Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV) a deschis prima potecă de vizitare în Parcul Natural Văcărești. Aceasta cuprinde zone de informare, spații tematice dedicate speciilor și habitatelor și un pavilion pentru observații ornitologice. Accesul este liber și se poate face atât individual cât și în cadrul grupurilor organizate de membrii asociației. Proiectul este realizat cu sprijinul La Fântâna, al Porsche România și Fundației Comunitare București, prin programul Mobilizăm Excelența.
Poteca tematică măsoară aproximativ 2,5 km și străbate principalele zone naturale ale parcului: zona de zăvoi, zona de lacuri, zona inundabilă de mlaștină, zone de vegetație scundă de cîmp, zone de tufăriș. Poteca are în componență șapte zone tematice indicate prin panouri de informare: păsări de zăvoi, păsări de apă, viață acvatică, reptile și amfibieni, mamifere, vizuină de vidră și peisaj. Accesul pe potecă începe din Splaiul Unirii 168, din fața complexului rezidențial Asmita Gardens.
Helmut Ignat, membru fondator al Asociației Parcul Natural Văcărești, a declarat: “Odată cu primele amenajări (panouri informative, indicatoare, scări acces, pavilion pentru observații ornitologice), parcul Văcărești a început deja să semene cu ariile naturale protejate urbane pe care le-am vizitat în cursul perioadei de documentare – în Viena, Berlin, Londra, Buenos Aires, Singapore, Varsovia, Ljubljana, Lisabona sau Budapesta. Parcurile naturale urbane sunt foarte diferite (prin poziționare, mod de acces, ecosistem, grad de amenajare și facilități), dar au și elemente comune: nu sunt “spectaculoase”, ci mai degrabă oaze de liniște, de contemplare a naturii, iar densitatea vizitatorilor este mai mică decât în parcurile amenajate.”
„Prin implicarea în acest proiect, La Fântâna își arată deopotrivă interesul pentru creșterea calității vieții în București și recunoștința față de bucureșteni. Compania noastră s-a născut și a crescut în acest oraș, care merită, în primul rând prin și pentru oamenii lui, mai mult. Proiectul Asociației Parcul Natural Văcărești oferă bucureștenilor, și nu doar lor, mai mult: mai multă natură, mai multă relaxare, mai multă educație, mai mult frumos. Suntem bucuroși să fim parte a acestuia”, declară și Gabriela Amza, Director Marketing La Fântâna.
Durata unui tur este de aproximativ 1,30 h. Accesul în parc este liber și se poate realiza atât individual cât și în cadrul grupurilor de vizitare organizate de către ghizii Asociației. Pentru a beneficia de explicațiile ghizilor, recomandăm persoanelor interesate să se înscrie pentru un tur ghidat expediind un e-mail la adresa contact@parcnaturalvacaresti.ro sau urmărind evenimentele planificate pe contul de Facebook al parcului facebook.com/parculnaturalvacaresti/.
Cei care doresc să viziteze parcul sunt rugați să aibă încălțăminte și îmbrăcăminte adecvate și să respecte regulamentul de vizitare al parcului, afișat pe panoul amplasat la intrare. Astfel, vizitatorii sunt rugați să nu abandoneze deșeuri de ambalaje, să nu aprindă nicio sursă de foc, să nu elibereze animale de apartament, să nu rupă sau să distrugă vegetația. De asemenea, pescuitul este interzis. În parc sunt permise activități de vizitare, activități sportive și de recreere (ciclism, alergare), fotografiere, observarea faunei și a peisajului.
De la preluarea administrației (aprilie, 2017), APNV a demarat mai multe acțiuni menite să asigure protecția și conservarea speciilor și habitatelor precum și operațiuni de vizitare și educație. Astfel, din aprilie 2017, în parc au intrat, în tururi ghidate, aproximativ 2000 de persoane, dintre care peste jumătate elevi, studenți și cadre didactice. În urma operațiunilor de curățenie efectuate în parc au fost stranse și scoase peste 100 de m3 de deșeuri. Activitățile de vizitare și protecție ale parcului vor continua, scopul asociației este transformarea treptată a zonei într-un spațiu educativ dedicat observării naturii, protecției și conservării spaciilor și habitatelor.
În activitatea sa, APNV lucrează în parteneriat cu Primăria Generală a Capitalei, Administrația Națională Apele Române și cu un numar de 12 organizații neguvernamentale, institute de cercetare și de învățământ. Bugetele asociației sunt realizate exclusiv din surse private.
Pentru mai multe informații contactați: Nicoleta Marin, coorodnator de proiecte, 0727748353, e-mail: nicoleta@parcnaturalvacaresti.ro