Program si reguli de acces la concertul Deep Purple de la Romexpo

Prima pagină » Noutăţi » Actualităţi » Program si reguli de acces la concertul Deep Purple de la Romexpo

Deep Purple va susține un concert la Romexpo pe 9 iulie 2023, în aer liber. În deschidere va cânta trupa Mother’s Cake.

Concertul va avea loc la Romexpo, in Parcarea C. Accesul se va face prin Intrarea C, din Bulevardul Expoziției, începând cu ora 18:00, iar concertele încep de la ora 19:30. După deschiderea porților puteți sosi la orice oră doriți pentru a vedea trupele favorite. Evenimentul are loc în aer liber.

Există și un Food Court generos cu Food Trucks, precum și baruri, publicul având de ales atât pe partea de mâncare, cât și de băuturi dintr-o gamă variată de opțiuni. În perimetrul evenimentului va exista și o zonă de merchandise în categoria C. Bineînțeles nu vor lipsi toaletele.

1. Reguli de acces

Este interzis accesul cu:

  • sticle, conserve;
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • umbrele (vă rugam să veniți cu pelerine în cazul în care se anunță ploaie );
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie.

Persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.
Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului.
La intrarea în perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate.
Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

La Romexpo va fi prezent un medic care poate oferi Primul Ajutor în caz de nevoie.

2. Program

  • 18:00 – Acces
  • 19:30 – 20:30 – Concert Mother’s Cake
  • 21:00 – Concert Deep Purple

3. Accesul copiilor

  • Copiii sub 7 ani au acces gratuit însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
  • Accesul minorilor sub 14 ani se face doar pe bază de bilet și doar dacă aceștia sunt însoțiți de către un adult posesor de bilet valid.
  • Organizatorii nu recomandă prezența la concert a copiilor fără căști de protecție. Zgomotul foarte puternic poate dăuna auzului celor mici.

4. Categorii de bilete și brățări

– Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.
– Părăsirea perimetrului de concert, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.
Posesorii de bilete la categoriile Premium, Speed Kings (A) și StormBringers (B) vor primi la acces brățări speciale ce le permit accesul în zona în care au bilete. Brățările trebuie păstrate la mână, exact așa cum au fost puse, pe toată durata concertului. Brățările nu sunt transmisibile și nu trebuie deteriorate pe întreaga perioadă a evenimentului. Posesorii de bilete la categoria Perfect Strangers (C) nu vor primi brățară la acces.

  • Categoria Premium – Pe platformă la înălțime, aproape de scenă, cu bar separat și toaletă premium separată. Fanii cu bilet Premium au acces în toate zonele destinate și celorlalte categorii de bilete.
  • Categoria Speed Kings (A) – în picioare, în fața scenei. Posesorii de biletele la categoria Speed Kings (A) nu au acces la categoria Premium, dar au acces la categoria StormBringers (B) și Perfect Stangers (C)
  • Categoria StormBringers (B) – în picioare în spatele categoriei Speed Kings (A). Posesorii de bilete la categoria StormBringers (B) nu au voie să intre la categoria Premium și nici la categoria Speed Kings (A), dar au voie la categoria Perfect Stangers (C).
  • Categoria Perfect Stangers (C) – în picioare în spatele categoriei StormBringers (B). Posesorii de bilete la categoria Perfect Stangers (C) nu au voie să intre la nicio altă categorie.

5. Bilete

Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo și Edenred sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele se pun în vânzare la 4 categorii, Premium – pe platforma la înălțime, aproape de scenă, Categoria Speed Kings (A) – în fața scenei, Categoria StormBringers (B) – în spatele categoriei A și Categoria Perfect Strangers (C) – în spatele categoriei B și au următoarele prețuri:

  • Presale: Speed Kings (A) – 499 lei, StormBringers (B) – 379 lei, Perfect Strangers (C) – 299 lei și Premium – 699 lei – sold out
  • Acces: Speed Kings (A) – 550 lei, StormBringers (B) 450 lei, Perfect Strangers (C) 350 lei și Premium – 800 lei – sold out

La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de emitere bilete al agenției de ticketing.
Un eveniment BestMusic Live / METALHEAD, powered by ROCK FM.

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 30 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9758 RON
GBP 1 x GBP = 5,8200 RON
USD 1 x USD = 4,6438 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 30 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
14 °C

Ploaie ușoară

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner