Trident – LANSARE

Am facut cunostinta cu ele pe scena Festivalului Callatis, in august 2004. De atunci, componentele grupului TRIDENT si-au impus imaginea nonconformista in peisajul muzical romanesc. Avand la activ, pana in prezent, peste 300 de aparitii pe scena atat in tara, cat si in strainatate (Austria, Germania, Elvetia, Franta, Belgia, Italia si Statele Unite ale Americii), peste 120 de participari la emisiuni de televiziune, doua videoclipuri, recitaluri sustinute la MTV Music Awards Romania, MTV Music Awards Russia, American Video Music Awards Miami si distinse de MTV Europe, pentru prestatia de la MTV Romanian Music Awards 2005, cu premiul "Best Live Performance", Andreia, Roxana si Loredana si-au construit o pozitie solida in show-business-ul romanesc. Primul album al formatiei TRIDENT este rodul colaborarii cu binecunoscutii muzicieni, componenti ai trupei 3 Sud Est – Laurentiu Duta, Mihai Budeanu si Viorel Sipos, impreuna cu echipele lor. Ultimele piese poarta amprenta DJ Project, fiind opera lui DJ Gino Manzotti si a lui Jazzy. Versiunea in limba engleza "Suflet calator", compusa de cei doi, "Without You", a fost aleasa pentru videoclipul de lansare a primului album TRIDENT. Aceasta piesa a fost remarcata de celebrul Michael Bolton, care a dorit o colaborare cu trupa TRIDENT pentru a canta in deschiderea concertelor sale din cadrul turneului din Asia. Intoarse in tara, si-au pregatit cu mare atentie aparitia pentru a doua oara la " Premiile Muzicale MTV "Cluj 2006, unde au prezentat publicului un show original, lipsit de prejudecati si care s-a bucurat de un impact pe masura in randul celor prezenti. Inaintea festivitatii de decernare a acestor premii, TRIDENT si-a lansat albumul de debut, intitulat simplu "Trident" (album care cuprinde 16 piese – 10 in limba romana, 4 in italiana si 2 in engleza).