Muzica, așa cum o face Ada Milea, este actorie pură

Prima pagină » Noutăţi » Evenimente » Muzica, așa cum o face Ada Milea, este actorie pură

Teatrul Nottara a programat pentru miercuri, 15 februarie 2017, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu – “ALCOOL”, un spectacol realizat de către regizorul Mihai Măniuțiu pe versurile lui Ion Mureșan și muzica Adei Milea.

“Tare Ada Milea! Un cocktail de efervescență, pasiune, umor, generozitate, răbdare și rigoare. Dependența e subînțeleasă. Am fost fascinat de felul în care ne-a apropiat de compozițiile ei și de faptul că muzica, așa cum o face ea, este actorie pură”, spune Gabriel Răuță, unul dintre actorii ce fac parte din distribuția spectacolului.

“Am lucrat cu mare plăcere la Alcool. Chiar dacă afirmația mea sugerează oareșice plăceri bahice, ea se referă, în realitate, la întâlnirea, pe absolută trezie, cu atât de captivantele cântece compuse de Ada Milea, pe versurile totodată abrupte și translucide ale poetului Ion Mureșan. Nu e prima oară când stilul Adei Milea, felul în care ea raportează cuvântul la sonurile muzicale mă cucerește și mă inspiră. Acestei întâlniri i se adaugă aceea cu o trupă exemplară de actori ‒ o trupă, aș zice, ideală pentru acest spectacol.

Expresivitatea corporală, în același timp noduroasă și fluidă a Vavei Ștefănescu, finețea poantilistă, cu reale sugestii de abis interior, a jocului lui Alexandru Jitea, naivitatea însorită, plină de culoare, a personajului creat de Ioana Calotă, melancolia umbroasă, cu bine dozate accente jubilatorii, a lui Gabriel Răuță, abureala plină de farmec a Crenguței Hariton, intervențiile decis-scorpionice, de forță, ale Adei Navrot ‒‒ alături de prestația impecabilă a muzicienilor Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Alexandru Neagu și Vladimir Ivanov ‒ mi-au prilejuit o mare bucurie. Ceea ce le doresc și spectatorilor!”

Mihai Măniuțiu, regizorul spectacolului

Pe zi ce trece… se înmulţesc adresele pe care trebuie să le uit.

Pe zi ce trece… se împuţinează casele în care sunt primit.

O, dacă aş fi… doctor,  contabil, sau secretar…

dacă aş fi  doctor,  contabil, sau secretar…aş mai bea un pahar.

“Montată sau nu, muzica Adei Milea are o doză de teatralitate intrinsecă născută din jocul de cuvinte, de sunete, de instrumente, de voci. Cântecele sunt aproape piese cu personaje, sunt povești care nu sună niciodată la fel și pe care le poți vizualiza cu ochii minții fie că ești într-un bar la subsol, în aer liber sau într-o sală de teatru” (Oana Bogzaru, Yorick.ro)

Biletele pentru spectacolul “ALCOOL” se pot achiziționa online, direct de pe site-ul Teatrului Nottara (www.nottara.ro) dar și în format fizic, de la casa de bilete a teatrului, la următoarele prețuri:  29.16 lei, 34.56 lei și 47.52 lei.

ALCOOL

pe versurile lui Ion Mureșan

Regia: Mihai Măniuțiu

Scenografia: Adrian Damian

Coregrafia: Vava Stefanescu

Muzica originală: Ada Milea

Light-design: Cristi Șimon

Cu: Ada Milea, Vava Ștefănescu, Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Gabriel Răuţă, Alexandru Jitea, Bobo Burlăcianu, Alex Neagu, Vladimir Ivanov.

Durata spectacolului: 60 minute.

Teatrul Nottara

Stagiunea 2016-2017

www.nottara.ro / www.facebook.com/alcool.spectacolul

Evenimente Recomandate
Ciornă automată
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 29 martie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9730 RON
GBP 1 x GBP = 5,8167 RON
USD 1 x USD = 4,6085 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 29 martie 2024

Acum la Bucureşti
23 °C

Cer senin

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner