40 dintre cei mai remarcabili dansatori din lume vor urca, pentru prima dată, pe scena Arenelor Romane din capitală, în data de 22 iunie, de la ora 20:30 pentru o nouă demonstrație de profesionalism și talent, în cel mai vizionat spectacol din toate timpurile, LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES.
Impresionanta producție artistică realizată de coregraful și dansatorul Michael Flatley, pe muzica compozitorului Gerard Fahy, garantează audienței peste două ore de muzică și dans la superlativ. Creatorul acestui spectacol, dansatorul şi coregraful Michael Flatley, a devenit legendă prin performanţele înregistrate: “cel mai rapid dansator de step” (35 de paşi de step pe secundă), premiul Guiness Book pentru “Cele mai rapide picioare din lume”, şi titlul pentru “Cel mai bine plătit dansator”.
Sincronizarea tuturor dansatorilor LORD OF THE DANCE este perfectă atât din punct de vedere al prezenței și mişcării scenice, cât şi al sunetelor sacadate produse de pantofii de dans asemeni celor de step. Un tot unitar care copleşeşte publicul cu energia pozitivă şi cu bucuria de a exprima o stare de bine prin intermediul dansului.
Indiferent de vârstă, sex sau cultură, oamenii adoră show-ul irlandezilor, acest lucru fiind dovedit de reprezentațiile sold-out care au doborât orice record de box-office. Însuși Michael Flatley afirma – „oricine care are între 5 și 95 de ani poate să vină la acest show…”
Spectaculoasa punere în scenă, aduce în prim plan lupta dintre forțele Binelui și cele ale Răului prin intermediul dansului și al tehnologiei de ultimă generație. LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES, este un spectacol eclectic desăvârșit, ce cuprinde elemente de coregrafie cu un grad ridicat de dificultate, costume noi și decoruri fascinante. Noul concept al spectacolului include, de asemenea, un ecran gigantic care acoperă integral lățimea scenei, proiecții holografice 3D, efecte speciale de lumini și lasere, roboți dansatori, acrobați de talie mondială și muzică live.
În următoarea perioadă, faimoșii dansatori irlandezi îi vor îmbrățișa și îi vor purta pe spectatorii din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Estonia, Lituania, Polonia, Ucraina, Belarus și Rusia, în călătoria de neuitat a show-ului DANGEROUS GAMES, acest univers de poveste, plin de pasiune, dragoste şi pericol!
Biletele pot fi achiziționate la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, atât în format electronic pe Iabilet.ro cât și în formă fizică la: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00 – 22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și terminalele self-service SelfPay din toată țara. Prețurile biletelor sunt: cat. 1 – 350 lei, cat. 2 – 300 lei, cat. 3 – 250 lei, cat. 4 – 200 lei, cat. 5 – 150 lei și cat. 6 – 100 lei.
Michael Flatley, născut la Chicago din părinţi americano-irlandezi, a reinventat dansul tradiţional irlandez, încorporând o serie de mişcări originale la nivelul părţii superioare a trunchiului, dar şi ritmuri contemporane, în tradiţionalul dans “step”.
În 1991, Michael Flatley era numit „una dintre comorile în viaţă ale Societăţii National Geographic, pentru măiestria unei forme de artă”. Talentatul dansator devenea cea mai tânără persoană la acea vreme care a primit vreodată această distincţie.
În 1998 a fost inclus în Cartea Recordurilor pentru realizarea a 35 de paşi de step pe secundă. În culmea succesului, irlandezul și-a asigurat picioarele în caz de accident pentru suma de 57,6 milioane de dolari.
Destinul implacabil al celui mai rapid dansator de pe glob se schimbă, la vârsta de 57 de ani. Suferind numeroase fracturi și vătămări la nivelul coloanei vertebrale, de-a lungul carierei sale, creatorul companiei de dans irlandez Lord of the Dance a decis să se retragă din activitate în 2016, în Las Vegas, după o reprezentație alături trupa sa de Ziua Sfântului Patrick.
Michael Flatley nu a părăsit scena definitiv, acesta fiind activ în pregătirea dansatorilor și crearea noilor show-uri.
Premiera spectacolului LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES, a avut loc în urmă cu douăzeci de ani, pe scena magnificului Coliseum din Londra. În anul 2014, Michael Flatley a intervenit asupra conceptului, spectacolul devenind mult mai palpitant și atractiv pentru public, față de varianta originală. În același an, versiunea actualizată a show-ului a fost prezentată pe scena sălii Palladium din Londra, cu ocazia aniversării a 20 de ani de când Michael Flatley s-a remarcat în plan internațional. Din acel moment, succesul spectacolului a luat amploare și a continuat să fie jucat cu casa închisă pe întreg mapamondul.
Michael Flatley are milioane da fani peste tot în lume și este privit ca un geniu al artei sale, titulatură dobândită în urma performanțelor sale coregrafice extraordinare, precum și pentru clasarea dansului popular irlandez pe cea mai înaltă poziție, la nivel internațional.