COMA lansează și la Sibiu albumul “Orizont”! La Festivalul ARTmania

Prima pagină » Noutăţi » Actualităţi » COMA lansează și la Sibiu albumul “Orizont”! La Festivalul ARTmania

Trupa COMA vine la Festivalul ARTmania pentru mult-așteptata lansare de la Sibiu a albumului “Orizont”! “Cel mai frumos album din lume”, și unul dintre cele mai bune materiale discografice ale anului, spune povestea trupei COMA şi leagă într-un fir de basm toate emoțiile trăite de cei șase muzicieni în toți acești ani. Printre cele mai bune trupe live din România, COMA a primit aplauze în întreaga țară, într-o serie de concerte memorabile! Urmează Sibiul! Albumul „Orizont”, în variantele CD și vinyl, vor fi disponibile în perioada festivalului, 28-29 iulie. COMA promite o repriză rock în forță în Piața Mare din Sibiu vineri, 28 iulie, de la ora 19.00. După concert, începând de la ora 20.00, membrii trupei își așteaptă fanii la o sesiune de autografe, la spațiul special amenjat în zona FOH!

“Ne bucurăm să lansăm noul album și la ARTmania! Pe aceeasi scenă cu trupe mari, Devin Townsend sau Lacuna Coil! O să fie o nebunie! Ne vedem la Sibiu!”, spun membrii trupei. Orizont, unul dintre cele mai aclamate dintre albumele rock ale anului, reuneşte piese cunoscute, de la “Cel mai frumos loc de pe pamânt”, până la “Document” sau “Un semn”, alături de excelente compoziții noi, cu mesaje puternice și un mix de stiluri variind de la metalcore la alternative. Tobe asincronice, un dans înnebunitor de chitară sau inserții electro – noul album este o revelație și a fost aplaudat de fanii din întreaga țară într-o serie de concerte memorabile. Proapăt lansatele “La hotar” şi “Orizont” sunt o împletire între sensibilitate şi putere, o alternanță între poetic şi masculin. De altfel, contrastele fac parte din AND-ul trupei COMA și tocmai de aceea acești poli sunt prezenţi şi în logo-ul trupei, în mod simbolic, printr-o pană şi o bâtă care se întretaie.

Fanii care vor veni în Piața Mare din Sibiu vor avea prilejul să își amintească de zile răcoroase cu „Un Semn”, o baladă deja cunoascută, în timp ce „Dor” continuă povestea cu un respiro de chitară rece, evoluând treptat spre o zonă de visare creată prin inserţiile electronice. COMA promite un „Montagne russe” de emoţii în Piața Mare din Sibiu, gânduri prinse „între nimic şi absolut”, de la marile „Delicii” ale atipicului – o piesă care propune o simetrie între agresivitate şi emoţie, până la „Vezi”, poate un nou „Apus” pentru fanii trupei, o piesă care te va face să reciţi şi să simţi în tandem cu membrii trupei.

  • Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, You And Me At Six, Devin Townsend Project și Walkways sunt trupele confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania din Sibiu.
  • Biletele au fost puse în vânzare în rețelele ro, myticket.ro, iabilet.roși pe Kompostor.ro. În cea de-a doua perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 230 de lei, urmând ca la locație prețul sa fie de 250 lei.
  • Pentru această ediție, ARTmania Festival a pus în vânzare un număr limitat de bilete pe zi, la prețul de 140 lei.

# # #

PARTENERI COMERCIALI:  BANCA TRANSILVANIA, BECK’S

PARTENERI: AROC, TAKE A STAND, YOUROPE

PARTENERI MEDIA: PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Men’s Health, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Metropolis, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, Informația Harghitei, Vinsieu.ro, roevents.ro, anyplace.ro, maximumrock.ro.  

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 19 martie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9715 RON
GBP 1 x GBP = 5,8088 RON
USD 1 x USD = 4,5614 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 19 martie 2024

Acum la Bucureşti
6 °C

Ploaie ușoară

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner