Matteo a filmat ieri videoclipul noului sau single, “Trafic infernal”, o piesa despre traficul care pe artist il inspira tocmai pentru ca reuseste sa compuna in timpul petrecut intre destinatii.
Pentru filmarea acestui videoclip a avut loc o adevarata mobilizare de forte, pentru ca, alaturi de Matteo s-au mai bucurat de un “Trafic infernal”, Rimaru de la R.A.C.L.A, Anna Lesko, Xonia si Ana Baniciu. George de la Deepcentral, Uddi si Nicole Cherry apar si ei in acest videoclip, iar Dorian Popa, Ligia si Alama demonstreaza ca un “Trafic infernal” poate fi uneori extrem de placut.
“Filmarile au mers ca unse, fara nici un fel de peripetie. Nici nu cred ca se putea intampla altfel atat timp cat ai platoul de filmare chiar in fata guvernului. Nici peripetiile n-au curaj sa se desfasoare in fata lui. Au venit foarte multi prieteni si colegi de breasla la filmare, carora le multumesc din toata inima”, mai spune Matteo.
Dincolo de neplacerile produse de traficul aglomerat, Matteo recunoaste ca pentru el acele ore in care sta blocat pe sosele se dovedesc de multe ori extrem de creative. Si aceasta pentru ca multe idei pentru piese noi, ca spre exemplu “Ce zi linistita”, i-au venit exact in astfel de momente.