De văzut, de auzit, împreună cu Forumul Cultural Austriac București

Prima pagină » Noutăţi » De văzut, de auzit, împreună cu Forumul Cultural Austriac București

Portrete austriece în culori tari, la Festivalul Filmului European 2019

Festivalul Filmului European a început pe 11 iunie și se desfășoară până pe 30 iunie la București, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu-Mureș, Sibiu și, în premieră, la Chișinău. Cu peste 55 de filme din 23 de țări, în complicatul context actual european, Festivalul oferă o platformă de înțelegere a societății contemporane și care ne poate da răspunsuri la întrebarea „Încotro merge, de fapt, Europa?ˮ. Dar, ca să ne cunoaștem prezentul, trebuie să investigăm și trecutul, așa că noua ediție a FFE are atât filme și documentare recente, cât și o importantă selecție de filme clasice.

Festivalul oferă publicului acces la o dezbatere multiculturală și propune o panoramare subiectivă, filtrată artistic, a temelor dominante pentru societatea contemporană – precum granițele fizice și imateriale, construcția identitară și asimilarea diferențelor culturale, democrația și libertatea de exprimare, planul social versus cel intim, angajarea și izolarea.

În parteneriat cu Forumul Cultural Austriac București, cele două filme austriece alese pentru această ediţie aduc două perspective inedite asupra marginalizării – legile interne, nemiloase și nescrise, ale grupurilor infracționale formate din oameni puternic stigmatizați social (Îmi rupi inima) și dubla luptă cu convențiile, la fel de nescrise, ale iubirii.

 

Îmi rupi inima

Romeo și Julieta în suburbiile Vienei: Rocky, patronul mafiei locale, conduce cu mână de fier un regiment de recuperatori fără milă, din care face parte şi nepotul său, Pepe. O întâlneşte, astfel, pe Marcela care provine din acelaşi sat ca şi familia lui Pepe, din estul Slovaciei. Fata a venit la Viena pentru a lucra în contul datoriilor pe care tatăl său le are la Rocky. Între Pepe și Marcela se înfiripă o poveste de dragoste. Din cauza constrângerilor familiale și a interesului lui Rocky pentru Marcela, tânărul cuplul nu are la dispoziţie decât foarte puţine momente de intimitate…

  • Bucuresti
    Marți 18 iunie, ora 20.30, Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia nr. 77)
    Zerschlag mein Herz / Îmi rupi inima / Crush my Heart – r: Alexandra Makarová / 2018 / 99’
  • Chișinău
    Sâmbătă 22 iunie, ora 18.30, Cinema Odeon (Str. Mihai Eminescu 55)
    Zerschlag mein Herz / Îmi rupi inima / Crush my Heart – r: Alexandra Makarová / 2018 / 99’

 

Egon Schiele: Moartea și Fecioara

La începutul secolului al XX-lea, Egon Schiele este unul dintre cei mai provocatori artiști ai Vienei. Într-o epocă pe cale să se încheie, viața și munca lui sunt marcate de întâlnirile cu o serie de femei frumoase. Două dintre acestea își vor lăsa o amprentă durabilă asupra existenţei sale – sora și prima sa muză, Gerti, şi Wally – care, la 17 ani, a fost probabil singura lui iubire adevărată – imortalizată în faimoasa sa pictură “Moartea și Fecioara”. Picturile sale, complet diferite de stilul dominant al timpului, au revoltat societatea vieneză, cu excepţia artiștilor îndrăzneți precum Gustav Klimt. Egon Schiele este dispus să meargă dincolo de durere şi neînţelegere, să-şi sacrifice dragostea și viața pentru pictura sa atât de modernă şi în ziua de azi.

  • Bucuresti
    Vineri 21 iunie, ora 20.30, Muzeul Țăranului Român (Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, nr.3)
    Egon Schiele: Tod und Mädchen / Egon Schiele: Moartea și Fecioara / Egon Schiele: Death and the Maiden – r: Dieter Berner / 2016 / 109’ (Q&A)
  • Chișinău
    Duminică 23 iunie, ora 15:00, Cinema Odeon (Str. Mihai Eminescu 55)
    Egon Schiele: Tod und Mädchen / Egon Schiele: Moartea și Fecioara / Egon Schiele: Death and the Maiden – r: Dieter Berner / 2016 / 109’

Informații în timp real despre FFE – https://www.facebook.com/events/1057159668005663/


„Ruleta Românească” de şi cu Mercedes Echerer, în deschiderea FITS 2019

Ce înseamnă acasă? De fapt, ce mai înseamnă identitatea aceasta, de care vorbim atât de mult? În deschiderea celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Asociaţia Die2 şi FITS 2019 prezintă spectacolul-eveniment „Ruleta românească”, de și cu Mercedes Echerer, o producție clădită în jurul unora dintre cele mai incomode teme europene și românești ale momentului. Adevărată întoarcere la esențial și la umanitate în plină dezbatere europeană și locală despre apartenența la o comunitate sau alta,  „Ruleta românească” va putea fi urmărit într-o unică reprezentaţie, pe data de 14 iunie 2019, la ora 18.00, la Sala Parter a Teatrului Gong din Sibiu (str. Alexandru Odobescu, nr. 4).

Printr-un concurs de împrejurări din cele mai neplăcute, Arika Lacrima Moraru, om politic european, este nevoită să-şi petreacă noaptea de Ajun de Crăciun la secția de poliţie dintr-un sat uitat din Transilvania. Fără acte de identitate, bani şi telefon mobil, în aşteptarea clarificării situaţiei sale, Arika începe să dialogheze cu sine însăşi. O conversaţie tăcută care o aduce în faţa unui subiect mult evitat – propria viaţă, propria istorie, propriile rădăcini.

Precum Arika Lacrima Moraru, pe care o întruchipează în „Ruleta românească”, text cu puternice accente autobiografice, actriţa, omul de televiziune şi fost eurodeputat, Mercedes Echerer, provine dintr-o familie multiculturală din Transilvania. „Când, copilă fiind, am vizitat pentru prima oara Clujul, oraşul natal al mamei mele, mi-am întâlnit în sfârşit rudele române şi maghiare. Făceam cu ele nenumărate incursiuni în alte culturi, savuram mămăliga şi sarmalele cele mai gustoase pe care le-am mâncat vreodată în viaţa mea şi ascultam istorie, multă istorie şi încă şi mai multe istorii. Era multă culoare, era şi mult cenuşiu, însă ceea ce nu lipsea defel erau veselia, ospitalitatea şi spiritul de într-ajutorare. Acest „da” spus vieţii, această toleranţă trăită, precum şi respectul de zi cu zi aveam să le întâlnesc în fiecare sat, în fiecare oraş, în fiecare adunare şi toată viaţa mea a fost marcată de această experienţă”, îşi aminteşte Mercedes Echerer.

Ruleta Românească

  • Text şi regie – Mercedes Echerer
  • Cu: Mercedes Echerer în rolul Arika Lacrima Moraru; Andreea Chira – nai; Adrian Gaspar – pian și acordeon; Lubomír Gašpar – chimval; Branko Jovanovic – chitară; Vuk Vsilic – contrabas; Alexander Wladigeroff – trompetă și fligorn; Konstantin Wladigeroff – clarinet.
  • Spectacol în limba germană, cu subtitrare în limbile română și engleză.
  • Producţie nerecomandată minorilor sub 16 ani.
  • Durata – 110 minute
  • Ultimele bilete pe – http://www.sibfest.ro/2019/bilete-fits-14-iunie
  • Informaţii în timp real – https://www.facebook.com/events/355265905344186/

„Hidden in plain sight” al companiei austriece Hungry Sharks, la FITS 2019

Desigur, ne uităm în fiecare zi la oameni, dar îi mai şi vedem, cu adevărat? La a doua sa prezenţă în România (după Bucureşti, în 2017), compania austriacă de dans contemporan „Hungry Sharks” aduce la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu 2019m în colaborare cu Forumul Cultural Austriac București, unul dintre cele mai mari succese de public ale sale – „Hidden in plain sight”.

Spectacolul este un puzzle coregrafic care pune în primplan dansul urban, invitând publicul să exploreze alături de artişti interdependenţele şi relaţiile care se nasc între oameni. Repetând o succesiune de secvențe de mișcare, cei opt dansatori creează un spațiu de reflecţie asupra schimbărilor sociale. „Hidden in plain sight” este inspirat de “Nein Naus” a Teatrului VADA din Klagenfurth şi de scurtmetrajul „Tango” al regizorului polonez Zbigniew Rybczyńskide, premiat cu Oscar în anul 1980. Performance-ul pune în evidenţă modurile în care receptăm impulsurile pe care le primim de la semenii noștri, tangibili, dar aparent transparenți uneori.

Hidden in plain sight

  • 16.06.2019, ora 16.00, Colegiul Național Octavian Goga (Strada Mitropoliei 34, Sibiu)
  • Regia: Valentin Alfery
  • Light design: Valentin Alfery
  • Costume: Dušana Baltić
  • Muzică originală şi sound design: Patrick Gutensohn
  • Cu: Olivia Mitterhuemer, Farah Deen, Manuel Pölzl, Patrick Gutensohn, Mustapha Ajdour, Valentin Alfery, Moritz Steinwender, Diego de la Rosa
  • Producţie nerecomandată minorilor sub 10 ani.
  • Durata – 52’
  • Bilete – http://www.sibfest.ro/2019/tickets-fits-16-june
  • Co-producător: Center for Choreography Bleiburg & brut Wien

DANCE ON TOUR AUSTRIA – o cooperare între Tanzquartier Wien şi Ministerul austriac al Afacerilor Externe


Utopii și deșeuri – Festivalul filmului despre mediu şi oameni, Pelicam, ediţia a 8-a

Înfiinţat în 2012, curajosul festival de film de mediu „Pelicam” revine şi anul acesta la Tulcea între 20 şi 23 iunie, aducând în faţa spectatorilor noi subiecte sensibile privind dezvoltarea durabilă. „Pelicam” este un eveniment unic în România prin tematica abordată în cele 4 zile de festival – protecția mediului.

Între invitaţii de marcă ai celei de-a 8-a ediţii se numără şi jurnalistul şi realizatorul austriac de documentare, Kurt Langbein, prezent în România cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București. Născut în 1953, cu o diplomă de sociologie la Universitatea din Viena, Kurt Langbein a lucrat, între 1979 și 1989,  ca realizator de filme documentare și a fost jurnalist la ORF (Austrian Broadcasting Corporation) înainte de a-şi crea propria casă de producţie, Langbein & Partner Media. În 2011 a fost premiat cu Premiul Leopold Ungar pentru documentarul său TV, The Sense of Endowment, iar în 2013 a primit Premiul Alex Corti pentru excelență în difuzări și televiziune. Cel mai recent documentar al său, „Utopia Revisited” va fi proiectat în cadrul secțiunii competiţionale „Fresh Perspectives” a Pelicam.

Premiat la IDFA Amsterdam 2018, Environment Grand Prize – CINEECO 2018 şi la Cinemambiente Environmental Film Festival 2019, filmul „Utopia Revisited” surprinde şi analizează patru proiecte ce se doresc tot atâtea alternative la sistemul capitalist. Poveștile iniţiatorilor acestor proiecte sunt completate de experți, care pun lucrurile în context şi deschid perspectiva asupra importanței a cooperării și a dezvoltării economice moderate, în loc de creștere nelimitată.

Proiecție și dezbatere în prezența realizatorului Kurt Langbein – sâmbătă 22 iunie, ora 10.00, Centrul Cultural „Jean Bart” (Str. Progresului nr.34, Tulcea)

În aceeași secțiune „Fresh Perspectives”, „Pelicam” propune și un doilea film austriac zguduitor – „Welcome to Sodom” (2018) de Florian Weigensamer şi Christian Krönes.

Agbogbloshie, Accra este unul dintre cele mai otrăvitoare locuri. Este cel mai mare depozit de deșeuri electronice din lume. Aproape 6000 de femei, bărbati și copii locuiesc și lucrează aici. Ei numesc acest loc “Sodoma”. În fiecare an, aici sfârșesc aproximativ 250.000 de tone de computere, smartphone-uri, rezervoare de aer condiționat și alte dispozitive dintr-o lume îndepărtată digitalizată. Transportate ilegal în Ghana. Inteligent întrețesute, destinele diferiților protagoniști dezvăluie povestea complexă a acestei societăți apocaliptice. Aparent apocaliptic locul este, pentru cei care locuiesc acolo, plin de perspectivă. Toată lumea de aici, din Sodoma, trăiește, într-un fel sau altul, de pe urma binecuvântărilor erei computerului, mulți mor din ele. Filmul portretizează oameni a căror existentă și viață de zi cu zi este modelată de tehnologia modernă, dar și amenințată de ea. Acesta este locul unde se manifestă blestemul nebuniei consumatorilor de dispozitive digitale. Sodoma este sfârșitul lumii noastre moderne digitalizate. Și cel mai probabil va fi destinația finală a tabletei, telefonului sau calculatorului pe care îl vei cumpăra mâine.

Premii – Festivalul Internațional De Film Documentar De La Jihlava 2018 – Cea Mai Bună Mărturie Despre Natură; Festivalul de Film de la Zurich 2018 – Mențiune Specială; Festivalul de Film Valetta 2018 – Premiul pentru Cea Mai Bună Imagine

Proiecție și dezbatere – duminică 22 iunie, ora 10.00, Centrul Cultural „Jean Bart” (Str. Progresului nr.34, Tulcea)

Evenimente Recomandate
Ciornă automată
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 28 martie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9710 RON
GBP 1 x GBP = 5,7967 RON
USD 1 x USD = 4,5892 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 28 martie 2024

Acum la Bucureşti
13 °C

Câțiva nori

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner