Awake Festival 2018, Gornești

Prima pagină » Noutăţi » Evenimente » Awake Festival 2018, Gornești

AWAKE, primul festival boutique din România, revine pentru a doua ediție în perioada 17 -19 august 2018 într-unul dintre cele mai spectaculoase parcuri din Ardeal, Domeniul Castelului Teleki din Gornești, la doar 20 de minute de Tîrgu Mureș. Pregătește-te pentru trei zile și trei nopți pline de distracție și dans, pe piesele preferate de la headlinerii Morcheeba, Milky Chance, Wilkinson, The Subways, Akua Naru, James Zabielași mulți alții. În plus, una dintre cele mai importante trupe românești, Vița de Vie, va fi prezentă la festival cu un proiect în exclusivitate:Vița de Vie „În Corzi”, primul proiect simfonic al trupei. Vița de Vie va urca pe scena AWAKE alături de Filarmonica de Stat Tîrgu Mureș pentru un concert în premieră.

Amplasat în inima Transilvaniei, domeniul Teleki din Gornești include un parc încântător, ce înconjoară castelul Teleki, monument arhitectural din secolul al XVIII-lea, supranumit de localnici „cel mai frumos castel din Ardeal”. Natura și istoria au creat aici un loc de joacă de poveste, un spațiu perfect pentru o explozie de culoare, sunete și good vibes. AWAKE promite o experiență eclectică, concentrându-se nu doar pe muzică, dar și pe armonia dintre natură și artă, integrând în peisajul feeric al domeniului Teleki instalații de mari dimensiuni, cinema, teatru interactiv și o bibliotecă în aer liber.

În plus, Domeniul Teleki se transformă într-o adevărată curte regală, introducând tema festivalului – NEW FUNKY ROYALS. La cea de-a doua ediție, așteptăm prinți și prințese, conți și contese, paharnici și bufoni, așa că pregătește-ți outfit-ul de inspirație regală cu un twist contemporan. Converși și crinolină, coroane DYI, gulere dantelate și animal print, toate combinațiile sunt binevenite la festival, unde costumele cele mai funky vor fi premiate.


Programul pe zile:

Vineri, 17 august
Main Stage: Morcheeba, The Parlotones, Mihail, Ivan & The Parazol, The Shiver Show, DJ Antenna
Telekom Electronic Beats Stage: Culoe de Song, Akos, Vlademir, IV-IN, Ethylen, Scopter

Sâmbătă, 18 august
Main Stage: Vița de Vie „În Corzi” împreună cu Filarmonica de Stat Tîrgu Mureș, Wilkinson, Akua Naru, Subcarpați cu invitați speciali Hanu’ cu Bragă, O.C.S., Szempöl Offchestra, DJ Sauce
Telekom Electronic Beats Stage: James Zabiela, Ethylen, Vlad Bretan, Dan Medeșan, Albin Kaczka, Addo

Duminică, 19 august
Main Stage: Milky Chance, The Subways, Fink, Șatra B.E.N.Z., Fran Palermo, Detour
Telekom Electronic Beats Stage: Eelke Kleijn, Eye Scream, Ugly Astronaut, Vlademir, MNB, IV-IN

Pe lângă seria concertelor programate pe cele două scene principale, AWAKE promite numeroase alte activități, oferind celor prezenti opțiuni pentru toate preferințele. Domeniul Teleki devine gazda perfectă pentru una dintre cele mai frumoase experiente de festival incluzând o bibliotecă în aer liber cu titluri alese de editura Litera, cinematograf în aer liber cu filme premiate anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania, platforma de discuții Feed Your Mind, cu invitați din diverse domenii, și expoziția de instalații de mari dimensiuni ARTDOOR.

Biletele pe zile sunt disponibile la pretul de 99 de lei. Abonamentele pentru cele trei zile rămân în vânzare la prețul de 199 de lei și 225 lei cu camping inclus. De asemenea sunt disponibile la vânzare suplimentele de camping, în valoare de 35 de lei, ce oferă acces în zona de camping, doar însoțite de un abonament valid.
La intrare abonamentele vor avea prețul de 225 de lei, iar biletele de o zi vor costa 120 de lei.

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 20 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9764 RON
GBP 1 x GBP = 5,8125 RON
USD 1 x USD = 4,6687 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 20 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
14 °C

Cer fragmentat

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner