Site icon E-Zine

Keane surprinde cu vestea lansării unui nou album

Keane, una dintre cele mai iubite trupe britanice, a anunțat lansarea primului material discografic după succesul înregistrat cu albumul „Strangeland” (2012). După două albume ce i-au propulsat cariera solo, lansate în timpul pauzei luate de trupa Keane, solistul Tom Chaplin s-a reîntâlnit cu Tim Rice-Oxley (compozitorul și pianistul formației). Ascultând piesele pe care Tim plănuia să le lanseze singur, Tom a fost impresionat de profunzimea și onestitatea lor. De aici până la o viitoare colaborare nu a fost decât un pas. „M-am gândit că acelea sunt cele mai personale și vulnerabile cântece pe care l-am ascultat vreodată și m-am simțit instant atras de ele. Le-am simțit ca fiind parte dintr-o poveste pe care aș putea să o trezesc la viață”, declară Tom Chaplin. La scurt timp după momentul acestei întâlniri, Tom Chaplin, Tim Rice-Oxley, Richard Hughes (tobe) și Jesse Quin (bass) se găsesc în poziția de a colabora din nou și de a da naștere unui proiect muzical de care să fie cu adevarat mândri. Keane și-a anunțat deja turneul european, ce va include și câteva spectacole momorabile, în cadrul celor mai importante festivaluri. Lista concertelor anunțate: 9 iunie – Hello Festival, Emmen, Olanda 6 iulie – Cornbury Festival, Oxfordshire, UK 14 iulie – BST Hyde Park, London, UK (în deschiderea lui Robbie Williams) 19 iulie- MEO Marés Vivas, Vila Nova de Gaia, Portugalia 20 iulie- Noches del Botanico, Madrid, Spania 21 iulie – 4Ever Valencia, Spania 7 septembrie – Live On The Beach, Den Haag, Olanda
Exit mobile version