
TEASER VIDEO – ”Deșteptarea Primăverii”
„Deșteptarea Primăverii” este o dramă satirică, fiind centrată pe”conflictul dintre generații” și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Tinerii visează la un paradis artificial care se opune universului adulților, se revoltă împotriva ipocriziei și a falselor valori în lipsa unor țeluri mai înalte sau a unui vis spre care să se îndrepte. Autorul Frank Wedekind însă, își caracteriza textul drept ”o reflectare luminoasă a vieții, în care am căutat să dau fiecărei scene tot umorul ei degajat, care se putea obține”. << „Deșteptarea primăverii” este un spectacol ca o rană vie. Vorbește despre revoluția sexuală a unor adolescenți, despre momentul acela în care un copil simte că nu-și mai recunoaște propriul corp sau propriile senzații sexuale, nu mai știe cine este și caută să își găsească o identitate. Spectacolul este gândit ca un eveniment în care angst-ul adolescentin sună ca un soundtrack rock, compus de Daniel Rocca de la trupa FiRMA. E un spectacol al unei generații pierdute.>> spune Vlad Cristache. Abordarea nonconformistă a textului lui Frank Wedekind de către tânărul regizor se îmbină perfect cu faptul că trupa FiRMA spărgea tiparele și redefinea standardele scenei muzicale românești de la începutul anilor 2000, cu piese și materiale video foarte apreciate chiar și la nivel internațional. “Deșteptarea primăverii”, reunește pe scenă o echipă de actori tineri cu nume consacrate precum Gheorghe Vișu sau Mihaela Rădescu, într-o abordare proaspătă și complexă specifică regizorului Vlad Cristache. “Eu am privit copilăria și adolescența în multe dintre spectacolele mele, rezonez foarte bine cu această perioadă, care mi se pare cea mai importantă etapă a vieții. Spectacolul ”Deșteptarea Primăverii” vorbește despre o societate care exclude libertatea. Ca tânăr, ești atât de mult bătut la cap de toată lumea, de profesori, de părinți, încât ai niște repere clare în care trebuie să te încadrezi, în care să îți încadrezi viața, numai că ce se întâmplă cu tine nu poate fi încadrat în nimic… Și atunci practic te simți constrâns într-un moment în care tu ești vulnerabil, nu știi ce se întâmplă cu tine, iar asta poate da naștere unei tragedii”, spune regizorul Vlad Cristache. Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind Traducerea: Victor Scoradeț Regia și scenografia: Vlad Cristache Muzica originală & versuri: Daniel `Rocca` Stoicea Lighting Design: Iulian Bălțătescu Asistent de regie: Teodora Petre Distribuție:- Melchior/Georg – Ionuț Vișan/Alexandru Voicu
- Wendla – Alina Rotaru/ Silvana Mihai
- Moritz/Otto – Rareș Florin Stoica/ George Albert Costea
- Ilse/Thea – Aida Economu/ Alina Petrică
- Martha – Andreea Alexandrescu
- Hanschen Rilow- Robert – Marian Olteanu/ Cezar Grumăzescu
- Ernst/ Lammermeier – Silviu Debu/ Răzvan Krem Alexe
- Rectorul Sonnenstich/ Omul cu Mască – Gheorghe Vișu
- Gabor/ Habebald – Gabi Costin
- Gabor – Mihaela Rădescu
- Bergmann – Liliana Pană
- Knuppeldick/ Pastorul Kahlbauch – Petre Moraru
- Zungenschlag/ Dl. Stiefel – Avram Birau
- Fliegentod/ Dr. Von Brausepulver – Ion Lupu
- Daniel “Rocca” Stoicea (voce/chitară FiRMA)
- Sorin Erhan (chitară bas /FiRMA)
- Adrian Coman (chitară /FiRMA)
- “Barbuță” C-tin Bărbășelu (percuție/ FiRMA)