Şamanul Mut (sezonul II) ~ Episodul 4: Lăutarii de la Gratia. Deliormanul lui Radu al lu` Anghel

Simion Bogdan-Mihai (cobză, voce) prezintă:

Şamanul Mut, Sezonul Ii

Episodul 4: LĂUtarii Din Gratia. Deliormanul Lui Radu Al Lu` Anghel

Invitaţi:
Vasile „Sile” Vlad (contrabas)
Marin „Minuş” Tita (vioară)
Marian „Dan” Bonghene (ţambal mic)

Acces: 20 Ron

Gratia este un sat dunărean de mărime mijlocie situat între regiunea Vlaşca şi judeţul Teleorman. Locuitorii săi sunt în majoritate români. Trăiesc cu destulă caznă din agricultură şi legumicultură – pe care le practică pe pământuri fertile, dar minuscule – din creşterea vitelor şi a păsărilor şi din fabricarea ţuicii. Încearcă să producă în gospodărie cât mai mult din cele de trebuinţă, pentru a evita să cumpere. Micii negustori („patroni” de market-uri rurale) sunt veşnic bântuiţi de spaima falimentului. Ca în toate satele din Câmpia Dunării, austeritatea frizează sărăcia, dar nu se descifrează, neapărat, pe chipurile oamenilor.
Alături de românii, aici trăiesc compact şi un grup mic de romi. Romii lăutari din Gratia îşi spun ţigani. Se socotesc „de vatră” (băştinaşi), pentru că nu-şi mai amintesc când şi cum s-au stabilit în sat (probabil în sec. Xvi – Xvii). Nu există nicio amintire a mersului cu şatra sau a nomadismului de vreun fel, în comunitate. Nu demult, când muzica lor era încă la preţ, lăutarii îşi câştigaseră prin merit mica lor faimă regională. Azi, în Gratia au rămas activi în meserie doar cinci lăutari: ca pretutindeni în Muntenia, copiii lor au refuzat să perpetueze o meserie devenită nesigură. Ceilalţi romi din sat au rămas „din neamuri de lăutari” (adică, lăutari doar cu numele). Activi sau nu (doar trei din cei cinci mai sunt activi în piaţa nunţilor), toţi muzicanţii au ocupaţia rurală obişnuită („românească”): gospodărirea casei, a animalelor şi a pământului.
Toţi susţin că sunt bine văzuţi şi că obârşia nu le-a adus niciodată prejudicii. Nu par să se prefacă şi nu se înşeală prea tare. Secretul bunei lor convieţuiri cu majoritarii români (extrem de rar în România rurală de astăzi) ar putea fi adoptarea integrală a modului de viaţă şi a practicilor acestora. Muzica românilor a devenit şi a lor; mai mult chiar, în decursul sec. Xviii – Xix, lăutarii au contribuit sensibil, în calitate de profesionişti la şlefuirea, îmbogăţirea, păstrarea şi transmiterea ei. Muzicienii din Gratia sunt excelenţi instrumentişti.Cândva toţi cântau şi cu vocea. Chiar şi azi, un taraf de nuntă (însă cu lăutari adunaţi din mai multe sate), numără cu obligativitate doi – trei muzicieni care cântă vocal, de-ar fi şi numai pentru puţinele piese pentru care execuţia în grup sau în dialog vocal este obligatorie, aşa cum sunt cântecul de nuntă al bradului sau cântecul de dragoste „Cuculeţul”.
Stilul este specific unei arii cu raza de câteva zeci de kilometri din sud-vestul Bucureştiului, arie în care oamenii au încă preferinţe muzicale conservatoare: rămâne ultima regiune din Muntenia în care socrul mare mai tocmeşte pentru nuntă taraf cu ţambal mic şi contrabas, de exemplu. Acest stil se împlineşte la superlativ în „cântecele de dragoste”.
Multe din baladele specifice acestei regiuni au fost uitate cu o generaţie în urmă, dar pot fi refăcute să strălucească, deoarece cei tineri încă îşi amintesc textura de acompaniament pentru muzicile epice/povestiri. Romii de aici s-au topit în masa de români, fără a-şi nega însă originea.
Simion Bogdan-Mihai (cobză, voce)
Vasile „Sile” Vlad (contrabas)
Marin „Minuş” Tita (vioară)
Marian „Dan” Bonghene (ţambal mic)