Trooper sarbatoreste 25 de ani printr-un concert aniversar la Arenele Romane – TROOPER25

Prima pagină » Noutăţi » Evenimente » Trooper sarbatoreste 25 de ani printr-un concert aniversar la Arenele Romane – TROOPER25

Cei de la Trooper vor susține concertul aniversar TROOPER25 la Arenele Romane din București, in data de 12 iunie 2021. Pentru cei 5 muzicieni, show-ul este unul special, marcând 25 de ani de la înființarea formației.
Invitații TROOPER sunt cei de la OLYMPUS MONS. Una dintre cele mai tinere trupe din scena rock românească, Olympus Mons sunt câștigătorii din 2020 ai festivalului Posada. Pe scenă vor mai urca și alți invitați surpriză.

Coiotu’ a declarat:

Ne-am dorit în 2020 să organizăm un concert uriaș prin care să marcăm primii 25 de ani de carieră. Din păcate, contextul nu ne-a mai permis acest lucru. Chiar dacă anul trecut am susținut un show online, nu pot accepta să nu existe și o întâlnire față în față cu oamenii care ne sunt alături de atâția ani. Așa că vrem neapărat să strângem în jurul nostru prieteni buni, alături de care să traversăm istoria Trooper. Avem nouă albume despre care să povestim, avem o piesă nouă de 20 de minute, avem mii de povești strânse în suflet. Suntem nerăbdători să ne revedem cu toți oamenii minunați care de atâta vreme ne zâmbesc din fața scenei.

De asemenea, Ronnie Romero se va alatura spectacolului!

Ronnie Romero este unul dintre cei mai importanți soliști ai momentului. Pe lângă postul pe care Ritchie Blackmore i l-a oferit în legendarul grup Rainbow, Ronnie mai cântă și alături de Vandenberg, Michael Schenker Group, CoreLeoni, Intelligent Music Project, The Ferrymen, Sunstorm și Lords of Black. Muzicianul a acceptat invitația de a urca pe scenă în cadrul evenimentului “Trooper25”.

L-am descoperit pe Ronnie în momentul în care a devenit solist Rainbow. Regret că nu l-am auzit mai repede. Până să ajungă alături de Ritchie Blackmore a lansat multe alte materiale incredibil de bune. A fost dragoste la prima ascultare. Timbrul lui te duce cu gândul către Dio, Steve Lee, Coverdale… cum să nu vibrezi la așa ceva? N-am bucurat să îl avem invitat și în sala noastră de repetiții. Ce să spun? Chiar este adevărat! Există! Iar vocea este fix așa cum o auziți pe înregistrări. Ronnie este un fenomen, dar nu trebuie să mai spun eu asta. Când Blackmore, Schenker și Vandenberg te vor în trupă… totul este clar! Muzica unește suflete!

Există două categorii de bilete: una la prețul de 53 de lei, iar cea de-a doua la 106 lei. Le puteți cumpăra intrând pe iabilet.ro sau din magazinele partenere. Pentru a respecta legea în vigoare, numărul biletelor este limitat: https://www.iabilet.ro/bilete-trooper-25-aniversar-61843/

În cei 25 de ani de activitate, Trooper a lansat nouă albume de studio, a cântat pentru mai mult de 700.000 de oameni, în peste 850 de concerte, și a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP etc.

Biletele se găsesc online pe www.iabilet.ro și pot fi achiziționate cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în tara și în rețeaua fizică iabilet.ro/rețea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX-Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18.00-22.00), Hard Rock Cafe, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și în Stațiile de Plată SelfPay din toată țara.

Bilete – https://www.iabilet.ro/bilete-trooper-25-aniversar-61843/
Facebook – https://www.facebook.com/TrooperRocks/
Site – www.trooper.ro
Pagina eveniment – https://www.facebook.com/events/436474407433780/
Instagram – https://www.instagram.com/trooperromania/
YouTube – https://www.youtube.com/watch?v=0t2GjI7vAQA

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 19 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9763 RON
GBP 1 x GBP = 5,8158 RON
USD 1 x USD = 4,6625 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 19 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
13 °C

Cer fragmentat

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner