3 trupe noi confirmate la Rockstadt Extreme Fest 2020

Prima pagină » Noutăţi » Actualităţi » 3 trupe noi confirmate la Rockstadt Extreme Fest 2020

Rockstadt Extreme Fest 2020 (REF 2020) au anuntat 3 trupe noi ce vor participa la festival: Strains (BE), Dead Label (IR) si Rings Of Saturn (SUA).

Strains este o trupa de metal / hardcore din Belgia. Infiintata in 2014, Strains aduc cu ei un mix aparte si brutal de progressive metalcore si hardcore. Materialele discografice lansate sunt Infinite (2014), Redefine(d) (2015), Denial (2017), Legacy (2018), Dead Weight (2019) si single-ul Alive lansat in 16 octombrie 2019 care poate fi ascultat aici: https://wearestrains.bandcamp.com/.

https://www.facebook.com/wearestrains/

Dead Weight video
https://www.youtube.com/watch?v=Ku4NTRyzKaw

3 trupe noi confirmate la Rockstadt Extreme Fest 2020

Dead Label este o trupa de groove metal din Irlanda.

Trupa, apărută în 2008, în Celbridge (Irlanda) a ales numele de Dead Label în semn de dezaprobare față de obiceiul larg răspândit de a încadra fiecare formație în genuri și subgenuri, etichetate ca aparținând anumitor tipologii metal. Înființată de trei membri ce cântaseră anterior împreună într-un alt grup numit VX, compozițiile Dead Label au fost influențate de nume precum Machine Head, Pantera, Caliban sau Slipknot.

Cu un sound ce îmbină cu măiestrie elemente de thrash metal, death metal, hardcore metal si groove metal, Dead Label au reușit să se facă remarcați pe scena muzicală internațională chiar după lansarea albumului de debut, “Throne of Bones”. Astfel, formația a plecat în turnee în America de Nord, Marea Britanie, Europa și Japonia alături de nume consacrate precum Machine Head, Fear Factory, Gojira sau DevilDriver și a urcat pe scena unora dintre cele mai cunoscute festivaluri de profil: Download Festival UK, Bloodstock Open Air, Hammerfest sau MetalDays Festival.

După lansarea în 2017 a single-ului și videoclipului “Pure Chaos”, ce a strâns în scurt timp peste 110.000 de vizualizări, trupa a început să atragă și mai mult interesul presei de specialitate și a caselor de producție, ajungând pe coperta revistei Metal Hammer (ediția martie 2018) și fiind inclusă în campania TV a promovare a Bloodstock Open Air din același an. Iar creativitatea muzicală și popularitatea Dead Label a continuat să crească și în 2019, noile single-uri “False Messiah”, “Triggered” și mult mai recenta “Dystopian Complex” reușind să atragă aprecierea fanilor stilurilor heavy din întreaga lume.

https://www.youtube.com/watch?v=-c2oFFxzTbA

 

3 trupe noi confirmate la Rockstadt Extreme Fest 2020

Maeștrii tech-death-ului cu origini “spațiale”, Rings of Saturn, inspiră scena muzicală internațională de un deceniu deja, povestea lor începând din 2009, în Bay Area, California (SUA). Apărut inițial ca un proiect de studio aparținând lui Lucas Mann, Rings of Saturn a început să câștige fani rapid datorită stilului foarte tehnic, a complexității și durității compozițiilor și a versurilor dominate de teme spațiale, legate de viața extraterestră.

Prima lor piesă, “Abducted”, realizată pe când erau încă în liceu, a fost pusă online și a câștigat rapid ascultători. A urmat albumul de debut “Embryonic Anomaly” (2010), care le-a adus și un contract cu label-ul Unique Leader Records.

Au urmat câteva turnee și, în ciuda schimbărilor constante de componență, un nou material (“Dingir” în 2013), completat la scurt timp de cel de-al treilea album: “Lugal Ki En” (2014) și de noi turnee în SUA, America de Nord, Canada și Mexic. Trupa a continuat să crească în popularitate și să se facă remarcată tot mai mult pe scena americană, lucru care a avut ca rezultat obținerea unui contract cu Nuclear Blast Records în 2016, label sub care au și publicat în următorul an un nou material: “Ultu Ulla” (Time Immemorial), primit cu entuziasm de fani.

Despre abordarea muzicală diferită prin care s-au făcut remarcați, Mann spune: “Nu vreau să fiu limitat de un construct anume. În muzică, mă concentrez mereu pe a construi structurile pe care le văd în minte. Folosesc structuri complexe, însoțite de arpegii și de fraze simplificate, toate urmărind viziunea stilistică pe care o am când mă gândesc la structura «inelelor» planetelor. Iar abilitatea tehnică de a reda aceste construcții muzicale ține de memoria mușchilor. E destul de greu pentru un muzician să redea cu instrumentul său pattern-ul muzical al inelelor pentru că nu sunt obișnuiți cu aceste structuri. De cele mai multe ori, reacția celor care încearcă este «Uau, e foarte ciudat». Însă, nici nu intenționăm să facem lucrurile confortabile, nu despre asta este vorba. După ceva timp, după ce te obișnuiești cu compoziția, totul se leagă și are un sens. Rings of Saturn este un proiect care aduce la lumină muzică experimentală și este menit să îi inspire pe cei din jur să cânte fără limitări creative.

Am fost mereu o trupă experimentală. Eu ca muzician sunt așa. Cu ‘Ultu Ulla’ am vrut să abordez o direcție mai melodică față de cea a materialelor anterioare. Ca urmare, trupa noastră a câștigat noi fani, cu toate că cei care au fost de la început alături de noi au simțit lipsa durității, a accentelor puternic tehnice și a naturii predominant experimentale a primelor albume. Adică, a lucrurilor care ne-au ajutat să ne facem remarcați. E unul dintre motivele pentru care pe ultimul material am încercat să păstrăm virulența și lucrurile datorită cărora am ieșit inițial din mulțime, dar să și păstrăm direcția melodică apreciată de noii ascultători. Iar rezultatul poate fi ascultat pe «Gidim», care reprezintă, într-un fel, întoarcerea la rădăcinile artistice ale proiectului Rings of Saturn“, completează Mann.

https://www.youtube.com/watch?v=F87MWt-1X1w

https://www.facebook.com/RingsofSaturnband/
https://open.spotify.com/artist/67Zm35qXdPzYfl1c3M0toJ?si=Ga4FKigGQAehvao1-DuC7A

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 16 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9737 RON
GBP 1 x GBP = 5,8274 RON
USD 1 x USD = 4,6664 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 16 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
26 °C

Nori împrăștiați

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner