Cronică ARTmania 2024

Pentru mine, festivalul ARTmania este deja o tradiție a verii. Îmi place așa de mult vibe-ul și organizarea festivalului, că în mare parte nici nu mai contează line-up-ul. Dacă anul trecut a fost anul în care line-up a fost pe sufletul și gusturile mele, anul ăsta sunt pregatită să fiu surprinsă. Dacă la celelalte ediții am fost obișnuită cu un procent destul de mare de trupe de progressive rock/metal, anul 2024 aduce un mix destul de atipic. Dar parte din experiența de mers la festivaluri este și descoperirea de formații noi.

Ca în fiecare an, au existat și activități conexe. Anul acesta plătitorii de bilete au avut intrare gratuită la Muzeul ASTRA Sibiu și reduceri la expozițiile Muzeului Național Brukenthal. Am vizitat muzeul ASTRA la o altă ediție a festivalului și mi se pare o activitate foarte bună pe timpul zilei, în așteptarea show-urilor de seară. De asemenea și copiii au avut parte de activități dedicate, atât în spațiul festivalului, cât și la diverse ateliere de la Muzeul Satului. Un mare plus pe partea de organizare, în opinia mea, au fost brățările care includ și cartela (am scăpat de caută cartela, scoate cartela, nu pierde cartela), așteptăm și aplicația mobilă care permite top-up și refund, ca să evităm cozile la gheretele de top-up.

Prima trupă a primei zile a fost formația suedeză de progressive rock The Flower Kings. Grupul a fost înființat de chitaristul Roine Stolt. Cea mai prog trupă din festival, dar și cea mai chill. Mie personal mi-au plăcut, ca și stil mi-au adus aminte de Yes/Jon Anderson, adică un prog așa flower – power cu sound de anii 70. Am apreciat și cămășile cu imprimeu tot de 70’s ale chitariștilor.

În toamna anului trecut a fost Artmania closing event în cadrul căruia au fost alese două trupe tinere românești care să cânte la ediția 2024, în urma unui vot al juriului și al publicului. Una din cele doua trupe a fost Alpha Q. Ei se identifică ca și stil cu multimetal, considerand că toate subgenurile din metal sunt perfecte unele pentru altele. Muzicieni experimentați, chiar au sunat foarte bine împreună. Mi-a plăcut foarte mult timbrul vocal al solistei. Cu siguranță își vor face loc în playlistul meu.

Pentru mine, revelația festivalului a fost Igorrr. Dacă aș descrie impresia mea despre ei într-o singura propoziție, ar fi: ceva dubios, dar care sună foarte bine. Mixul de stiluri este impresionant: elemente de muzică electronică, elemente de muzică balcanică, metal și operă împreună. Mi-a plăcut foarte mult și că fiecare membru al formației a adus propria personalitate vestimentară în show: vocalista Marthe Alexandre a venit într-o frumoasă rochie roșie, în acord cu părțile de operă, vocalistul părea venit cu o trupă de death metal, iar Gautier Serre (inițiatorul proiectului) arată ca un performer de muzică electronică. Show-ul de lumini și prezența scenică a celor doi soliști au întregit actul artistic. Împletirea de stiluri așa de variate și faptul că rezultatul final sună atât de spectaculos este pentru mine dovada că diversitatea e ceva benefic.

Headlinerul primei seri a festivalului au fost norvegienii de la Satyricon. Concertul a fost mult așteptat de fanii black metalului, trupa având concerte destul de rare în România. Eu nefiind neapărat un fan al genului, am înțeles de ce sunt considerați unii dintre exponenții black metalului norvegian. Fanii genului s-au declarat încântați de show, pe care l-am apreciat și eu. Își vor face și ei loc în playlistul meu.

A doua zi a festivalului a continuat la scena mare, tot cu black metal norvegian. Borknagar abordează un black metal cu influențe folk și progressive. Sunetul a fost cu puține probleme la început, care s-au remediat pe parcurs. Pentru mine a fost pentru prima dată când i-am văzut live și mi-a plăcut și show-ul și muzica, am apreciat influențele folk.

Show-ul de la scena mare a continuat cu canadienii de la Spiritbox, care au fost în premieră în România. Trupa a luat naștere ca un proiect al chitaristului împreună cu solista. Mi-a plăcut mix-ul de metalcore cu elementele electronice. Vocea lui Courtney LaPlante se potrivește foarte bine pe stilul formației.

Înainte de ultima trupa a festivalului a fost un show de arte vizuale, ARTmania în context, la scena mică. Momentul mi s-a părut foarte neinspirat ales, pentru că s-a aglomerat foarte tare în Piața Mare și publicul deja își ocupa locurile la scena mare, în așteptarea headliner-ului. Era foarte greu să traversezi prin mulțime.

Cel mai așteptat moment al festivalului, a fost, normal, trupa Korn. Din punctul meu de vedere, spațiul a fost destul de mic pentru o formație de asemenea anvergură, probabil ar fi meritat o locație mai mare. S-a văzut clar diferența la numărul de public dintre prima și a doua zi. Show-ul a fost exemplar, publicul a fost foarte entuziasmat și a cântat la unison cu trupa. La început au avut un ecran cu numele trupei, care s-a ridicat în momentul în care au intrat pe scenă și care a mai fost coborat pentru niște proiecții video la piesa A.D.I.D.A.S. Spectatorii s-au bucurat de hiturile americanilor, având parte la bis de binecunoscuta piesă “Freak on a leash”.

Știu că întotdeauna a fost un mix de stiluri la ARTmania, dar anul ăsta am fost surprinsă de headliner, nu a fost neapărat ceva care s-a potrivit cu stilul cu care eram obișnuită, dar publicul s-a bucurat. Sunt un fan declarat al festivalului, am venit indiferent de ce lineup a fost prezent, pentru că îmi place vibe-ul cozy oferit de centrul Sibiului, activitățile culturale conexe și faptul că e ocazia perfectă pentru a mă vedea cu prieteni din toate colțurile țării. Cumva anul ăsta ceva din toate astea a lipsit, cel puțin pentru mine. Aștept cu nerăbdare să văd ce ne propune ediția 2025. Ne vedem la anul.