Wilhelmina Arz semnează costumele pentru show-ul „Zaronia” al Cirque Etoile, o poveste fantasy despre lupta dintre două forțe mistice, care urmează să aibă premiera pe 28 martie 2014, la București. De la creațiile Wilhelminei, exuberante, dramatice, fluide, până la proiecțiile video, muzica tulburătoare și forța numerelor de acrobație sub bagheta lui Doru Moiș, fost campion european și mondial la gimnastică aerobică, antrenat în arenele Cirque du Soleil, „Zaronia” este un spectacol de teatru vizual pentru toate vârstele, dar mai ales pentru cei mari. Din aprilie, în fiecare vineri, de la ora 20.00, la Sala Etoile din Șos. Berceni, nr. 24.
Cu noul său proiect pentru Cirque Etoile, Wilhelmina Arz deschide o ușă spre o altă latură a costumului de spectacol. Creatoarea spune că designul pentru distribuția Zaronia „nu e neapărat contemporan al tendințelor sezonului în fashion, dar reflectă, uneori imperceptibil, acel ceva al vremurilor prezente. Costumele de circ sunt o lume aparte – cred că întâlnirea cu ea înseamnă, pentru mulți dintre noi, prima experiență în lumea spectacolului. Cum altfel ar putea fi deci garderoba Cirque Etoile decât extravagantă, plină de strălucire și culoare. Cromatica este definitorie în cazul scenei. Culorile devin coduri, mesaje, transmit stări și transformă personajele”
„Radiografie vestimentară” a personajelor, costumele pentru elementele de acrobație create de Wilhelmina Arz respectă fidel linia corpului (second skin). Din distribuția Zaronia fac parte 30 de acrobați și dansatori din România și Republica Moldova, câștigători de concursuri internationale și gimnaști de performanţă. Momentul de maximă tensiune al show-ului este trambulina, unde acrobații ignoră legile gravitației și urcă spre infinit, combinând dublu-salturi cu întoarcere cu șuruburi, interschimbând axele orizontale și verticale. Se adaugă acrobații la sol, acrobații aeriene la 5 metri deasupra scenei, numere de cerc absolut fascinante și o coregrafie ce combină elemente de street-dance cu dans contemporan.
Zaronia este de fapt o lume magică. Cu ani în urmă, osteniți de călătoria lor prin Univers, doi demoni, Zaro și Onia, iau în stăpânire un tarâm al nimănui. Zadarnic își doresc un moștenitor, căci Onia, proaspăta regină, nu poate să poarte copii. Zaro întâlnește o altă femeie, simplă, dar frumoasă, de care se îndrăgostește. La scurt timp Lilly vine pe lume. Regina descoperă taina lor și, înnebunită de durere, ordonă execuția copilei din flori, acum singurul moștenitor al Zaroniei. Aflând de planul criminal, Zaro caută un loc în Univers unde Lilly ar putea trăi departe de furia reginei, și sfârșește prin a o ascunde într-o lume condusă de oameni. Două decenii mai târziu, regina prinde de veste. Crescută fara părinți, Lilly este fericită doar în preajma lui Daimon, de care e îndrăgostită. Demonii trimiși de regină s-o răpească nu o pot atinge – e protejată de o aură puternică. În locul ei, demonii il iau pe Daimon, gândind că s-ar putea dovedi de folos. Aici începe Zaronia…
Biletele costă 65 de lei și sunt disponibile pe Bilete.ro, în magazinele Germanos, în oficiile Poștei Române și în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro. Cirque Etoile multumește pe această cale partenerilor media Național TV, Gold FM, Național FM, HFM, TVH, Ring, Zile și Nopți, 220.ro, 121.ro, divahair.ro, teatru.pro, liternet.ro, realitatea.net, Realitatea TV, Universității Spiru Haret, precum și Unirea Shopping Center. Pentru acreditări la premieră, vă rugăm contactați pr@cirqueetoile.ro.