caraș-Severin), Feldru, Dumitra, Prislop (Bistrița-Năsăud), Mărtinești (Cluj), Câmpeni (Apuseni), Caracal, Vădastra, Slatina, Osica, (Olt), Galicea Mare (Dolj) și Orlat (Sibiu).
Călăuzele celui de-al doilea sezon au fost celebrul neurolog și autorul volumului Inteligența Materiei – Dumitru Constantin Dulcan, marele actor Dorel Vișan, reputatul jurnalist Marius Tucă, artistul oltean care a făcut cunoscut călușul românesc pe meridianele lumii, Iliuță Brăileanu, renumitul etnograf-reporter Iosif de pe coclauri și Radu și Nicoleta Trifan, soții puși pe fapte bune, Acasă în Banat.
În premieră, echipa România Veritabilă a ajuns acasă la fetele lui Ion al Glanetașului. Scriitorul Liviu Rebreanu s-a inspirat în scrierea romanului „Ion“ din viaţa unui cuplu din Bistriţa-Năsăud. Ion a avut acelaşi nume şi în viaţa reală, în timp ce Ana s-a numit, de fapt, Rodovica. Acţiunea şi personajele din roman sunt inspirate din persoane reale şi din întâmplări care s-au petrecut în localitatea Prislop, acolo unde autorul a trăit în prima parte a vieţii. Între timp, micuţa localitate a fost transformată în cartier al oraşului Năsăud şi a primit numele „Liviu Rebreanu“. Deşi mare parte din personajele care l-au inspirat pe scriitor au încetat din viaţă în urmă cu decenii, urmaşii acestora încă îşi amintesc de persoanele care i-au inspirat pe Ana, Ion sau pe preotul Ioan Belciug. Două fete dintre cei şase copii ai cuplului Ion şi Ana, pe numele real Ion şi Rodovica Boldijer, încă trăiesc: Saveta (95 de ani) şi Xenia (85 de ani).
https://www.facebook.com/events/968174990220815/
Echipa România Veritabilă: Producător general/Realizator Cristina Șoloc, producător Daniela Andronie
Director de imagine: Cristian Stoica; videografi locali: Cosmin Tomoiagă, Alin Bărbuia, Gabriel Szilady și George Găină
Partener de drum: Soradi Development