Ca urmare a succesului înregistrat în cadrul primei ediții de anul trecut, Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România se pregătesc de o nouă campanie „Picnic Poetic – Haikunoi”. Cu acest prilej, evenimentul se va desfășura în 54 de locații simultan, vineri 18 martie 2016, în intervalul orar 12:00 – 14:00. Pe toată această durată, participanții vor avea ocazia de a lua parte la activitățile propuse de către organizatori, publicându-și creațiile poetice pe pagina de Facebook a evenimentului, sau pe cea personală, adăugând hashtag-ul #Haikunoi2016.
Pentru a sărbători Luna Francofoniei, acest eveniment de mare amploare își propune promovarea limbii franceze și a multilingvismului într-o atmosferă de convivialitate la care vor lua parte tinerii francofoni, corpul didactic, dar și personalități marcante din lumea diplomației, cea instituțională, sau din sfera afacerilor. Pe lângă faptul că este un moment prielnic pentru a împărtăși creații poetice în franceză pe reţelele sociale, această întâlnire își propune să aducă laolaltă toți reprezentanții francofoniei din România.
Evenimentul va fi deschis la București de către Ambasadorul Franței în România, E.S. Domnul François Saint-Paul, care va fi prezent alături de elevii liceului Ion Creangă în prima parte a programului, pentru ca apoi să încheie această întâlnire a francofoniei în cadrul Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, alături de rectorul instituției academice, Domnul Sorin Cîmpeanu. În același timp, directorul Institutului Francez din România, Domnul Christophe Gigaudaut va inaugura această ediție în prezența studenților din cadrul Universității Ovidius din Constanța.
În București, publicul larg poate lua parte la picnicul francofon poetic fie la Casa Universitarilor, fie la librăria franceză Kyralina în intervalul orar susmenționat. Totodată, evenimentul va avea loc în marea parte a orașelor din România, unde instituțiile organizatoare vor beneficia de prezența mai multor Ambasadori francofoni sau francofili, dar și a unor reprezentanți ai organizațiilor francofone multilaterale. Amploarea evenimentului va depăși granițele naționale, cu ocazia prezenței Ambasadorului României în Franța, E.S. Domnul Luca Niculescu, la liceul Louis-le-Grand din Paris.
Conform dicționarului Larousse, un haïku este „o scurtă poezie de șaptesprezece silabe, care este compusă din trei versuri (respectiv din 5, 7 și 5 silabe) ; în general, haïku-ul evocă un peisaj sau o stare de spirit”. Principiul picnicului poetic constă în conceperea poemelor în limba franceză, iar constrângerile de redactare variază în funcție de vârsta și cunoștiințele fiecărui participant. Tototdată, aceste reguli de stil nu trebuie să limiteze nicidecum libertatea de exprimare și alegerea temelor care vor fi abordate de către tinerii creatori.
Pentru a lua parte la eveniment, precum și pentru a regăsi lista completă a locațiilor și a participanților, accesați pagina de Facebook : https://www.facebook.com/events/229882140684778/, sau pagina Twitter : https://twitter.com/InstitutFrancez.
Pentru mai multe informații despre acest eveniment, puteți lua contact la adresa : simona.rotariu@institutfrancais.ro.
Evenimentul Picnic Poetic – Haikunoi2016 este organizat de către Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România, cu sprijinul Grupului Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone (GADIF), a Lectoratelor franceze, a Alianțelor franceze, a Centrelor și Caselor francofone, a Liceelor francofone, a Bibliotecilor francofone și a Departamentelor de limbă franceză din cadrul universităților.