ANDRÉ RIEU anunță cel de-al treilea concert la BT Arena Cluj-Napoca!

ANDRÉ RIEU anunță cel de-al treilea concert la BT Arena Cluj-Napoca!

La numai o săptămână de la vestea revenirii artistului André Rieu pe scena BT Arena din Cluj-Napoca, pentru două concerte pe 3 și 4 martie 2023, fanii artistului au reacționat ca de fiecare dată cu promptitudine și au epuizat peste 80% din biletele puse în vânzare.

Având în vedere interesul manifestat de publicul din România dar și a admiratorilor din alte țări, organizatorii vin în întâmpinarea publicului cu o nouă veste excelentă și anunță data celui de-al treilea concert ce va avea loc pe 2 martie 2023.

Biletele vor fi disponibile începând de marți, 8 noiembrie, la ora 11:00  în rețeaua Eventim.ro.

Timp de trei zile, Clujul va deveni „Centrul Universului” unde, zeci de mii de spectatori  vor petrece seri magice pe muzica maestrului André Rieu și a celei mai mari orchestre private din lume – Johann Strauss Orchestra.

Artistul promite o nouă experiență muzicală minunată, din care nu vor lipsi cele mai romantice melodii sau valsuri fermecătoare. Spectatorii din Cluj vor fi martorii unor seri festive pline de umor, emoție și bucurie. În același timp vor afla de ce André Rieu este artistul care reușește să livreze publicului unul dintre cele mai populare concerte live din lume, de foarte mulți ani.

André Rieu este pur și simplu un fenomen muzical ca nimeni altul, un adevărat rege al romantismului, care a vândut peste 40 de milioane de CD-uri și DVD-uri și a fost de 30 de ori pe poziția nr. 1 în topurile din întreaga lume. Împreună cu Johann Strauss Orchestra, alcătuită din 60 de muzicieni (cea mai mare orchestră privată din lume), André a creat o renaștere globală a muzicii de vals, punând în scenă spectacole extravagante pe măsură.

Artistul deține un palmares impresionant: are peste 480 de premii de platină, trei premii Classical Brit pentru „Albumul anului” și miliarde de vizionări pe YouTube. André este unul dintre cei mai mari artiști solo masculini în turneu din lume. În fiecare an, spectacolele sale live atrag peste 600.000 de fani și înregistrează vânzări ce le depășesc pe ale altor  artiști, precum Coldplay, AC/DC sau Bruce Springsteen.

Pe scenă, talentul muzical incredibil, pasiunea și carisma lui André creează un spectacol magic. Concertele sale romantice și distractive îi determină pe spectatori să se ridice în picioare și să  danseze pe culoar. În toate concertele lui André Rieu spectatorii pot fi observați cu ușurință cum trec de la o stare la alta; râd, plâng, aplaudă, dansează și se îmbrățișează atunci când ascultă frumoasele valsuri sau coloane sonore ale unor filme celebre, melodii spirituale, cântece populare sau marșuri, dar și suntele magice ale prețioasei sale viori Stradivarius ce datează din anul 1732; Concertele sale sunt un amestec perfect de melodii antrenante, romantice, festive și emoționante combinate cu surprize, baloane, soliști foarte talentați și, desigur, cu simțul umorului al maestrului André.

Întregul show este despre emoții!

Eveniment organizat de Laishoo Events.

Partener media: Magic FM


Ți-a plăcut articolul? Distribuie pe
  • Distribuie pe Pinterest
  • Distribuie pe Whatsapp
Bilete concert Depeche Mode 2023Bilete concert Depeche Mode 2023

Alte articole