Rockstadt Extreme Fest 2017

Wild Berries – cel mai bun documentar Aristoteles Workshop 2017

Wild Berries, filmul realizat de Romulus Balazs (Franța), Marianna Vas (Ungaria) și Hedda Bednarszky (România) în cadrul Aristoteles Workshop 2017 a fost desemnat cel mai bun documentar al celei de-a XII-a ediții. ,,Călătoria senzorială a unui băiat singuratic care, rătăcind în propriul lui univers, se apropie din ce în ce mai mult de necunoscut’’ i-a impresionat pe membrii juriului. Criticul francez Leo Soesanto, cineastul portughez Miguel Ribeiro, cineastul Laurențiu Damian, scenaristul Răzvan Rădulescu și regizorul Titus Muntean au decis numele filmului câștigător cu unanimitate de voturi. ,,Ilustrarea unei lumi prin intermediul acțiunilor unui personaj și adăugarea valorii cinematografice întregului proces’’ au stat la baza motivației juriului în acordarea premiului în valoare de 1.500 de Euro, oferit de Farmexim.

,,Am rămas fără cuvinte. Nu ne așteptam și încă nu-mi vine să cred. Mulțumim întregii echipe, și în mod deosebit  tutorului nostru, regizoarea Nino Kirtadze, care a fost alături de noi de-a lungul intregului proces. De asemenea, le suntem extrem de recunoscători producătorilor Cristina Hoffman și Dan Nuțu. N-am fi avut ocazia sa facem acest film dacă asta n-ar fi făcut parte din visul lor de a organiza acest workshop’’, a subliniat Romulus Balazs, imediat după aflarea veștii. ,,Simțeam că filmul are potențial, pentru că personajul pe care am avut ocazia să-l întâlnim este extraordinar. Nu-ți poți lua ochii de la acel băiat’’, a adăugat Hedda Bednarszky

Prima proiecție a celor cinci filme realizate în cadrul Aristoteles Workshop 2017 a avut loc vineri, pe 4 august 2017, la Cinema Arta din Arad. Seara a început cu Ferry Tale, filmul în care ,,timpul și sunetele traversează Mureșul pe podul plutitor împins de curenți. Bărbatul care manevrează bătrânul feribot alături de câinele lui se află într-o perpetuă mișcare între cele două maluri, împărtășind discuții și tăceri cu pasagerii aflați la bord’’. Prezenți în sală, Michal Shanny (Israel) și Quan Nguyen Hong (Vietnam) au fost primiți cu aplauze și s-au declarat încântați de experința de care au avut parte în cadrul atelierului. Răzvan Rădulescu s-a arătat impresionat de imaginile năucitoare surprinse de Michal.

No Body, filmul realizat de Bahar Shoghi (Iran) și Mihnea Rares Hanțiu (România), a reușit să emoționeze, încă din primele secunde, publicul prezent în sală. Documentarul spune povestea ,,băiatului care s-a înecat în Mureș, iar trupul lui încă nu a fost descoperit. Bântuit de speranțe și temeri, tatăl său face tot ceea ce-i stă în putință pentru a-l găsi’’. Jurații au fost impresionați de alegerea subiectului și de modul în care râul a fost transformat, la rândul lui, într-un personaj important.

,,Emoții și conflicte ies la suprafață atunci când un fiu tulburat o întâlnește pe mama sa’’, în filmul realizat de Jasmina Beširević (Croatia), Iulia Stoian (Romania) și Quan Nguyen Hong (Vietnam). Something About Love a fost primit cu entuziasm, iar juriul a apreciat în mod deosebit dinamica dintre cele două personaje și maniera în care cei trei cineaști au reușit să o ilustreze.

,,E ceață de dimineață. Hainele sunt agățate la uscat pe sârmele colorate și nu se aude aproape niciun sunet. El iese din casă și o lasă dormind. Singura legătură dintre ei rămâne timpul infinit petrecut împreună, cei opt copii ai lor și turma de vaci pe care o au în grijă. Uneori, să-ți accepți soarta se poate dovedi altfel decât te-ai fi așteptat.’’ Personajele din Monologue au atras atenția juriului internațional, care i-a felicitat pe Stefan Pavlovic (Olanda), Aylin Gökmen (Elveția).  Miruna Minculescu (Romania) pentru curajul de a spune o poveste extrem de puternică și pentru scena impresionantă cu care au ales să încheie filmul.

Program anual dedicat tinerilor cineaști, Aristoteles Workshop a fost creat în 2006 de către producătorii Dan Nuțu și Cristina Hoffman, cu sprijinul televiziunii franco-germane Arte. Ediția din acest an este organizată cu sprijinul AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), CNC (Centrului Național al Cinematografiei), UCIN (Uniunii Cineaștilor din România), DACIN SARA și sponsorii privați Farmexim, Cabinetul de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, NouMax, Mandragora și Opel Grup West. Ediția a 12-a Aristoteles Workshop este susținută de către Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Primăria Comunei Șiria și Asociația “Cetatea Șiria”.