Cristina Spatar s-a ales si cu buzele umflate

Prima pagină » Noutăţi » Actualităţi » Cristina Spatar s-a ales si cu buzele umflate
Ca si cand nu i-ar fi fost de ajuns cele opt operatii estetice pe care le are, Cristina Spatar a facut o noua vizita la o clinica de infrumusetare. La cei 36 de ani, "Regina R&B" a considerat ca este timpul sa ajunga iar pe mana specialistilor in "retusuri", de aceasta data pentru a-si mari buzele si a scapa de alunitele inestetice. Astfel, sambata trecuta, ea a avut programare la "Laser Med", in jurul orei 14.00, unde a aparut camuflata, cu o sapca in cap, pentru a nu fi recunoscuta. Nu de alta, dar artista era nemachiata, ceea ce o facea sa para total diferita de cantareata ce-si rasfata pe scena, cu o alta imagine, fanii. De aici probabil si nervozitatea vedetei, care a tipat la personal pentru a o ascunde in vreo incapere unde nu putea fi descoperita. Din clinica din Drumul Taberei, unde a zabovit cateva ore, Spatar a iesit cu "buzele umflate", lucru normal dupa injectiile suportate. Ca si cand nu i-ar fi fost de ajuns cele opt operatii estetice, majoritatea provenind de pe vremea cand era logodita cu italianul Mirco Maschio, cel care de altfel a suportat toate cheltuielile, Cristina Spatar a facut o noua vizita la o clinica de infrumusetare. Se pare ca de data aceasta a scos bani din propriul buzunar pentru a plati… La cei 36 de ani pe care-i are, "Regina R&B" a considerat ca este timpul sa ajunga din nou pe mana esteticienilor. Cum nu se mai poate baza pe sprijinul fostului logodnic, Cristina Spatar a ales ca operatia de infrumusetare sa aiba loc in Capitala, si nu undeva prin Italia, cum procedase anterior. Mai ales ca si in Romania exista specialisti priceputi, si nu putine au fost vedetele care s-au declarat multumite ca au obtinut efectele scontate in urma vizitei lor la saloanele de infrumusetare autohtone, scotand din buzunar sume mult mai mici decat ar fi facut-o afara. Astfel, sambata trecuta, artista a avut programare la "Laser Med", in jurul orei 14.00, atunci cand clientela se rareste, iar riscurile de a fi fost descoperita erau mai reduse. Cum "de ce ti-e frica nu scapi", Spatar a avut surpriza sa se intalneasca pe culoarul clinicii situate in Drumul Taberei, la parterul unui bloc, cu o alta vedeta, Miki, ex Ka-pital, venita la un control de rutina. sursa: www.cinematex.ro
Evenimente Recomandate
The Halo Effect și Flotsam And Jetsam vin la Posada Rock Festival 2025
The HU vor canta la Arenele Romane pe 26 iunie 2025

Concert Klone si Kingcrow in Quantic, 2 mai 2025
Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 15 mai 2025

EUR 1 x EUR = 5,1036 RON
GBP 1 x GBP = 6,0523 RON
USD 1 x USD = 4,5335 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 15 mai 2025

Acum la Bucureşti
17 °C

Câțiva nori

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner
E-Zine
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.