Gabi Balint – prezență inedită pe scena PROCONSUL – DUETE, de la Berăria H

Prima pagină » Noutăţi » Actualităţi » Gabi Balint – prezență inedită pe scena PROCONSUL – DUETE, de la Berăria H

Pe 7 mai 2016, începând cu ora 22:30, pe scena din Berăria H, Proconsul vor susține un concert extraordinar alături de invitații lor, cu care vor cânta în duet piese cunoscute ale trupei.

Pe lângă nume consacrate din industria muzicală românească, cum ar fi Adi Despot, Alexandra Ușurelu, Ioan Gyuri Pascu și AMI, un nume neașteptat se află pe lista invitaților.

În ziua în care se împlinesc 30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor, Gabi Balint va fi pentru prima dată pe o scenă, cântând live, în fața unui public numeros. Omul după al cărui gol s-a strigat “Am câștigat Cupa Campionilor” a ales să sărbătoarească împlinirea celor 30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor alături de prietenii săi din trupa Proconsul.

Deși marea lui iubire rămâne fotbalul, una dintre pasiunile cunoscutului fotbalist este muzica, în 1996 lansând un album instrumental realizat integral de el. Pasiunea pentru muzică a dezvoltat-o mai ales în serile pe care le-a petrecut în restaurantul unde cânta tatăl său, așa cum a declarat într-o postare pe pagina lui de Facebook: “Mi-au prins bine și serile alea. Nu doar că mi-am dezvoltat viteza, dar și urechea muzicală. Așa am ajuns mai târziu să fac și eu puţină muzică. Când jucam în Spania mi-am făcut acasă un adevarat studio de înregistrări. Sintetizator, mixer, boxe, efecte de sunet, computer… În timpul liber compuneam muzică instrumentală. Toate stările prin care treceam erau exprimate în melodii.”

PROCONSUL invită toți fanii și iubitorii de muzica să petreacă împreună o seară extraordinară.

Biletele se găsesc la locație, în seara spectacolului și pe

https://www.iabilet.ro/bilete-proconsul-duete-beraria-h-25367/

http://www.bilete.ro/concert-proconsul-duete-07-mai-2016

Noi ne vedem sâmbătă, 7 mai 2016, la o bere cu prietenii! Hai și tu, cu gașca ta de prieteni!

https://www.facebook.com/ProconsulOfficial/

http://www.proconsul.com.ro/

https://www.youtube.com/user/proconsulvideo

Evenimente Recomandate
Ciornă automată
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 28 martie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9710 RON
GBP 1 x GBP = 5,7967 RON
USD 1 x USD = 4,5892 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 28 martie 2024

Acum la Bucureşti
19 °C

Cer senin

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner