
Anul acesta, Rockstadt Extreme Fest a marcat un moment important în istoria sa – ultima ediție desfășurată în vechea locație de la Râșnov, o zonă care, în ciuda frumuseții naturale și a tradiției, a devenit din ce în ce mai greu de gestionat logistic. Începând cu 2026, festivalul se va muta complet la Ghimbav, o schimbare care aduce cu sine atât speranțe, cât și nostalgii.
Noi am ajuns la Râșnov direct de la ARTmania Festival din Sibiu, cu energia încă proaspătă după concertele de acolo, și ne-am reunit aici cu restul prietenilor – gata pentru cele cinci zile de muzică intensă, în care nu mai puțin de 99 de trupe au fost programate să urce pe cele trei scene ale festivalului.

Ziua 1 – De la black metal la stoner și avantgarde
Prima zi de festival a fost un adevărat carusel sonor, cu un mix de genuri muzicale extrem de divers, care a trecut de la grindcore-ul necruțător la sonorități atmosferice, doom, avantgarde, stoner rock și black metal clasic. A fost o zi în care extremele s-au întâlnit, uneori într-un mod armonios.
Cozile la mâncare și băutură au fost neobișnuit de lungi, iar servirea a fost extrem de lentă, ceea ce a creat o frustrare generalizată în rândul publicului. Nici intrarea în festival n-a fost mai prietenoasă: procesul de scanare a biletelor și punerea brățărilor a generat aglomerație și mult timp pierdut la porți.
Ca și cum toate acestea nu erau de-ajuns, ploaia și-a făcut simțită prezența pe tot parcursul zilei. La scenele principale calitatea tehnică a prestațiilor a fost afectată de probleme de sunet – volum și bass disproporționate, lipsă de claritate (pentru unii artiști, aceste dificultăți au fost vizibil deranjante).
Publicul a oscilat între pogo haotic și introspecție, între blast beat-uri tăioase (Clitgore, Rotten Sound, Demolition Hammer) și pasaje melancolice sau ritualice (Katatonia, Ghost Bath, Myrkur). Cei care au rezistat noroiului și ploii au fost răsplătiți cu apariții memorabile ca Zeal & Ardor, care au împletit gospel cu black metal și influențe industriale (unul dintre cele mai bine mixate concerte ale zilei), sau Slomosa și Green Lung, care au adus un aer mai psihedelic pe scena stoner/doom, cu riff-uri groovy și multă energie pozitivă.

Unul dintre cele mai bizare și intrigante momente ale zilei a fost, fără îndoială, apariția Witch Club Satan, o trupă care sfidează etichetele și genurile convenționale, cu un show ritualic, marcat de outfit-uri teatrale și sumare, corpse paint, accesorii simbolice. Unii spectatori au fost fascinați, alții derutați, dar aproape nimeni nu a rămas indiferent. Prestația lor a adăugat o dimensiune experimentală mixului muzical al zilei, o completare neașteptată și exotică în programul festivalului.
Un alt moment remarcabil al zilei a fost concertul Kanonenfieber, trupă care a adus pe scena festivalului un concept muzical și vizual aparte. Cu o estetică marcată de uniforme militare, măști de gaze și o simbolistică inspirată din Primul Război Mondial, prestația lor a fost intensă, o adevărată declarație sonoră anti-război. Muzical, trupa îmbină elemente de black metal cu death metal atmosferic, pasaje recitative și înregistrări istorice, creând un set puternic, cu un mesaj clar și bine construit.

Mastodon a avut una dintre prestațiile de top ale serii, profesionalism total și un sunet bun. Dacă Emperor a dus publicul într-un univers rece și monumental de black metal norvegian (au părut tensionați pe scenă, și mai târziu au postat pe pagina oficială de Facebook că problemele tehnice nu le-au fost imputabile – o declarație care a venit să confirme ceea ce simțiseră deja mulți din public), Machine Head a încheiat seara cu un set exploziv de groove metal și thrash modern (în ciuda unui mic incident – un element pirotehnic a provocat un mic foc neașteptat, în partea de sus a scenei, dar s-a stins relativ rapid, fără alte urmări; concertul a continuat fără probleme, iar publicul a rămas electrizat până la final).
Această varietate sonoră este una dintre semnăturile festivalului și, chiar dacă nu toți au gustat fiecare moment, a fost imposibil să te plictisești.
Spre seară, temperaturile au scăzut vizibil, un contrast binevenit după canicula ultimelor zile, însă, am reușit să ne bucurăm de muzică, de prieteni și de faptul că mai avem încă patru zile de festival în față. Sperăm ca lucrurile să se îmbunătățească – la sunet, la organizare și la vibe. Vom vedea.
Un mic efort, un mare impact: facilități pentru presă
Un aspect adesea trecut cu vederea, dar extrem de important, este legat de condițiile oferite presei și fotografilor acreditați. Deși în anii trecuți au existat câteva încercări de a oferi un minim de sprijin logistic, ediția din 2025 a inceput cu incertitudine. Fotografii erau deja la locație când au început pregătirile pentru amenajarea unui loc cu 2 ibițe, cu patru mese, unde fotografii și reprezentanții media și-au putut lăsa rucsacii și echipamentele costisitoare la adăpost de ploaie – o soluție esențială, mai ales în condițiile meteo din prima zi.
Pentru organizatori, un astfel de spațiu este un efort logistic minim, dar pentru cei care documentează festivalul de la o scenă la alta, diferența este uriașă. Faptul că nu trebuie să care în spate echipamente grele și sensibile în timp ce aleargă între scene este o formă elementară de respect față de munca lor.
Prezența prizelor sau a unei mese de lucru cu acces la electricitate ar fi un bonus, mai ales pentru cei care trimit materiale direct din teren. Sperăm ca, odată cu mutarea festivalului la Ghimbav începând cu 2026, astfel de facilități să fie gândite de la început într-un mod mai profesionist și mai prietenos cu presa.

Ziua 2 – Vreme bună, concerte mari și un public tot mai numeros
A doua zi de Rockstadt Extreme Fest 2025 a venit cu o schimbare binevenită: ploaia a ocolit festivalul, dar, în ciuda vremii mai bune, problemele logistice și tehnice au persistat la cele 2 scene principale. Seara s-a făcut mai frig decât în prima zi, iar numărul participanților a părut considerabil mai mare, poate și datorită headlinerilor așteptați cu entuziasm.
Din păcate, cozile au rămas o constantă: pentru o sticlă de apă s-a stat în medie între 20 și 25 de minute, iar mentenanța toaletelor a fost vizibil deficitară. Mirosul din zona cuprinsă între scena Brașov și scena Andrei Calmuc a fost aproape imposibil de ignorat, la fel și la zona de mese aflată lângă intrare. Este un detaliu de bază, dar care, în lipsa unei gestiuni corecte, alterează serios experiența festivalului. Ca și în prima zi, sunetul a rămas neregulat, cu un bass exagerat, ceea ce a făcut ca mulți dintre noi să încheiem seara cu dureri de cap și țiuit în urechi, chiar și cu protecții auditive purtate pe toată durata concertelor.
Trupe și momente notabile din ziua 2:
Lineup-ul din ziua a doua a fost variat, cu multe nume așteptate de fani și câteva surprize plăcute. Engineer of Death a avut o prestație remarcabilă în deschidere, fiind una dintre puținele trupe ale zilei care s-au bucurat de un sunet bine calibrat și clar. A urmat 1914, care a oferit un show intens și atmosferic, completat de imagini de arhivă proiectate în fundal – inclusiv filmări istorice alb-negru din perioada Primului Război Mondial, adăugând o dimensiune profundă și narativă setului lor.
Ordinul Negru, reprezentanții scenei autohtone, au creat o atmosferă ritualică, întunecată și apăsătoare, însă ușor nepotrivită pentru ora la care au urcat pe scenă. Wolfheart și-au menținut reputația cu un concert energic și bine executat, iar Hostvge a încercat să se impună cu un sound agresiv și modern.
Printre cele mai reușite prestații ale zilei s-a numărat, fără îndoială, Omnium Gatherum. Cu o doză echilibrată de melodicitate și intensitate, au livrat un concert coerent și extrem de apreciat de public. În contrast, Warbringer au adus un thrash exploziv, însă în primele rânduri nu era foarte ușor de ascultat. High Parasite au oferit un show plin de energie, avându-l la voce pe carismaticul Aaron Stainthorpe (My Dying Bride).
Orange Goblin a oferit un moment cu un vibe clasic de stoner/heavy rock. Brujeria și-au respectat stilul anarhic, politic și direct, în timp ce Madball a venit cu un hardcore curat și sincer. Solistul chiar s-a bucurat pentru schimbarea de program, ce le-a permis să cânte mult mai devreme. Exhorder a avut un set dens și agresiv, pe gustul fanilor old-school.

O notă de rafinament a venit din partea Soen, care, în ciuda schimbării de lineup cu un nou basist, a păstrat intactă chimia trupei și a oferit unul dintre cele mai intense momente ale serii. Nu au fost singurii veterani în formă: Obituary au adus death metal-ul clasic pe scenă într-o sincronizare impecabilă, demonstrând din nou că uneori nu ai nevoie de efecte speciale sau backing tracks atunci când știi exact ce faci.
În zona experimentalului și a bizarului, cei de la Oranssi Pazuzu au creat o atmosferă întunecată, cu foarte puțină lumină pe scenă și un sunet abstract, plin de sintetizatoare distorsionate – un moment mai degrabă trăit visceral decât înțeles rațional. While She Sleeps au mobilizat publicul cu un set energic, ce pregătea scena pentru headliner-ul serii.
Reveniți într-o formulă vizuală spectaculoasă, The Kovenant au apărut pe scenă îmbrăcați complet în alb, aducând un aer de teatralitate industrială care a atras atenția chiar și celor mai sceptici, cu un nou chitarist ce s-a descurcat foarte bine. Spre finalul serii, Within Temptation au livrat un concert solid, cu un sunet clar și cu un mesaj puternic transmis de Sharon den Adel despre situația din Ucraina. Show-ul lor a fost incheiat cu “Mother Earth”, una din cele mai apreciate piese ale trupei.

Punctul culminant a fost, fără îndoială, Gojira, care a umplut spațiul cu flăcări, lumini și un setlist intens. Trupa a reușit să electrizeze publicul și să încheie ziua într-o notă spectaculoasă, energia trupei și setlist-ul ales au făcut din acest concert unul memorabil pentru fanii devotați. Trupa a fost prezentă la prima editie REF, în 2013, și participarea lor la Râșnov în această ediție vine cumva să încheie un capitol important din istoria festivalului.
Atmosfera generală – între entuziasm și frustrare tăcută
Chiar dacă primele două zile de festival au venit la pachet cu probleme organizatorice și tehnice evidente, energia publicului a fost una pozitivă și entuziastă. Lumea a fost dornică de muzică live, de revederi, de a evada pentru câteva zile într-un univers unde totul gravitează în jurul riff-urilor, blast-beat-urilor și conexiunii dintre scenă și public.
Revederile între prieteni (mulți veniți din toate colțurile țării și din străinătate), glumele făcute pe marginea vremii, râsetele sau momentele de liniște de pe platoul din spatele scenelor – toate acestea conturează un tablou viu al unei comunități unite de aceleași pasiuni.
Pe de altă parte, se simte o frustrare tăcută și tot mai prezentă față de calitatea scăzută a sunetului, timpii lungi de așteptare și lipsa unor îmbunătățiri vizibile față de anii anteriori, deși festivalul a crescut mult ca dimensiune și notorietate. Participanții nu sunt pretențioși, dar își doresc ca anumite lucruri de bază să funcționeze mai bine, mai ales după atât de multe ediții în aceeași locație. Nu suntem nici noi sunetiști, însă din discuțiile cu prietenii reiese că au fost anumite zone unde sunetul a fost suboptim. În contrast, la scena 3 sunetul a fost bun, mai clar și consistent în toate zilele de festival.
A doua zi s-a încheiat cu un mix de emoții: o paletă muzicală variată și un public numeros. Mai sunt încă trei zile, iar energia din public e departe de a se fi epuizat.
În ciuda acestor neajunsuri, Rockstadt Extreme Fest 2025 rămâne un spațiu al libertății și exprimării prin muzică, un loc unde mii de oameni vin pentru a se simți parte dintr-un întreg. Este clar că publicul își dorește să iubească festivalul, să îi ierte greșelile, dar așteaptă ca, odată cu mutarea în noua locație de la Ghimbav, să apară și un nou standard de calitate.

Ziua 3 – Între extrem și divertisment, cu sunet îmbunătățit
Ziua a treia de Rockstadt Extreme Fest 2025 a adus o paletă sonoră diversă, cu treceri abrupte de la doom la metal simfonic și black metal tradițional. Vremea a ținut cu noi, atmosfera a fost mai relaxată, iar publicul, deja intrat complet în ritmul festivalului, a început să se bucure de o experiență mai fluentă.
Trupe și momente notabile din ziua 3:
Ziua a început în forță cu Dopethrone, care au adus un val de sludge murdar și heavy, perfect pentru cei care își doreau o trezire lentă, dar intensă. Au fost urmați de Hellripper, cu un set exploziv de speed/black metal, care a prins rapid la public și a încălzit spiritele.
Fittonia, cu un sound experimental și atmosferic, a fost una dintre aparițiile mai tinere, dar interesante, completată de Escuela Grind, care a livrat un grindcore frenetic și energic.
Momentul de cotitură sonoră a venit cu Harakiri for the Sky – concertul lor a fost atmosferic și melancolic, iar mix-ul (în sfârșit mai echilibrat) le-a făcut dreptate. De aici încolo, sunetul a rămas într-o formă mult mai bună pentru majoritatea trupelor ce au urmat.
Doomnezeu, una dintre trupele locale cu un stil distinct, a oferit un set ritualic foarte apreciat de publicul din primele rânduri. A urmat Thy Catafalque, cu o combinație eclectică de influențe folclorice și metal progresiv, greu de încadrat într-un gen anume, dar executată cu multă grijă și originalitate.
Septicflesh a adus pe scenă simfonia apocaliptică pe care fanii o așteptau: orchestră virtuală, coruri dramatice și riff-uri grele, într-un show vizual și auditiv impunător.

Envy a adus pe scenă un amestec de post-rock și post-hardcore liric, cu o energie emoțională aparte, care s-a desprins clar de restul atmosferei zilei. Deși versurile sunt în japoneză, conexiunea cu publicul a fost una profundă, iar concertul lor a fost o experiență intensă și memorabilă, trăită cu toată inima.
Fit For A King a reprezentat valul metalcore modern, cu breakdown-uri precise și refrene catchy, iar Me and That Man (proiectul lui Nergal de la Behemoth) a adus o pauză de atmosferă, cu un dark-blues sudist, misterios și cinematic. Recunosc că a fost unul din cele mai bune momente ale zilei, și abia astept să îi văd în propriul lor concert.
Wind Rose a încălzit seara cu folkul lor power-metalic. Din aceeași zonă ludică a urmat Alestorm, care au transformat scena într-o petrecere cu pirați, plină de ironie, pogo și crowd surfing. Nu toată lumea apreciază stilul lor, însă e de necontestat faptul că declanșează un val de distracție în rândul publicului de fiecare dată când vin.

Unul dintre cele mai speciale și încărcate de simbolism momente ale zilei a fost concertul Blood Fire Death. Spectacolul a fost gândit ca o reconstituire a viziunii lui Quorthon despre cum și-ar fi imaginat un concert Bathory, în cazul în care muzica trupei legendare ar fi ajuns vreodată live pe scenă. Lineup-ul acestui tribut a fost impresionant: la voce Grutle (Enslaved), E (Watain), secondați de Ivar Bjørnson (Enslaved) și Blasphemer (Vltimas, ex-Mayhem) la chitare, Apollyon (Aura Noir) la bas și voce, și Faust (Djevel, ex-Emperor) la tobe. Pe lângă acest nucleu de muzicieni de elită, show-ul a beneficiat și de invitați speciali.
Concertul a fost mai mult decât un simplu tribut, o celebrare a unei moșteniri care a definit extremele metalului nordic. Publicul a primit acest moment cu respect și emoție, conștient de unicitatea sa în contextul unui festival care rareori aduce pe scenă un asemenea nivel de concept, istorie și talent reunite într-un singur act.
Au urmat Within Destruction cu un set agresiv, cu influențe de deathcore modern și trap metal, iar Kerry King, legendarul chitarist de la Slayer, a urcat pe scenă cu o prestație intensă, concentrată pe riff-uri iconice și o doză serioasă de headbanging.
Primordial a adus o altă dimensiune serii, cu discursuri introspective și un amestec de black metal și influențe celtice, cu Alan Averill într-o mare formă, care a captat atenția întregului public.

Momentul culminant al serii a fost, fără îndoială, Electric Callboy, cu un show ultra energic, plin de lumini, coregrafii și o doză sănătoasă de autoironie. Un detaliu care merită menționat este faptul că artiștii au ținut să mulțumească organizatorilor, menționând că la Rockstadt Extreme Fest s-au simțit tratați regește, într-un mod mult superior experiențelor pe care le-au avut la alte festivaluri mari. Și la show-ul lor volumul a fost exagerat de sus (inclusiv în subwooferele de la scena alăturată) lucru ce a făcut ca pentru unii fani concertul să fie mai greu de dus până la capăt.
Ultimii pe listă au fost Hellbutcher, care au încheiat ziua într-o notă clasică de black/speed metal, cu o energie old-school și multă atitudine.
Ziua a treia a fost, fără îndoială mai echilibrată din punct de vedere al sunetului, cu un lineup care a reușit să alterneze momente introspective cu show-uri explozive, fără a simți vreun dezechilibru major în program. Cu încă două zile rămase, așteptările cresc, iar entuziasmul nu pare să se fi domolit deloc.

Ziua 4 – De la growl la synthwave și înapoi
Pe măsură ce festivalul se apropie de final, ziua a patra a venit cu o doză sănătoasă de varietate și contrast, aducând în prim-plan o combinație de tradiție metalică, show-uri teatrale și momente neașteptat de energice. De la death metal tehnic la gothic rock, și de la black thrash clasic la synthwave exploziv, programul a oferit ceva pentru fiecare gust.
Publicul, deși vizibil mai obosit, a continuat să reacționeze cu entuziasm, iar vibe-ul general a fost relaxat și festiv. Sunetul a continuat în nota pozitivă din ziua precedentă, fără excese notabile sau dezechilibre supărătoare.
Trupe și momente remarcabile din ziua 4:
Ziua a fost deschisă de Urban Grey și Take No More, două trupe care au adus energie și dinamism în primele ore, încălzind atmosfera pentru numele mai mari ale serii. Benighted a urcat pe scenă cu un grindcore brutal și extrem de intens, contrastat imediat de Wolfbrigade, care au oferit un set solid de crust punk suedez, direct și sincer.
O apariție aparte în program a fost Charlotte Wessels, care a adus un moment de respiro melodic și elegant, o ruptură binevenită de la sunetul agresiv dominant. Rivers of Nihil a captat atenția cu un mix sonor inedit, în care saxofonul s-a împletit surprinzător de bine cu pasaje de death metal tehnic – o combinație care a adus o notă experimentală bine primită.
În continuare, Aura Noir a păstrat flacăra black/thrash-ului aprinsă, într-un set clasic, plin de atitudine, iar Fleshgod Apocalypse a livrat unul dintre cele mai spectaculoase concerte ale zilei. Cu ținute in stil baroc, orchestră virtuală, voci corale și un show vizual grandios, trupa italiană a reușit nu doar să impresioneze, dar și să sune excelent – unul dintre momentele în care partea tehnică a fost la înălțimea ambiției artistice.
Krisiun a readus brutalitatea sud-americană pe scena festivalului, în timp ce Ensiferum a schimbat complet registrul, oferind o atmosferă veselă și festivă, cu refrene ușor de fredonat și multă interacțiune cu publicul – un adevărat party metal cu steaguri fluturând și sărituri sincronizate.
Au urmat cei de la Lord of the Lost, cu un set bine structurat, în care au alternat piese proprii și coveruri reinterpretate în stilul lor gotic-industrial. Au sunat bine, iar prestația scenică a fost convingătoare și plină de carismă.
Kataklysm a readus agresivitatea pe scenă cu un death metal fără menajamente, iar apoi a urcat Apocalyptica, care au oferit un moment aparte în program – o pauză lirică și intensă, cu violoncelele lor ca personaje principale și un set echilibrat între reinterpretări “metalice” și compoziții proprii.

Trupa Bane a ridicat din nou intensitatea cu o doză concentrată de hardcore feroce, pregătind publicul pentru una dintre cele mai energice apariții ale zilei: Powerwolf. Aceștia au oferit un show total: flăcări, artificii, costume, discursuri teatrale și o permanentă interacțiune cu publicul. Au știut să construiască atmosfera pas cu pas, iar reacția fanilor a fost pe măsură – unul dintre cele mai “engaging” momente ale festivalului, fără îndoială.
Dark Angel a readus riff-urile rapide și agresive ale thrash-ului clasic în prim-plan, menținând pulsul ridicat până în apropierea orei târzii, când pe cealaltă scenă au urcat cei de la Carpenter Brut. Și dacă cineva s-ar fi așteptat la o încheiere liniară, trupa franceză de synthwave a răsturnat complet așteptările: au setat inițial atmosfera cu “Everybody (Backstreet Boys)”, apoi au declanșat o rafală de lumini, beat-uri dinamice. Publicul s-a dezlănțuit complet, dansând, cântând și eliberând ultimele resurse de energie într-un final neașteptat de uplifting și revigorant. Setlistul a fost condensat și fără momente moarte, livrat cu precizie și energie. Totuși, ca fan, mi-aș fi dorit să fi existat măcar un invitat vocal pentru unele dintre piesele lor celebre – ar fi fost acel element care să transforme momentul dintr-un show excelent într-unul cu adevărat memorabil. Chiar și așa, a fost una dintre cele mai uplifting și eliberatoare prestații ale serii, care a dat o altă culoare festivalului și a demonstrat că, la Rockstadt Extreme Fest, granițele genurilor pot fi sfărâmate cu stil.
Ultimii pe listă, Nile, au adus înapoi brutalitatea extremă, cu un death metal tehnic și implacabil, încheiat în stil caracteristic cu growl-ul specific și inconfundabil al trupei. O încheiere grea, dar intensă, pentru o zi care a avut de toate – teatralitate, rafinament, umor și agresivitate pură.
Ziua a patra a fost, poate, cea mai spectaculoasă din punct de vedere vizual și al diversității. A fost ziua în care am dansat, am râs și ne-am bucurat de extremele metalului în toate formele lui. Festivalul se apropie de final, dar încă mai are câteva surprize de oferit – urmează ultima zi.
Privind spre viitor – Confirmările pentru Rockstadt Extreme Fest 2026
Chiar dacă ediția din 2025 încă nu s-a încheiat, organizatorii au început deja să pregătească terenul pentru Rockstadt Extreme Fest 2026, care se va desfășura în noua locație de la Ghimbav. Au fost anunțate primele nume confirmate, iar lista este deja impresionantă și diversă: Lamb of God, Helloween, In Flames, Accept, Nevermore, In Extremo, Thy Art Is Murder, Bleed From Within, Of Mice and Men, Nothing More, Perturbator, Igorrr, Deicide, Orbit Culture, Alcest, Cryptopsy, Decapitated, Death Angel, Fit for an Autopsy, Immolation, Municipal Waste, Signs of the Swarm, Vended.
Este un lineup care aduce împreună titani ai scenei metal internaționale, dar și proiecte inovatoare și greu de încadrat. O selecție care lasă să se întrevadă intenția unei ediții ambițioase și complexe, pe măsura unei noi etape în istoria festivalului.
Ne rămâne doar să sperăm că mutarea la Ghimbav va veni la pachet și cu condiții logistice mai bune, păstrând în același timp spiritul autentic care a definit Rockstadt până acum.

Ziua 5 – De la praf și pogo la ritualuri ancestrale: un final memorabil
Ultima zi a festivalului a fost una a contrastelor puternice, a emoțiilor amestecate și a unei forme de eliberare colectivă. Publicul, deși vizibil obosit după patru zile de concerte, a fost mai energic ca niciodată, iar programul – poate cel mai eclectic din întreaga ediție – a reușit să ofere o închidere demnă de un eveniment de anvergura Rockstadt Extreme Fest.
Soarele nu a fost deloc blând, praful mai greu de suportat, dar spiritul comunității s-a simțit cel mai intens în această zi finală. De la trupe explozive și haotice până la momente de reflecție profundă, ziua 5 a fost o sinteză perfectă a tuturor lucrurilor care definesc acest festival.
Trupe și momente marcante din ultima zi:
Mimi Barks a deschis ziua cu un show plin de atitudine și intensitate, aducând un suflu fresh de trap metal experimental. Au interpretat și un cover după Linkin Park – “Crawling” ce a sunat excelent.
A urmat Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, cu autoironia lor caracteristică și sound-ul indie/prog care a fost primit cu zâmbete și aplauze, iar Tolminator Band a întreținut atmosfera cu un amestec de metal cu influențe balcanice.
Dope, pe de altă parte, a fost unul dintre momentele ratate ale zilei, din păcate. Din cauza unor mari probleme tehnice, trupa a urcat pe scenă cu întârziere și a fost nevoită să încheie setul după doar trei-patru piese. Publicul a fost înțelegător, dar dezamăgirea a fost evidentă.
Totul s-a revigorat cu trupa scoțiană Party Cannon, care a încins atmosfera la propriu: norul de praf ridicat în timpul moshpit-ului a fost atât de dens încât pompierii au fost nevoiți să intervină cu apă pentru a calma norii de particule. A fost o nebunie controlată, exact așa cum și-au dorit fanii death metalului absurd și plin de umor.
Agnostic Front a adus hardcore-ul în prim-plan, cu mult crowd surfing și o conexiune intensă cu publicul. Swallow the Sun, în schimb, a oferit o oază de melancolie bine controlată, cu un sunet excelent pe scena 3 – unde, de altfel, calitatea audio s-a menținut constant bună pe tot parcursul festivalului. Trupa a inclus și piese de pe ultimul album, creând o punte între trecut și prezent, într-un set poetic și atmosferic.
Dirty Shirt a transformat scena într-o petrecere totală. Cu elemente folclorice românești, schimburi de energie constante cu publicul și vocaliști care au coborât în public, trupa a cucerit complet atmosfera. Înainte de concert, pe scenă au urcat Cristian Bălănean și Ștefan Zaharescu, prezentând o chitară semnată de mai mulți artiști ai festivalului, ce urmează să fie licitată în cadrul campaniei “Furever Friends”, un gest frumos în sprijinul animalelor. Un moment emoționant și uman, care a completat perfect nebunia scenică ce a urmat.

Înainte ca Static X să urce pe scenă, cerul de deasupra festivalului s-a luminat de la spectacolul de artificii, în timp ce pe fundal răsuna piesa „See You on the Other Side”. A fost un gest simbolic, simplu, dar cu un impact puternic – un fel de rămas-bun nerostit, care a cuprins în câteva minute tot ce am simțit în aceste zile. Apoi a urmat Static X, care a adus pe scenă un spectacol vizual neașteptat: vocalul costumat ca un robot cu ochi roșii, personaje uriașe care animau scena, și un sound puternic, nostalgic. Ne-au trezit amintiri din perioada în care nu-metal-ul domina playlisturile, fiind introdusi inclusiv in jocul Need For Speed. A fost prima dată când i-am văzut live și vocea a sunat surprinzător de apropiată de cea originală.
Draconian a revenit într-o formă excelentă, mult peste ultima lor apariție în România, cu un set doomy, atmosferic și emoțional, iar Sepultura a adus pe scenă tot ce aveau mai bun. Trupa a anunțat că acesta a fost ultimul lor concert în România, iar publicul a reacționat pe măsură, s-a făcut crowd surfing continuu. Punctul culminant a fost, firește, piesa Roots, unde trupa a fost acompaniată de un profesor de percuție și probabil elevii săi, toți urcați pe scenă pentru a crea un moment de percuție tribală și explozivă.
Wardruna a oferit unul dintre cele mai profunde și introspective momente ale festivalului, un concert care a depășit granițele muzicii și s-a transformat într-o experiență ritualică. Pe fundalul munților, cu lumină discretă și instrumente tradiționale, sunetele lor au evocat ritmuri ancestrale și o spiritualitate aproape pierdută, creând o punte între om și natură. A fost un moment copleșitor pentru mulți, unii au rămas nemișcați, alții au închis ochii și au trăit fiecare notă. E adevărat, au fost și cei care au interpretat greșit simbolistica scenică, văzând în ea coarne și semne întunecate (poate inspirați de seria Vikings), dar Wardruna nu e despre întuneric – ci despre memorie, reconectare, istorie și suflet.
După această încărcătură emoțională, Marduk a închis oficial festivalul cu un set furios și neiertător, în stilul lor clasic. Black metal-ul lor direct și tăios a fost un ultim val de adrenalină, dar și un contrast puternic față de atmosfera lăsată de Wardruna.
Am plecat după Marduk cu tristețe și senzația că un capitol important s-a încheiat. Nu doar o ediție de festival, ci o etapă întreagă din viața Rockstadt Extreme Fest, care, timp de peste un deceniu, a transformat pădurile și dealurile din Râșnov într-un cămin temporar pentru zeci de mii de oameni. Oameni veniți din toate colțurile lumii, uniți de pasiunea pentru muzică, prietenie și libertate.
Orice final lasă loc unui nou început. În 2026, festivalul se va muta într-un alt decor, la Ghimbav – dar pădurile din Râșnov vor rămâne mereu încărcate de ecoul acestor ani, de sunete, râsete, acorduri, îmbrățișări și amintiri care vor dăinui.
Aici a fost “acasă”. Iar acasă nu se uită niciodată.
Iulia












