Conferințele Tnb

Prima pagină » Noutăţi » Evenimente » Conferințele Tnb
Data Duminica, 26 Noiembrie 2017
Ora 09:00
Locatie Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” Bucureşti

❃ Duminică 26 noiembrie 2017, ora 11.00, la Sala Mică a Tnb, va avea loc conferința cu tema :
Cultura română – între Occidentul latin și Orientul bizantin

Conferinţa va fi susținută de Acad. Ioan-Aurel Pop. ❃

✵ ✵✵ Despre conferinţă
Românii sunt singurul popor european care, prin originea romană, prin numele lor provenit de la Roma, prin limba neolatină și prin forma de creștinare, sunt, pe de o parte, occidentali, iar prin componenta slavă, prin limba slavonă a cultului, a cancelariilor și a culturii medievale, prin alfabetul chirilic (utilizat până în secolul al Xix-lea), prin biserica lor bizantină sunt, pe de altă parte, răsăriteni. Cultura românească a oscilat între aceste două extreme înainte de a realiza sincronizarea cu modelul de succes occidental, în cadrul unei sinteze sui generis. De aici provin și cele două mari orientări culturale – cea latinistă, modernistă și prooccidentală și cea protocronistă, autohtonistă și tradițională – care ne-au marcat existența și ne-au conferit specificul de cultură de interferență. (Ioan-Aurel Pop)

✵ ✵✵ Despre conferenţiar
Ioan-Aurel Pop este profesor universitar și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, autor și coautor a peste șaptezeci de cărți, tratate și manuale și a peste cinci sute de studii și articole, Doctor Honoris Causa al universităților din Alba Iulia, Timișoara, Oradea, Cahul, Galați, Sibiu, Târgu Mureș, Universitatea de Stat din Chișinău, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. Este membru titular al Academiei Române, al Academiei Europene de Știință și Artă de la Salzburg, al Academiei Naționale Virgiliene din Mantova (Italia) și membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris.
A activat ca director al Institutului Cultural Român din New York (Sua) și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia).
Este director al Centrului de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române.

❧ ☙ Iniţiate cu aproape opt decenii în urmă de Ion Marin Sadoveanu, Conferinţele Teatrului Naţional au revenit pe scena Sălii Atelier începând din anul 2006 cu prelegerile unor personalităţi marcante ale culturii române pe teme dintre cele mai diverse şi incitante.

Adunate într-o colecţie de Dvd-uri care-şi propune să păstreze aceste mărturii de înţelepciune, cultură şi civilizaţie, 32 dintre conferinţele stagiunilor anterioare pot fi achiziţionate de la agenţia de bilete. Preţul unui Dvd este de 25 lei! (http://www.tnb.ro/ro/conferintele-tnb-pe-dvd)

Seria conferinţelor continuă şi în această stagiune, duminica, o dată la două saptămâni, cu noi provocări spirituale, teme de discuţie şi prelegeri incitante.
Partea a doua a conferinţei, de discuţii cu publicul, este moderată de Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, dl. Ion Caramitru. ❧ ☙

Bilete: 16 lei

Biletele se pot achiziţiona de la Casa de bilete Tnb (din foaierul Sălii Mari), sau online – www.mystage.ro -(https://www.mystage.ro/spectacole/conferintele-tnb-acad-prof-ioan-aurel-pop-cultura-romana-intre-occidentul-latin-si-orientul-bizantin-881/)

#tnb, #conferinteletnb

Mai multe detalii la https://www.facebook.com/events/1993602267581502

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 25 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9761 RON
GBP 1 x GBP = 5,7878 RON
USD 1 x USD = 4,6567 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 25 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
14 °C

Ploaie ușoară

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner