Mara Trefas lansează „Amintire”, o piesă despre dor, nostalgie și puterea amintirilor

Prima pagină » Noutăţi » Lansări » Mara Trefas lansează „Amintire”, o piesă despre dor, nostalgie și puterea amintirilor

Mara Trefas, una dintre cele mai promițătoare voci ale noului val de artiști, a lansat „Amintire”, o piesă emoționantă despre legături care depășesc timpul și spațiul, care promite să cucerească inimile ascultătorilor.

Stream / Download: https://MaraTrefas.lnk.to/AmintirePR

Cu un mesaj despre iubire, pierdere și regăsire, versurile subliniază cum amintirile și momentele frumoase devin suvenire care rămân cu noi pentru totdeauna, chiar și atunci când drumul nostru se separă de cel al celor dragi. „A fost atât de frumos, mulțumesc că ai fost”, cântă Mara, iar acest mesaj de recunoștință pentru cei care ne-au marcat viața este esențial în fiecare notă a piesei.
 
„Când oamenii pleacă, amintirile rămân. Un simplu gând s-a transformat în cântec și a devenit ‘Amintire’. Acum un an totul s-a schimbat pentru mine. Acum un an am decis să urmez un drum necunoscut, plin de întrebări, dar cu un singur răspuns. Muzica. Atunci am scris și piesa ce marchează începutul unui nou capitol din viața mea. Ca orice nou început, el vine la pachet cu multe schimbări. Oameni care vin și pleacă, locuri de care te desprinzi în speranța că într-o zi vei prinde rădăcini undeva. Prin ‘Amintire’ mulțumesc uitării ce vindecă răni care, deși nu se văd, ele fac parte din noi. ‘Amintire’ e despre tot ceea ce ne-a fost luat, dar și despre ce ne-a fost dat în schimb, e despre orice ai iubit vreodată.”, declară artista.

„Amintire” surprinde perfect acea combinație dulce-amară de nostalgie și recunoștință, amintindu-ne că, uneori, ceea ce rămâne sunt doar fotografii, suvenire și melodiile cântate împreună. Piesa este compusă de Mara Trefas și produsă de Christian Eberhard, având un aranjament muzical puternic, susținut de tobe, bass și chitară electrică. Printr-un stil autentic și o interpretare sensibilă, Mara reușește să transpună în muzică emoțiile prin care trec toți tinerii, făcând din „Amintire” o piesă în care oricine se poate regăsi.

Născută în Bacău, Mara a început să își construiască povestea muzicală de la o vârstă fragedă, când, la doar 6 ani, părinții au susținut-o să facă dansuri sportive, acesta fiind primul ei contact cu lumea muzicii. În clasa a 8-a, Mara a descoperit muzica rock, iar la scurt timp a început să cânte alături de o trupă rock, susținând concerte în orașul natal. A studiat apoi fotografia la Universitatea de Arte din Cluj, descoperindu-se pe sine ca om și ca artist, iar artele vizuale au devenit o pasiune semnificativă pentru ea. În prezent, Mara continuă să cânte rock, prima sa pasiune, alături de trupa Driftwood, și intenționează să se impună pe scena muzicală românească.

Evenimente Recomandate

S-au pus în vânzare biletele pentru Roger Waters presents LEGACY – A Pink Floyd Show, interpretat de trupa Harry Waters
S-au pus în vânzare biletele pentru Roger Waters presents LEGACY – A Pink Floyd Show, interpretat de trupa Harry Waters

Cursul valutar BNR comunicat la data de 3 noiembrie 2026

EUR 1 x EUR = 5,3403 RON
GBP 1 x GBP = 6,3879 RON
USD 1 x USD = 4,7658 RON
XAU 1 x XAU = 597,4380 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 4 noiembrie 2026

Acum la Bucureşti
8 °C

Ploaie ușoară

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner
E-Zine
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.