Site icon E-Zine

Festivalul Fespaco, mai aproape de africani

Dakarul a fost ales pentru a aduce un omagiu scriitorului si cineastului senegalez Sembene Ousmane (1923-2007), care a contribuit la Fespaco, inaugurat in 1969, si la promovarea acestei bienale, ajunsa in acest an la cea de-a 40-a aniversare.

Cea de-a 21-a editie a festivalului de cinema si televiziune al Ouagadougou, Fespaco, care se va desfasura intre 27 februarie si 7 martie, va fi prezentata joi la Dakar, pentru ca africanii sa aiba timp sa-si "insuseasca" aceasta bienala culturala.

"Am ales ca, de acum inainte, sa demaram campania internationala pentru lansarea Fespaco intr-o tara africana. De obicei, acest lucru se intampla in Paris. Mai este inca timp ca Africa sa-si insuseasca propriile mari manifestari", a declarat Michel Ouedraogo intr-o conferinta de presa.

Se pare ca Dakarul a fost ales pentru a aduce un omagiu scriitorului si cineastului senegalez Sembene Ousmane (1923-2007), care a contribuit la Fespaco, inaugurat in 1969, si la promovarea acestei bienale, ajunsa in acest an la cea de-a 40-a aniversare.

Cea de-a 21-a editie a festivalului se va invarti in jurul temei "cinematografia africana: turism si patrimonii culturale", informeaza AFP.

Potrivit directorului Fespaco, Somo Ardiouma, anul acesta, competitia va aduce impreuna 129 de filme, dintre care 20 de lungmetraje, 20 de filme scurte de fictiune, 30 de documentare, 29 de filme de televiziune, 13 serii televizate si 17 productii realizate de grupuri etnice aflate in afara granitelor.

In fiecare an, festivalul aduna actori, realizatori, producatori si alti reprezentanti ai cinematografiei si televiziunii africane, precum si reprezentanti ai diasporei.

Exit mobile version