Vara aceasta m-a purtat inapoi in 2008, anul in care, odata cu primele concerte mari Iron Maiden si Metallica la Bucuresti, a inceput cu adevarat febra evenimentelor muzicale de amploare in orasul nostru. Acela a fost si momentul in care i-am vazut pentru prima data live.
Experienta a inceput chiar inainte de concert. La Beraria H a fost organizat un „dive bar” dedicat fanilor – o initiativa excelenta. Pe langa berea „The Trooper” si playlist-ul tematic, standul de merch a fost o salvare, permitandu-ne sa evitam aglomeratia de la stadion. A fost, mai presus de toate, un loc ideal de intalnire unde comunitatea a putut schimba o vorba si unde entuziasmul pentru seara ce urma crestea cu fiecare minut.
M-am bucurat enorm ca de data aceasta show-ul a avut loc pe Arena Nationala. In opinia mea, Iron Maiden este o trupa care merita un stadion pe masura prestigiului lor, mult peste capacitatea celui de la Cotroceni. Legat de sunet, parerile au fost impartite: cei de pe gazon au laudat claritatea, in timp ce in tribune nu s-a auzit chiar asa de bine din anumite locuri.
Un concert de asemenea amploare mi-a adus din nou aminte de o problema despre care se vorbeste de ani buni: lipsa unei sali moderne pentru concerte mari indoor. Arena Nationala s-a descurcat foarte bine si de aceasta data, dar nu m-am putut abtine sa ma gandesc cum ar fi sa avem si noi o arena construita special pentru astfel de evenimente. De fiecare data cand vin artisti mari in Romania, organizatorii trebuie sa aleaga intre stadioane, sali deja depasite sau diverse improvizatii. Pentru un public care umple constant concertele importante, cred ca o astfel de investitie ar fi mai mult decat justificata.
Deschiderea a fost asigurata de Anthrax, parte din „Big 4”-ul thrash metalului. Au incins atmosfera cu piese clasice precum „Caught in a Mosh”, „Antisocial” si „Indians”, oferindu-ne si o avanpremiera cu o piesa noua, „It’s for the Kids”. Desi setul lor a fost destul de scurt, a fost savurat din plin. Trupa a demonstrat inca o data de ce ramane una dintre cele mai respectate formatii din thrash metal: multa energie, un contact excelent cu publicul si acel gen de atitudine care transforma un simplu recital de deschidere intr-un adevarat spectacol. Joey Belladonna a fost intr-o forma excelenta, iar publicul a raspuns imediat invitatiilor la mosh si la refrenele cantate la unison.
Relatia mea cu Iron Maiden a fost intotdeauna una intensa: m-am indragostit, am suferit si am celebrat pe muzica lor – au fost mereu acolo, un fundal sonor constant al vietii mele. Sa-i vad din nou live a fost o bucurie imensa. Sunt uimita de energia pe care o afiseaza pe scena, in special Bruce Dickinson si Steve Harris, sustinand un show impecabil de doua ore.
Iar cand s-au stins luminile si au inceput primele acorduri, tot stadionul a explodat. E greu de descris sentimentul pe care il ai cand vezi zeci de mii de oameni cantand impreuna fiecare vers. Chiar daca ii mai vazusem live, entuziasmul a fost acelasi ca prima data. Pentru urmatoarele doua ore, totul in jur a disparut si a ramas doar muzica.
Chiar stateam si ma gandeam in timpul concertului ca decorurile de pe scena sunt destul de basic, dar sunt folosite la maxim in productie. Acum ceva ani pe fundal erau niste „cearceafuri” cu o scena reprezentativa pentru piesa respectiva, insa acum au fost inlocuite cu montaje video. Eddie nu a lipsit nici el din show, si-a facut aparitia pe piesele „Killers” si „The Trooper”.
Din punctul meu de vedere, setlistul a fost unul perfect. A fost si piesa „Infinite Dreams”, care nu a mai fost cantata live de prin anii ’80. De asemenea, momentele teatrale – masca lui Bruce de pe „Powerslave” sau „vanatoarea” cu fantoma de pe „Hallowed Be Thy Name” – au adaugat acea nota speciala.
Fiecare piesa a fost primita cu entuziasm de public. Mi-a placut foarte mult faptul ca setlistul nu s-a bazat doar pe hiturile pe care le stie toata lumea, ci a inclus si piese pe care multi dintre noi nu credeam ca le vom mai auzi live. Se vede ca trupa a gandit acest turneu ca pe o celebrare a propriei istorii, iar reactia publicului a aratat ca alegerea a fost una inspirata.
Cu ocazia asta l-am putut auzi pe Simon Dawson, noul baterist de turneu. Nicko McBrain a luat o pauza de la prestatiile live, el ramanand in continuare membru al trupei, dar doar pentru inregistrarile de studio. A sunat bine, curat, dar parca i-a lipsit ceva din improvizatiile lui Nicko.
Privind publicul, unde aproape toata lumea purta un tricou cu Maiden, m-am intrebat cate dintre ele erau merch oficial si cate „istorie” din I.D.M.
La ultimele acorduri din „Wasted Years” si-a facut aparitia si ploaia. A fost unul dintre acele momente pe care nu le poti planifica, dar care raman in memorie. Mii de oameni cantau refrenul, iar peste stadion incepeau sa cada primele picaturi. Nimeni nu parea deranjat. Din contra, parca a completat perfect atmosfera serii.
Pentru mine, cred ca acesta a fost cel mai misto concert la care am fost vreodata. A avut tot ce imi doresc de la un show Iron Maiden: un setlist excelent, o productie foarte bine gandita si o locatie care a permis publicului sa se bucure de concert fara sentimentul de aglomeratie pe care l-am simtit la alte evenimente. Cand s-au aprins luminile si totul s-a terminat, am ramas cu acel sentiment placut pe care il ai dupa un concert cu adevarat special. Am plecat spre casa prin ploaie, cu tricoul ud si cu melodiile inca rasunand in minte. A fost genul de seara care iti aminteste de ce iubesti muzica live si de ce anumite trupe devin mai mult decat simple formatii: devin repere ale unor etape din viata.
A fost o seara de neuitat.
Mare parte din pozele de mai sus sunt făcute cu telefonul, din public. Pentru o imagine completă a serii, vă invit să explorați galeria foto de la concert, unde Cezar a surprins câteva dintre momentele care au făcut acest eveniment atât de special. Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea galeria completă.
1 x EUR = 5,3443 RON
1 x GBP = 6,4050 RON
1 x USD = 4,7518 RON
1 x XAU = 617,3179 RON
