Site icon E-Zine

Omul lunii

Editia lunii noiembrie a decernarii Premiilor VIP s-a desfasurat luni seara, la Hotel Intercontinental. Organizatorii au acordat premii celor care s-au evidentiat, intr-un fel sau altul, in cursul lunii. Ivan Patzaichin, care a implinit de curand 55 de ani de viata si 40 de cariera, a primit un premiu de excelenta, Pepe – un premiu special pentru lansarea spectaculoasa a albumului "Inima nebuna", Noni Razvan Ene, cel care a clasat Romania pe locul IV la Eurovision-ul Copiilor, a fost declarat "Surpriza lunii", iar Ludovic Spiess a fost premiat la categoria "Arte". "Omul lunii" a fost declarat Cornel Constantiniu, care s-a luptat ani de-a randul cu boala, reusind in final sa o invinga. "Doresc sa multumesc pentru acest premiu tuturor romanilor care m-au ajutat sa inving boala. Unii au promis si mi-au intors spatele, altii nu au spus nimic, insa m-au ajutat. As dori sa dedic acest premiu celui care a fost Dan Spataru", a spus Cornel Constantiniu in aplauzele multimii. Printre cei care au participat la editia lunii noiembrie s-au mai aflat: Mircea Albulescu, Nicu Constantin, Cristina Stamate, Cristian Boureanu, trupa Krypton, Vali Craciunescu, Nicola. Seara s-a incheiat cu un recital sustinut de Alexandra Ungureanu.
Sursa: <a href="http://www.romanialibera.ro" target=_blank>www.romanialibera.ro</a>

Exit mobile version