Noaptea Ideilor 2020 – „A fi viu/Ființă vie”

Noaptea Ideilor 2020 – „A fi viu/Ființă vie”

În fiecare an, în ultima zi de joi a lunii ianuarie, Institutul Francez din Paris invită instituțiile culturale și științifice din Franța și de pe toate continentele să sărbătorească împreună libera circulație a ideilor. Anul acesta Noaptea Ideilor se desfășoară în peste 89 de ţări, România participând pentru a patra oară la acest eveniment global. Institutul Francez din România organizează dezbateri, expoziţii și ateliere la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Alianța Franceză din Ploieşti se alătură, de asemenea, cu o serie de dezbateri și ateliere.


În 2020 tema Nopţii Ideilor este « être vivant », un joc de cuvinte cu un sens dublu: „a fi viu”, dar și „fiinţă vie”: ambiguitate dorită pentru că dezbaterile din cadrul Nopţii Ideilor sunt în primul rând o invitaţie la reflecţie și nu o obişnuită întâlnire cu experţi care deţin adevărul şi îl prezintă celorlalți. Ce înseamnă „să fii viu”? Care este locul nostru în lumea vie? În ce fel faptul de „a fi viu” ne obligă să trecem la acțiune? Acestea sunt principalele întrebări de la care pornește Noaptea Ideilor 2020. Invitaţii noștri sunt studenţi, reprezentanţi ai ONG-urilor importante din România, jurnalişti, arhitecţi, pictori, caricaturişti şi bineînțeles toţi cei interesați să ia parte la acest schimb de idei. În plus, Noaptea Ideilor nu înseamnă doar dezbateri: ideile pot fi exprimate şi în alte forme: dans, fotografie, benzi desenate, picturi, caricaturi, instalaţii de artă.

Una dintre temele cheie a Nopții Ideilor din România în acest an este responsabilitatea ecologică: benzile desenate ca manifest, proiectele inovatoare în domeniul mediului și al utilizării eficiente a resurselor, implicarea tinerilor în protecţia mediului înconjurător, angajamentul civic în era urgențelor climatice sunt doar câteva dintre subiectele ce vor fi abordate.

Arta ca mijloc de implicare socială este tema dezbaterii organizate de Institutul Francez din România la București. Desenatorul de benzi desenate Christophe Bec și artistul vizual Suzana Dan vor vorbi despre rolul creatorilor în raport cu mediul înconjurător și resorturile prin care un artist poate influența acțiunile publicului și factorii de decizie. Cristian Neagoe, responsabil de comunicare Greenpeace România și Mihai Stoica, director executiv al Asociației 2Celsius prezintă noile forme de activism și proiecte novatoare prin care lumea să devină mai verde. Dezbaterea va fi moderată de Ruxandra Gubernat, sociolog și regizoare de film documentar, iar desenatorul de presă Romain Dutreix va puncta momentele cheie ale acesteia prin desenele sale proiectate în sală în timp real.

Studenţii de la Universitatea Politehnică din București vor prezenta un alt punct de vedere asupra temei generale „être vivant” într-un atelier dedicat interacțiunii om-mașină și impactului celor mai recente progrese ale roboticii și ale inteligenței artificiale asupra societății. Participanții vor putea asista la o demonstrație a abilităților robotului Pepper, capabil să se deplaseze și să interacționeze, putând astfel să asiste oamenii în diferite activități.
Partenerul principal al Nopţii Ideilor 2020 este BRD-Groupe Société Générale. La Bucureşti evenimentul este posibil graţie partenerilor: Librăria franceză Kyralina, Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Seneca EcoLogos.

Dezbaterile au loc în limba română şi în limbă franceză, fiind asigurată traducerea simultană.


O sărbătoare a circulaţiei ideilor între ţări, culturi, domenii şi generaţii: în fiecare an, Noaptea Ideilor invită publicul să descopere actualitatea cunoaşterii umane, să-i asculte pe cele şi pe cei care, prin ideile lor, fac să progreseze toate sferele de activitate şi care determină publicul să-şi pună întrebări despre marile provocări ale vremurilor noastre.
Institutul Francez din Paris – inițiatorul proiectului Noaptea Ideilor

Noaptea Ideilor în cifre:

  • peste 1000 de experți
  • 180 evenimente
  • peste 89 țări pe 5 continente
  • 200 000 participanți
  • 120 orașe în Franța și în lume
  • 41 milioane de utilizatori Internet ce folosesc #lanuitdesidées #NDI

PROGRAM

BUCUREȘTI

  • LIBRĂRIA FRANCEZĂ KYRALINA (Str. Biserica Amzei 10)
    – 15.30 – 17.00: „Benzile desenate ca manifest” – atelier de implicare socială prin crearea de benzi desenate cu Christophe Bec
  • INSTITUTUL FRANCEZ (Bd. Dacia, 77)
    • 17.00 – 19.00: Ateliere Zero deșeuri susținute de Seneca EcoLogos – Mediateca pentru copii
      Super-echipa prietenilor de la Seneca EcoLogos creează în mediateca pentru copii a Institutului Francez un eco-playground – un traseu de învățare prin joacă, în cadrul cărora copiii peste 6 ani și adulții care îi însoțesc vor explora diferite idei pentru a reduce cantitatea de deșeuri produsă acasă și pentru a avea o viață sănătoasă. Atelierele și jocurile despre ambalajele refolosibile, pasta de dinți făcută în casă și despre cum putem mânca sănătos și responsabil sunt un început de călătorie simplu și foarte distractiv către o viață aproape fără deșeuri.
      Acces gratuit pe baza de înscriere la:
      mediatheque.bucarest@institutfrancais.ro | tel. 0374 125 235.
    • 17.30 – 18.30: „Le son des mots” – emisiune Radio România Internațional – Mediateca pentru adulți
      Realizatoarea Ileana Țăroi va discuta cu autorul și desenatorul de benzi desenate Christophe Bec despre operele sale și implicare socială.
    • 17.00 – 18.30: „Roboții dintre noi!” – prezentarea proiectului realizat de studenții Universității Politehnica din București – Atrium
      Publicul va avea ocazia să îl întâlnească pe Pepper, robotul dezvoltat de societatea franceză Aldebaran Robotics, astăzi SoftBank Robotics. Echipa laboratorului AI-MAS (Laboratorul de Inteligență Artificială și Sisteme Multi-Agent) a Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București va susține ateliere pe tema interacțiunii om-mașină și despre impactul celor mai recente progrese ale roboticii și ale inteligenței artificiale asupra societății. Participanții vor putea asista la o demonstrație a abilităților robotului Pepper, capabil să se deplaseze și să interacționeze, fiind astfel capabil să asiste oamenii în diferite activități.
      Trei ateliere de câte 30 de minute. Acces gratuit pe bază de înscriere la: alexandre.courtoux@institutfrancais.ro.
    • 19.00 – 21.00: Cum poate actul creativ salva mediul înconjurător ? – dezbatere deschisă de E.S. Doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România – Sala Elvire Popesco.
      Invitați: Christophe Bec, autor și desenator de benzi desenate, Suzana Dan, artist vizual, manager cultural Rezidența BRD Scena9, Cristian Neagoe, responsabil de comunicare la Greenpeace România, Mihai Stoica, director executiv al Asociației 2Celsius.
      Moderatoare: Ruxandra Gubernat, jurnalistă, sociolog și regizoare de film documentar.
      Caricaturi în timp real realizate de desenatorul de presă Romain Dutreix.
      Două fragmente din spectacolul „Babel”, în coregrafia lui Arcadie Rusu, produs de LINOTip – Centru Independent Coregrafic, vor deschide și vor închide dezbaterea.
      Reprezentanții Biodeck și ai Asociației SNK își vor prezenta proiectele dedicate mediului înconjurător.
      Discuția se va desfășura în limbile franceză și română, fiind asigurată traducerea simultană.
      Intrarea este liberă, pe bază de rezervare: https://eventbook.ro/other/bilete-dezbatere-noaptea-idelilor-entre-vivant-a-fi-viu
      La finalul dezbaterii vor avea loc vernisajul expoziției cu operele desenatorului de presă Romain Dutreix și un cocktail. – Atrium
    • 10.00 – 22.00: Expoziție cu operele desenatorului de presă Romain Dutreix – Atrium
      Expoziția poate fi vizitată între 30 ianuarie și 29 februarie.

CLUJ-NAPOCA

  • INSTITUTUL FRANCEZ (Str. I. C. Brătianu 22)
    • 16.00: „Punga din pungi” – atelier de reciclare creativă pentru elevi, animat de Apai Emese și Raluca Vlad – Mediatecă
      Transformați-vă pungile de plastic în obiecte chic și utile!
    • 18.00: „Care este rolul artei în lupta pentru ecologie?”, dezbatere, cu Loïc Fel, filozof și cofondator COAL, Marius Moga, arhitect și coordonator Someș Delivery, și Miki Braniște, curator și manager cultural.
      Moderatoare: Ioana Costaș, directoare delegată a Institutului Francez Cluj-Napoca – Sala Adenauer
    • 19.30: „30 ianuarie”, vernisajul expoziției de pictură semnate de Costel Chițimuș pe tema defrișării și a impactului său asupra mediului – La Cave
      Pe tot parcursul zilei: „Poluarea: plastic în oceane”, expoziție prezentată de Universciences – Mediatecă

IAȘI

  • INSTITUTUL FRANCEZ (Bd. Carol I, 26)
    • 18.00 – 20.00: „Mareele memoriei”, vernisajul instalației lui Dragoş Pătraşcu „Les marées de la mémoire”, curatoriată de prof. univ. Petru Bejan – sala Benjamin Fondane
      Vernisajul va cuprinde discursul curatorial al lui Petru Bejan, urmat de un dialog Dragoş Pătraşcu – Petru Bejan şi de o serie de lecturi teatralizate cu Dumitriana Condurache.
      „Mareele memoriei” este o instalație ce cuprinde obiecte diverse, în special instrumente muzicale asamblate în forme imprevizibile. Instalația este o metaforă a unei lumi uniforme, monotone, oprimante.
    • 20.00 – 21.30: „Viața mea în bandă desenată”, atelier animat de Olivier Noël, lector de franceză, și Bianca Ciocoiu – Mediatecă, sala 2
      Viața noastră în bandă desenată? În mijlocul vieții, a timpului care avansează și al haosului? Aceasta este provocarea propusă. Atelierul presupune tehnici de învăţare a modului în care benzile desenate permit o descompunere a timpului, un proces de reflecţie asupra propriilor noastre trasee şi o implicare personală.

TIMIȘOARA

  • INSTITUTUL FRANCEZ (Bd. C. D. Loga, 46)
    • Noaptea ideilor (adulți)
      • 18.00: „A fi viu în epoca urgenței climatice”, dezbatere – Universitatea de Vest, Amfiteatru A01
        Invitați: François Dulac, responsabil comunicare la Laboratoire des Sciences du Climat et de l’Environnement din Saclay, Essone (prin video-conferință), Ionuț Zisu, profesor, Facultatea de Geografie, Universitatea de Vest – Timișoara, Mădălina Scarlat, membră Friday For Future Romania și fondatoare Climate Strike Romania.
        Moderator: Nicolae Popa, profesor și reprezentant Chaire Senghor, Facultatea de Geografie, Universitatea de Vest, TimișoaraDezbaterea va aborda ce înseamnă să fii viu în epoca urgenței climatice. După COP25, descrisă ca fiind dezamăgitoare, și în timp ce Australia este răvășită de incendii, ce măsuri sunt luate pentru a răspunde urgenței climatice?
    • Noaptea ideilor pentru cei mici (între 7-12 ani)
      • „Educație și mediu înconjurător: copilăria ca prim moment de conștientizare a mizei climatiei”
        Să facem cunoștință cu lumea subacvatică: proiect de sensibilizare și educație ecologică cu Raluca Nicoara (Barca lui Zoe) – Mediatecă
        Pregătiți-vă masca și tubul pentru scufundări și să pornim în aventură!
        Escape Game digital: Mica mea planetă – Mediatecă
        Scopul acestui joc interactif este de a propune într-un mod distractiv, în ton cu noile tehnologii, sensibilizarea copiilor privind protecția mediului înconjurător.
        Public: copii cu vârste cuprinse între 7-12 ani

PLOIEȘTI

  • Evenimente organizate de către Alianța franceză din Ploiești
    • 17.00 – 18.30: „Inteligența umană și inteligența animală”, atelier-dezbatere – Palatul Culturii (str. Sublocotenent Erou Călin Cătălin 1)
      Atelier-dezbatere despre cele mai recente descoperiri științifice despre inteligența din domeniul etologiei și al psihologiei comparate. Vor fi analizate conceptele de inteligență și diferențele dintre om și animal.
      Invitat: Dragoș Grigorescu, doctor în filosofie și cercetător în cadrul Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova.
    • 17.00 – 18.30: „Educația STEM – Conexiuni cu realitatea”, ateliere – Palatul Culturii
      Ateliere de robotică animate de tinerii de la Clubul ro2d2team. Plecând de la ideea că toate elementele conectate la realitate sunt fundamental utile și pot reprezenta un stimul de învățare, abordările STEM reprezintă o motivație indispensabilă pentru învățare, mai ales în contextul în care nivelul de competențe căpătate prin interdisciplinaritate este superior studiului unei singure discipline, pentru că încurajează noi conexiuni și deschide calea spre inovație.
      Invitat: David-Nicholas Cantar-Gogitidze (RO2D2, robotică).
    • 17.00 – 18.30: „Societatea antreprenorială a studenților”, dezbatere – Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești (B-dul Bucureşti, nr. 39)
      Dezbatere pe tema contextului ce favorizează competențele antreprenoriale ale tinerilor SMART.
      Invitată: prof. dr. Daniela Buzoianu, vice-rector al Universității Petrol-Gaze din Ploiești
    • 18.30 – 20.00: „Muzeele și educația pentru ecologie”, dezbatere – Palatul Culturii
      Dezbatere pe tema ecologiei, despre un demers civic responsabil al instituțiilor de cultură care au drept misiune educarea publicului în spiritul prezervării ecosistemelor care susțin viața pe Pământ.
      Invitată: Emilia Iancu, cercetător și doctor în antropologie, directoarea Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova
    • 18.30 – 20.00: „Cum poate fi valorizată bursa Student antreprenor”, dezbatere – Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
      Dezbatere cu societatea antreprenorială a studenților. Această temă face parte dintr-un proiect european.
      Invitată: prof. dr. Daniela Buzoianu, vice-rector al Universității Petrol-Gaze din Ploiești.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe
  • Distribuie pe Pinterest
  • Distribuie pe Whatsapp
Apreciază articolul

Alte articole