Control Club aniversează 14 ani de existență: Portico Quartet și Warmduscher live, 7-8 octombrie

Prima pagină » Noutăţi » Evenimente » Control Club aniversează 14 ani de existență: Portico Quartet și Warmduscher live, 7-8 octombrie

Control Club, unul dintre cei mai importanți promotori ai muzicii live și pionier al culturii alternative din București, aniversează 14 ani de existență printr-un weekend de concerte și petreceri: apreciata formație britanică de jazz / ambient electronica Portico Quartet va concerta la Control vineri, 7 octombrie, în timp ce ziua de sâmbătă, 8 octombrie, va reveni proiectului post-punk / electro londonez Warmduscher.

În avanpremiera weekendului aniversar, joi, 6 octombrie, un concert de neratat cu trupa sud-africană BCUC (funk indigen, hip-hop și punk-rock), prezentat de Șaraimanic World.

Biletele pentru fiecare eveniment sunt disponibile prin Eventbook.ro.

Control Club aniversează 14 ani de existență: Portico Quartet și Warmduscher live, 7-8 octombrie

Înființată în 2005, la Londra, formația Portico Quartet a sfidat orice clasificare, de-a lungul a șase albume de studio, începând cu discul de debut, Knee-Deep in the North Sea, nominalizat la Mercury Music Prize, în 2007, și până la albumul minimalist în format lung, Terrain, lansat în 2021. Cel mai recent release, Monument, combină măiestria artistică umană cu precizia muzicii electronice. Vineri, 7 octombrie, de la ora 20, la Control Club, Portico Quartet vor prezenta în concert piese de pe noul album alături de lucrări mai vechi, într-o incursiune muzicală unică.

Bilete

“Portico Quartet stake claims to territory occupied by Radiohead, Cinematic Orchestra and Efterklang” – The Guardian

 

Control Club aniversează 14 ani de existență: Portico Quartet și Warmduscher live, 7-8 octombrie

Unul dintre cele mai interesante proiecte din underground-ul londonez actual, Warmduscher este un supergrup format din membri ai trupelor Fat White Family, Insecure Men și Paranoid London. De la înființare, în 2015, și până în prezent, cei cinci muzicieni au lansat patru albume de studio, cel mai recent fiind At the Hotspot (Bella Union, 2022), compus în lockdown și produs de Joe Goddard și Al Doyle (Hot Chip), un disc ce combină energia brută garage rock cu un sound cizelat inspirat din funk-ul anilor ’80. Sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 21, la Control Club, Warmduscher vin în premieră în România cu un show disco punk energic.

Bilete

“The offspring of a match made in hell between Fat White Family and Paranoid London”

“The sleaziest, most debauched, and downright addictive experiences in London’s guitar underground right now” – Clash magazine

De la înființarea sa, în 2008, Control Club a găzduit mii de concerte cu trupe românești și străine, din noul val și legendare, fiind considerat unul dintre cei mai importanți promotori ai muzicii live și culturii alternative, din București și din țară. Recent, Control Club s-a alăturat unei rețele europene de live music venues din care mai fac parte: Le Botanique (Bruxelles), Estragon Club (Bologna), INmusic (Zagreb), Loftas (Vilnius) și WUK (Viena), cu scopul de a susține mobilitatea artiștilor europeni emergenți și de a oferi amatorilor de muzică experiențe concertistice inedite, în cadrul evenimentelor Europavox.

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 26 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9763 RON
GBP 1 x GBP = 5,8067 RON
USD 1 x USD = 4,6386 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 27 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
10 °C

Cer senin

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner