Rockstadt Extreme Fest 2017

Mya se reinventeaza

In ultimii 4 ani, cantareata R&B Mya si-a schimbat intreaga echipa de management, casa de discuri si nu in ultimul rand prietenul. In acest context, titlul viitorului sau album nu este tocmai surprinzator. `Liberation` va fi lansat pe 26 iunie via Motown. Programat initial sa apara in toamna lui 2006, data a fost schimbata de cateva ori, pentru ca, dupa cum spune chiar artista, `litigiile, tribunalul, trecerea de la o casa de discuri la alta, copii sau construirea unui studio ia ceva timp`. Solista in varsta de 27 de ani a declarat pentru Billboard.com: `Acest album este mai agresiv, mai onest, spune lucrurilor pe nume`. Cele 12 piese s-au bucurat de producatori precum Scott Storch sau Bryan-Michael Cox, in timp ce Lil Wayne si Snoop Dogg sunt invitati. Mya, care in timpul liber preda lectii de dans si de inginerie de sunet prin fundatia sa `Mya Art & Tech`, a terminat filmarile pentru productia `Cover` – o poveste despre flagelul Sida printre afro-americani, ce va aparea la sfarsitul acestui an. Ultimul album de studio semnat Mya – `Moodring`(2003, Interscope) a cuprins piese `My Love Is Like… Wo` – locul 13 in Billboard Hot 100.