Site icon E-Zine

Festivalul Internațional de Teatru Neta 2015

Data Vineri, 28 August 2015
Ora 10:00
Locatie Bd. Nicolae Bălcescu nr. 2, 010051 Bucharest, Romania

La sfârşitul verii, scenele Teatrului Naţional din Bucureşti vor găzdui Festivalul Neta 2015

Motto festival: Teatrul – erou al timpului prezent

Începând din 28 august 2015, sub pălăria cea nouă a Teatrului Naţional din Bucureşti, iniţiator, organizator şi gazdă, se va desfăşura Festivalul Internațional de Teatru Neta 2015, amplu eveniment teatral ce urmează să reunească la Bucureşti 13 producţii teatrale din 10 ţări membre ale reţelei Neta.

Neta (New European Theatre Action), rețea din care face parte, ca membru fondator, şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, a devenit, într-un deceniu de activitate, una din cele mai importante asociaţii teatrale europene, cu o activitate recunoscută şi susţinută de Consiliul Europei şi Eacea (Education, Audiovisual and Culture Executive Agency). Totodată este cea mai amplă asociere teatrală de acest format din Europa, reunind 67 de membri (teatre naționale, companii, festivaluri) din 19 țări europene şi urmând ca, în viitorul apropiat, să-şi extindă activitatea dincolo de bătrânul continent.
Deşi o stagiune a Naţionalului bucureştean se încheie în 14 iunie, iar următoarea începe la mijlocul lunii septembrie, vara aceasta, teatrul va fi cuprins de febra pregătirilor Festivalul Internaţional de Teatru Neta 2015, aflat la prima ediţie.

Timp de 8 zile, toate sălile Naţionalului bucureştean vor fi antrenate în această amplă reuniune de energii creatoare, invitate la Bucureşti să dea măsura Teatrului – erou al timpului prezent.

Câteva din cele mai reprezentative producții teatrale aparținând teatrelor membre ale rețelei Neta vor putea fi văzute pe scenele Tnb. Spectacole dintre cele mai recente şi mai provocatoare, ca viziune şi ca realizare, sosesc la Bucureşti, între 28 august şi 4 septembrie, pentru o singură reprezentaţie.

Coproducţii naţionale şi internaţionale, comedie, dramă şi teatru-dans, piese clasice şi contemporane, creaţii colective şi spectacole de autor, în viziuni regizorale dintre cele mai moderne, vor aduce cu ele o problematică diversă şi extrem de actuală, suflul naţional precum şi o amprentă umană universală. Trăiri şi pasiuni puternice, în interpretări de vârf, vor da măsura teatrului şi timpului pe care-l trăim. Un teatru viu, străbătut de pulsiuni violente, care tinde să ne apropie chiar şi trecutul, şi transcendentul, printr-un teatru vizual, cu o simbolistică bogată.

Juriul de selecţie, din care au făcut parte trei personalități ale vieții teatrale internaționale: Blagoja Stefanovski, Președintele Neta, director artistic al Teatrului Mic de Dramă din Bitola (Macedonia), Damir Domitrović, Secretar general al Neta, directorul Festivalului Internațional de Teatru ExPonto, Ljubljana (Slovenia) și George Banu, teatrolog, președintele de onoare al Aict, profesor la Sorbona, Paris (Franța), s-a oprit asupra următoarelor spectacole:

Festivalul Internaţional de Teatru Neta 2015 este organizat de: Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București (organizator), Neta Network (New European Theater Action) împreună cu Uniter (co-organizator) fiind finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Neta Network a accesat, la rândul ei, pentru organizarea acestui festival, fonduri de la Uniunea Europeană, prin intermediul programului Europa Creativă.

În 2013, pe când lansa iniţiativa acestui festival, Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, vorbea despre noile spaţii de joc şi clădirea ce va găzdui sub acoperişul său trupe teatrale europene de renume, ca despre o realitatea ce aparţine viitorului. Din 28 august, această realitate, menită să ne dea de veste despre teatrul pe care mari artişti îl fac astăzi, prin reprezentaţiile ce vor avea loc pe scenele unuia dintre cele mai moderne teatre din Europa, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, va fi de domeniul prezentului.

Exit mobile version