Dupa o experienta de 17 ani in lumea muzicala, Shift si-a pus inspiratia, amintirile si visele in albumul “Adevarul”, mult asteptat de catre fanii artistului.
Compozitor si producator de succes, Shift si-a inceput drumul catre topurile muzicale, in 2013, prin single-ul “Sus pe toc” (feat. Marius Moga), care l-a propulsat direct in playlisturile de radio, TV si club, in care a ramas de atunci prin hituri precum “Dupa ani si ani” (feat. Vizi Imre), “Lejer”, “Rupem boxele (feat. Andreea Banica), “Avioane de hartie” (feat. Andra), “Norocos” (feat. What’s Up si Connect-R), “Urca si coboara” (feat. Ruby) etc.
Astazi, dupa numeroase colaborari de top, Shift lanseaza albumul “Adevarul”, material discografic la care a lucrat timp de doi ani si a produs in total 60 de piese, din care a ales doar 16 pentru a le include pe materialul care prezinta un mix intre underground si pop.
Despre primul lui album, Shift marturiseste: “Am tot felul de nebunii in cap, pe care am vrut sa le adun sub un singur nume – ‘Adevarul’, primul meu album, pe care si eu il astept de multa vreme. E un album mixt, cu multe colaborari inedite, cu multe feat-uri cu prietenii mei din muzica. Nu au fost alesi intamplator, sunt persoane cu care am amintiri, am mai lucrat si cu care sunt pe aceeasi lungime de unda”.
Link album “Adevarul” – https://www.youtube.com/playlist?list=PLhtf52nxFKJkLnFaFMIMlbbKB91AdG8Uh