Trupa TWISTED SISTER confirmata pentru a treia zi de Rock The City

Organizatorii Rock The City au decis să mai includă încă o zi – 31 iulie – pentru a oferi publicului român o întâlnire cu celebrul grup american TWISTED SISTER.

Astfel, după MUSE și IRON MAIDEN, TWISTED SISTER va completa afișul Rock The City Festival 2016.


TWISTED SISTER s-a format în 1973 la New Jersey. Ideea i-a aparţinut solistului vocal Dee Snider și chitaristului Jay Jay French (pe numele său adevărat John Segall – ce are origini românești), care i-au cooptat pe chitaristul Eddie Ojeda, bateristul Tony Petri şi bass-istul Marc Animal Mendoza.

Influenţat puternic şi de scena punk, mai ales de New York Dolls, Twisted Sister era o combinaţie de rock, punk şi ceva metal, o combinaţie care a prins din prima în zona underground.

Dacă în America Twisted Sister nu avea popularitate prea mare în schimb, în Anglia, Twisted Sister a fost privit drept un grup şoc. Acolo au semnat primul contract cu o casă de discuri independentă, Secret Records, care le-a editat primul disc ”Under The Blade”, produs de către Pete Way de la UFO.

Prima lovitura dată de grup la nivel mondial a fost albumul ”Stay Hungry”, apărut în 1984, un disc placat de trei ori cu platină, vândut în peste 4 milioane de exemplare, un disc care a ieșit în evidență datorită unor piese precum We’re Not Gonna Take It, I Wanna Rock, Burn In Hell şi superba baladă The Price.

În 1987 a fost lansat ultimul album de studio din perioada de aur, Love Is For Suckers, apoi grupul s-a destrămat, dar a revenit în atenție în 2001, iar de atunci au mai fost lansate două albume de studio și câteva produse live.

Acest grup a avut un rol esenţial în rockul anilor 80, a fost una dintre trupele emblematice în zona glam metal, iar festivalul Rock The City îl aduce în premieră în România.

Twisted Sister va fi headliner în cea de-a treia zi de festival, ocazie cu care fanii rockului de la noi îl vor vedea pentru prima oară în România și astfel, vor avea ocazia să audă live toate hiturile semnate de acest grup condus de către legendarul solist vocal Dee Snider.

Concertul de la București se află inclus în turneul 40 and F*ck It!, ultimul pe care Twisted Sister îl va efectua în cariera sa, iar după moartea bateristului A.J.Pero de anul trecut, grupul l-a angajat pentru restul datelor de turneu pe celebrul Mike Portnoy (fostul baterist al grupului Dream Theater).


Bilete:
Pentru a treia zi de festival, cu Twisted Sister cap de afiș, prețurile biletelor sunt următoarele:

  • Diamond Circle – 248, 40 Ron
  • Golden Circle – 194, 40 Ron
  • Normal Circle – 162 Ron

Cei care dețin un abonament pentru primele două zile de festival vor avea intrare liberă la concertul Twisted Sister. Cumpărați un bilet la Rock The City și vedeți Twisted Sister gratis!!!

Biletele pentru concertul Twisted Sister se vor pune în vânzare joi, 16 iunie 2016, de la ora 10.00 și se vor găsi prin rețeaua Eventim și online pe http://www.eventim.ro

Rock The City este prezentat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment.


Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe
  • Distribuie pe Pinterest
  • Distribuie pe Whatsapp
Apreciază articolul

Alte articole