Finaliștii lui Smiley de la Vocea României au lansat primele single-uri

Prima pagină » Noutăţi » Lansări » Finaliștii lui Smiley de la Vocea României au lansat primele single-uri

Finaliștii lui Smiley de la Vocea României au lansat primele single-uri din cariera lor. Atât “Miss You”, piesa lui Tobi Ibitoye cât și  cea a lui Michel Kotcha– “Broken Vows” sunt realizate și produse în studiourile  HaHaHa Production.

„Sunt tare mândru de performanțele pe care le-au obținut Tobi și Michel. Pentru mine, ambii sunt câștigători. Sunt două voci extraordinare, alături de care mi-a făcut plăcere să lucrez. I-am văzut evoluând de la o ediție la alta, i-am văzut depășindu-și limite, căpătând tot mai multă încredere în ei. Au făcut spectacol de fiecare dată când au urcat pe scenă, au reușit să se conecteze foarte bine cu piesele pe care le-au interpretat, dar și cu oamenii. Asta înseamnă să fii artist cu adevărat” a declarat Smiley.

„Miss You” este o melodie cu o poveste interesantă și sunt fericit că reprezintă perfect tipul de artist în care vreau să mă transform. M-a îndrăgostit de ea treptat, dar irevocabil.Este o experiență complet nouă pentru mine. Abia aștept să văd modul în care oamenii reacționează la piesă și la mesajul ei”, a declarat Tobi.

„Broken Vows” vine cu un mesaj puternic, în care se vor regăsi aproape toți cei care vreodată s-au simțit abandonați de persoana iubită. Nu aș vrea să spun mai multe despre semnificația acestor versuri, ci îmi doresc ca prin această piesă să simțiți forța iubirii, dincolo de durere” spune Michel.

„Mă bucur foarte tare că, în ciuda faptului că au avut o săptămână de foc cu antrenamentele pentru finala Vocea României, au reușit să înregistreze și cele două piese pe care le lansează astăzi. Mă bucur, de asemenea, și mulțumesc echipei mele de la HaHaHa Production că s-a mobilizat și a lucrat cot la cot cu Tobi și Michel ca să terminăm producția, chiar dacă am avut atât de puțin timp la dispoziție. Sper ca succesul pieselor pe care le lansează Tobi și Michel astăzi să fie pe măsura talentului lor incredibil” a mai spus Smiley.

Ascultă aici Michel Kotcha – “Broken vows”:

Ascultă aici Tobi Ibitoye – “Miss You”:

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 26 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9763 RON
GBP 1 x GBP = 5,8067 RON
USD 1 x USD = 4,6386 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 26 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
11 °C

Cer senin

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner