Tony Baboon, trupă nouă din România ce combină reggae-ul cu muzica soul si rap, va deschide seara concertului pe care Selah Sue îl va susține în București.
Concert organizat de Events și recomandat de UTV și GoldFM.
Tony Baboon este proiectul solo pe care Adrian Cârciova l-a lansat în 2013. Acesta s-a bucurat de la început de popularitate în rândul fanilor muzicii reggae, soul, rap. Primul single, „Copacao”, s-a auzit pentru prima oară la Radio Guerrilla. „Copacao” reprezintă un mix de world music si trip-hop acustic cu diverse influențe occidentale. Videoclipul piesei a fost regizat de Adrian Cârciova, la bază grafician, și prezintă povestea unui copac imaginar care crește fără încetare. Cu acesta a participat în secțiunea Music video and Advertising 2013 a festivalului de film de animație Anim’est și la a 31-a ediția a Chicago International Children’s Film Festival din anul 2014.
Până în acest moment Tony Baboon are șase single-uri lansate care au putut fi ascultate atât la radiouri din România (Radio Guerrilla, Activ EFEM, București FM, Radio România Cultural, Eclectic sau Radio Republika Verde), cât și la radiouri din Statele Unite ale Americii, Germania sau Mexic. Principalul subiect abordat în muzica lui Tony este natura, ca unică entitate supremă reală la care avem acces. Ceea ce Tony își propune să realizeze prin muzica sa este un întreg Performance Act, pe care l-a numit Tropical Jazz.
Până în preziua evenimentului biletele costă 120 lei sau 150 lei în Golden Ring. La intrare biletele vor costa 140 lei sau 170 de lei în Golden Ring. Se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Cărturești). Biletele pot fi achizitionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15.