

Asociația UMA ED România este o asociație de educație culturală prin mijloace audiovizuale și comunicare prin artă, profesională, autonomă și non-profit, înființată pentru o perioadă nedeterminată. Membrii Asociației UMA ED România s-au asociat în scopul de a dezvolta si implementa programe care sa crească accesibilitatea la valori culturale si socio-educative a unui număr cat mai mare de oameni (tineri si mai puțin tineri), prin informație diversă. De 7 ani, Club Control funcționează ca spațiu de promovare a actului artistic, sub varii forme: concerte cu trupe românești și străine, din noul val și consacrate, jazz și muzică spectrală, spectacole de teatru, expoziții și târguri de obiecte frumoase și de colecție. Club Control și-a dedicat spațiul unor evenimente originale memorabile, cu impact pozitiv, estetic și educațional, asupra spațiului cultural românesc. Uniunea Artiștilor Plastici din România este organizație dedicată artelor vizuale, prin promovarea activităților specifice în domeniul artelor vizuale, al teoriei şi criticii de artă, al restaurării de monumente. De asemenea, UAPR se ocupă de aspecte legate de protecția socială, participarea la procesul de reformă a cadrului juridic şi fiscal în domeniul artelor, promovarea statutului profesiei şi a solidarității între artiști. ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București este un serviciu public de cultură, înființat în 1996, sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București. ARCUB funcționează ca punte de legătură între autoritatea locală și societatea civilă, concentrându-se asupra proiectelor educațional-culturale, în varii zone artistice: teatru, muzică, arte vizuale, dans, ateliere de creație, producție editorială etc. Programul cultural „Ești București” are ca principal obiectiv promovarea valorilor culturale prin intermediul programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, vizând o prezentare activă a diversității conținuturilor și expresiilor artistice. În cadrul programului „Ești București 2015”, spectacolul va avea 6 reprezentații. Parteneri media: TVR, RadioTANANANA, GoldFM, rfi Romania, Eclecticfm.ro, ROCK FM , Radio România Cultural, Radio BucureștiFM, Romanian Rock Radio, Radio Trib, RadioIndieGen.ro, ȘapteSeri, Zile si Nopti, Jurnalul Național, Romania Libera, SUNETE, Academia Catavencu, Adevărul, VICE, Decât o Revistă, BeWhere, Arte și Meserii, Ziarul Studențesc Carevasăzică, IQads, Feeder, Veioza Arte, Metropotam.ro, InfoMusic.ro, Musicnights.ro, Urban.ro, b365.ro, 9am.ro, Modernism.ro, Tonight.eu, Anyplace.ro, iConcert.ro, Gingergroup.ro, Orasulm.eu, JurnalRock, RockOut, Rockstage.ro, MaximumRock, alternativ.ro, muzicabuna.ro, studentie.ro, , sub25.ro, subAsfalt.ro, 121.ro, kudika.ro, getlokal.ro, afterhours.ro, vinsieu.ro, letsrock.ro, bestial.ro, rockout.ro, RoEvents, BucharestExpat.com, InYourPocket,, nineoclock, romania-insider.com, cooperativaurbana.ro.