Data | Marti, 02 Decembrie 2014 |
Ora | 18:00 |
Locatie | Teatrul National Cluj Napoca, Cluj-Napoca, Romania |
Trupa byron serbează 8 ani de activitate printr-un concert deosebit: marţi, 2 decembrie, ei vor susţine la Teatrul Naţional din Cluj concertul „Electric Marching Band” unde vor avea alături Fanfara Militară a garnizoanei Bistriţa şi corul de elevi Excelsior de la Liceul de Muzică “Tudor Jarda”. byron vor interpreta versiuni reorchestrate pentru trupă, fanfară şi cor ale pieselor lor, şi vor avea ca invitaţi speciali doi muzicieni excepţionali cu care au mai colaborat şi în trecut: este vorba despre solista Luiza Zan şi violonistul Alexander Bălănescu!
„Mulţumită actualelor canale de social media m-am reîntâlnit cu un fost coleg de liceu. El momentan este dirijor al fanfarei din Bistriţa şi, din vorbă în vorbă, am ajuns să punem la cale un proiect. Bineînţeles că la început ne propuneam mult mai puţine lucruri, însă cu timpul proiectul a tot crescut devenind mult mai complex atât ca intenţii cât şi ca finalitate”, spune Dan Byron despre eveniment.
Concertul „Electric Marching Band” va fi înregistrat, urmând să fie baza unui viitor Dvd/Blu-ray byron! Acesta ar urma să fie a treia producţie video a trupei, după concertul „Live Underground” din salina Turda (2010) şi unplugged-ul „Acoustic Drama” din Cetatea Târgu Mureş (2008).
Biletele la concert s-au pus în vânzare prin www.biletmaster.ro şi www.iabilet.ro, acestea fiind disponibile şi în reţeaua magazinelor Uman, Senia, agenţiile Perfect Tour. Până pe 20 noiembrie inclusiv, preţul biletelor în presale este de 25 lei (categoria Ii), 35 lei (categoria I) şi 50 lei (Premium). După această dată şi la intrare, biletele vor costa 30 lei (cat. Ii), 45 lei (cat. I) şi 60 lei (Premium).
Haideţi aşadar pe 2 decembrie la Teatrul Naţional Cluj, începând cu ora 20:00, să asistaţi la un concert deosebit byron în care 3 lumi muzicale se vor întrepătrunde cu rezultate uimitoare! Electric Marching Band înseamnă piese byron (şi nu numai!) reorchestrate pentru trupă, fanfară şi cor, invitaţii speciali Luiza Zan şi Alexander Bălănescu urmând să completeze peisajul muzical al unei seri de neratat.
byron:
Dan Byron – voce, chitară, flaut
6fingers – clape, chitară, voce
Laszlo Demeter – bass
Dan Georgescu – tobe